Latest News
Everything thats going on at Enfold is collected here
Hey there! We are Enfold and we make really beautiful and amazing stuff.
This can be used to describe what you do, how you do it, & who you do it for.
Ion, lucrător platformă Voluntari: „Mie îmi place cel mai mult să discut, să vorbesc cu oamenii care vin aici”
Oamenii CARBOGAZIon are 39 de ani, un cuvânt bun pentru oricine și anul acesta a împlinit 2 ani de când face parte din echipa Carbogaz.
Ion, povestește-ne despre tine, ce ai făcut înainte să vii la Carbogaz?
Înainte am făcut mobilă la comandă, apoi am fost taximetrist, apoi am venit aici. Mobilă la comandă nu am mai putut lucra din cauză că nu mi-a mai permis sănătatea, m-am îmbolnăvit la plămâni și n-am mai putut face efort.
Apoi, pe taxi nu a mai mers treaba, cu pandemia și toate cele. Și apoi, un prieten mi-a propus să vin la benzinărie. Un prieten care a lucrat aici mi-a zis că se fac angajări și… am venit. Nu știam nimic în afară să alimentez, pentru că, atât timp cât ai mașină, știi să faci asta. Dar nu mi-a fost foarte greu să mă adaptez.
Fiind taximetrist vreo 6 ani, știam și foarte mulți dintre colegi, asa că nu mi-a fost deloc dificil. La început, ca la fiecare început, a fost cu stres, dar acum e ok, ne înțelegem foarte bine. Evident, ca la orice loc de muncă, mai sunt tot felul de mici conflicte, că deh, nu ne facem treaba tot timpul cum trebuie și de acolo încep mici discuții. Dar încercăm și le rezolvăm.
Ce îți place cel mai mult în ce faci aici?
Cel mai frumos aici? Mie îmi place cel mai mult să discut, să vorbesc cu oamenii care vin aici. Ori, aici cunoști persoane noi, care pe parcurs îți devin și prieteni. Avem și clienți fideli care alimentează și deja avem rutina noastră. Eu, pâna acum 3 luni, lucram la Popasului, iar acum am clienții care veneau să alimenteze acolo, și acum vin aici, la Voluntari, că m-am mutat eu. Pot colegii mei să vă confirme.
Și ce ți se pare cel mai provocator?
Cel mai greu la muncă… să zic ultima tură de noapte. Nu pot să spun că nu m-am acomodat și aici, dar asta cred că e cel mai greu.
Ah, și când plouă sau când ninge, că e multă treabă de făcut pe-afară, dar ăsta ți-e serviciu. La orice loc de muncă sunt și dificultăți.
Am făcut multe recomandări, că sunt mulți băieți aici care sunt angajați pe recomandarea mea. Eu le-am zis: „Vino, că uite e un salariu bun, un job stabil”. Oricine are nevoie de alimentare. Și acum sunt vreo 3 băieți pe care i-am învățat tot ce știu.
În primul rând, să știi să vorbești cu clientul respectiv. E important sa-i vorbești frumos, să-l atragi să mai vină și a doua zi. Și, în rest, să-ți faci treaba de zi cu zi. Eu le-am spus: dacă îți faci treaba, aici e un serviciu de lungă durată. Iar eu, la altă benzinărie, nu m-aș duce.
Ion, ce-ți place să faci după muncă?
Să mă plimb. Și prin oraș, și prin natură. Îmi place mult, m-aș plimba, ohoho, dacă ar fi după mine.
Mugur-Lucian, lucrător pe platformă: „Simt că acum încep să mă maturizez mai bine, chiar dacă am 40 de ani.”
Oamenii CARBOGAZMugur-Lucian s-a alăturat echipei noastre în 2012, pe un rol de lucrător pe platformă. A fost nevoit să ia o pauză în 2017 dar, doi ani mai târziu, a revenit alături de noi. La 40 de ani mărturisește că i-a plăcut să se joace cu viața, să n-o ia chiar în serios.
Nu s-a văzut vreodată în rolul de tată, dar astăzi povestește bucuros despre Amelia Ștefania, fetița sa de un 1 an, și despre al doilea copil pe care îl așteaptă cu emoții. Îi place să joace fotbal, dar și să urmărească câteva seriale turcești de acțiune, alături de soția sa.
Iată-i povestea:
Un vecin care lucra aici mi-a spus că sunt locuri disponibile, mi-a recomandat postul și am încercat. Așa am ajuns la Carbogaz în 2012. După care, în 2017, am făcut o pauză, iar în 2019 m-am întors.
Despre ce pauză a fost vorba?
A trebuit să avem grijă de un bunic și cum era departe, trebuia să fim mai aproape de el.
Ce făceai înainte?
Eu am început să lucrez de la 18 ani. Am început într-un parc de distracții, în Herăstrău – acolo am lucrat vreo 6-7 ani. Fiind și eu puști, a fost ok pentru mine. După aceea, am ajuns pe Valea Cascadelor, am montat uși. După care, din cauza unei probleme de sănătate, a trebuit să iau o pauză de la serviciu.
Cum a fost trecerea la locul acesta de muncă?
A fost ciudat la început, în 2012, fiindcă eu eram obișnuit să mă mișc mult. Dar a fost un loc de muncă ok și am rămas. Și poate atunci când m-am întors, în 2019, aveam o jenă față de șeful, parcă îmi era rușine că am plecat.
Cum ai trecut peste aceste provocări?
M-am obișnuit ușor, ușor. Am mai înaintat și în vârstă și am văzut părțile bune, ce să fac altceva? M-am adaptat.
Dacă te-aș întreba despre acele trei calități care te ajută să-ți faci treaba bine, care ar fi acelea?
Seriozitate, punctualitate și … (zâmbește) nu mai știu. Încredere.
Ce frumos! Lucian, ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?
Sunt de gașcă. Sunt de încredere, sunt comunicativi. Ne ajutăm între noi.
Există vreun moment memorabil de care să-ți amintești cu drag?
Da, sunt multe. Primul care îmi vine în minte e unul chiar de la începuturi, de prin 2012. Aveam o colegă, Dana, cu care făceam tot felul de pozne, vara ne mai stropeam cu apă. Ne făceam tot felul de farse.
În timpul liber ce-ți place să faci?
Înainte, când eram mai liber și nu era pandemia, eram plecați mai mult – pe la țară, pe la munte. Acum e mai greu. Între timp s-a născut și fetița noastră, Amelia Ștefania – împlinește un an. Acum îl așteptăm și pe al doilea copil. Deci s-a schimbat puțin treaba.
Eu simt că acum încep să mă maturizez mai bine, chiar dacă am 40 de ani. Până acum parcă a fost o joacă. Nici nu m-am gândit că voi avea vreodată un copil. Toată lumea mă întreba despre asta, dar eu simțeam că încă am timp. Uite că așa a fost.
Și cum se simte asta azi?
E foarte bine, nu e târziu. Depinde de fiecare în parte.
Referitor la asta, ce crezi că ai învățat din toți anii aceștia în care ai lucrat aici?
Am învățat să fiu mai responsabil. Și cred că mi-am depășit anumite limite. Oricum, când mă uit în spate, au trecut foarte repede anii.
În final, pentru ce anume ai recomanda serviciile Carbogaz?
Combustibilul e foarte ok, recomand cu cea mai mare plăcere, chiar și eu alimentez aici. Iar cafeaua este foarte bună, toți clienții o laudă.
Luminița, șef birou administrativ: „Am învățat să fiu mai sigură pe mine”
Oamenii CARBOGAZLuminița are 46 de ani și e cea mai matinală de la birou. De 6 ani este una dintre cele mai calme colege ale noastre și face lucrurile cu încredere și simț de răspundere. Bea o singură cafea de dimineață, are câteva tabieturi personale și nu spune niciodată că nu se poate.
Luminița, mai ții minte cum a fost începutul tău în Cabogaz?
Da, cum să nu? Acum 6 ani am venit aici, chiar de la 1 Martie. Lucram ca secretară la o altă companie care se ocupa de instalații electrice și colaboram cu Carbogaz. La un moment dat, s-au ivit niște neînțelegeri cu angajatorul și, pentru că la Carbogaz veneam cu facturi și le cunoșteam pe fete, una dintre ele m-a sunat să mă întrebe dacă nu aș vrea să vin aici să lucrez. Eu nu știam contabilitate, dar a rămas să vin la interviu. Și, după câteva zile de rostogolit posibilitatea asta, am zis să încerc să vedem ce iese. Și m-am angajat. Mai întâi ca operator date, după care am început să înregistrez facturile – mi-a fost greu la început, dar am învățat repede.
Contează mult cum ți se explică un lucru. Pentru că, dacă nu ți se explică pe înțelesul tău sau cu aroganță, nu înțelegi. Eu aici am prins repede, că mi s-a explicat foarte bine. Și uite așa am învățat și contabilitate și astfel au trecut 6 ani.
Ce ai învățat despre tine în acești 6 ani?
Am învățat să fiu mai sigură pe mine. Am învățat foarte mult de la doamna Șerban. Discuțiile cu ea m-au învățat foarte multe lucruri și m-au motivat. Înainte eram mai închisă în mine, mai timidă, nu aveam încredere prea multă în oameni. Bine, nici acum nu am, dar evident acum sunt mult mai deschisă.
În rest, nu știu ce să spun. Totul a fost nou, pentru că venind din alte domenii – eu am lucrat în instalații electrice, construcții și spital – nu mai avusesem contact cu ce înseamnă o companie de carburanți. În plus, am făcut cursuri de manager de transport și consilier de siguranță și aici iar am învățat lucruri noi – de la cum se montează o priză, am învățat despre cisterne și alte lucruri despre care chiar nu știam. Totul a fost o provocare, dar am învățat foarte mult.
Ce apreciezi cel mai mult la Oamenii Carbogaz?
Spiritul de echipă. Cu toate că părem a fi distanțați, totuși suntem uniți. Și colaborăm unii cu alții foarte mult. Cel puțin la birou, unul fără altul nu se poate. Eu știu ceva, colega știe ceva și tot așa; ne consultăm, ne completăm. Suntem o familie. Eu sunt singură aici, în București, familia mea e la țară în Dâmbovița, iar majoritatea timpului mi-l petrec la birou, alături de colegi. Și chiar simt că am o familie! Petrec mai mult timp aici decât cu familia acasă.
Există vreun moment în timpul zilei de lucru care îți place cel mai mult?
Dimineața. Sunt singură, e liniște și îmi place foarte mult. Eu ajung prima la birou și vin mai devreme, pentru că, în acea ora până ajung ceilalți colegi este liniște și sunt eficientă, nu mă deranjează nimic, nici măcar telefonul nu sună. Apoi începe agitația, sună telefonul, mai vine cineva, mai vine un curier, sună un coleg din stație să îi dai o informație și tot așa.
Care sunt cele trei calități care te ajută să-ți faci treaba bine?
Cred, în primul rând că datorită faptului că sunt calmă. Rar îmi ies din fire. Îmi place să fac lucrurile bine, mă străduiesc să dau tot ce pot. Și nu mai știu. Atenția cred. Astea sunt: calmul, atenția și dorința de a fi bun în ceea ce faci.
Există vreun moment de care îți aduci aminte cu drag din acești 6 ani?
Nici nu știu ce să aleg. Mi-a plăcut petrecerea de Crăciun de acum câțiva ani. Mi-a plăcut foarte mult. Cred că, poate, din cauză că m-am simțit un pic copil și eu. Printre copii și ceilalți colegi din stații și de la birou, așa m-am simțit. Și uneori avem nevoie să ne simțim copii.
La ce te gândești când spui Carbogaz?
Familia mea.
Ce faci când nu ești la birou, cum arată timpul tău liber?
Nu prea am mult timp liber. Doar în week-end-uri și le petrec acasă, cu nepoții mei în vârstă de 7, 2 și un anișor. Ne jucăm și-mi place mult! Băiatul cel mai mare este feblețea mea și ne jucăm împreună orice joc îi trece prin minte. Mă pun la mintea lui și, când mă roagă așa frumos nu pot să-l refuz. Și-apoi, fetița de 2 anișori a început să vorbească și te bucură când spune orice.
Acum nu am mai avut vreme, dar înainte îmi plăcea să croșetez lucrușoare pentru copii și goblen, dar nu am mai avut timp să fac. Însă înainte mă calma lucrul de mână. Cam atât. În rest, munca e foarte importantă pentru mine.
Adrian, îmbuteliator GPL – „Pe tura mea n-am văzut pe nimeni nemulțumit.”
Oamenii CARBOGAZAurelian are 45 de ani, iar zilele acestea se împlinesc 5 ani de când lucrează alături de noi. Ne povestește că i-a plăcut să încerce de toate, a fost și șofer, și măcelar – dar cu toate acestea, nu i-a plăcut niciodată să-și schimbe serviciul prea des. În timpul liber îi place să pescuiască și să fie înconjurat de familie.
Care este povestea care-l leagă de Carbogaz și, mai ales, de ce i se spune Adrian, și nu Aurelian? Afli imediat.
Nu-mi place numele meu. Toți îmi spun Adrian.
De ce?
Pentru că îmi place mai mult. Și colegii, și șeful îmi spun așa. La fel și cei de acasă. Dacă întreabă cineva de Aurelian, nu prea știe nimeni despre cine e vorba. (Râde)
Care e povestea care te leagă de Carbogaz?
Într-o zi am oprit în stația de la Voluntari unde m-am întâlnit cu un prieten. L-am întrebat dacă nu cumva Carbogaz angajează. El mi-a zis să aplic, să mă duc la interviu. Asta am și făcut. A doua zi m-a sunat șeful să vin la muncă.
Cum a fost trecerea la noul rol?
A fost foarte bine. Dacă nu-mi plăcea, nu mai stăteam atât de mult.
Ai întâmpinat ceva provocări de-a lungul timpului?
Nu mi s-a părut nimic greu. La tura de noapte e mai dificil fiindcă trece greu și fiindcă e mai obositor. Dar chiar și așa, e mai liniște. Ziua în schimb, e mai multă agitație: vine marfa, trebuie să alimentezi, să aranjezi marfa în frigidere.
Dar dacă te întreb despre ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?
Îmi plac colegii, șefii – sunt corecți cu salariile, să ajungă la timp, să avem tot ce e nevoie. Eu am mai lucrat și în alte părți și am pățit să nu primesc salariul la timp. Te rugai de ei.
Ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?
Îmi place că oamenii sunt liniștiți. Nu există certuri. Și că există înțelegere. Eu n-am avut probleme până acum cu nimeni.
Există vreun moment de care îți aduci aminte cu drag?
Cred că găsești în fiecare zi câte un moment din ăsta. Poate cu un client care e mai amuzant și face glume – n-ai cum să nu râzi.
Dacă ar fi să dai un sfat, un gând bun unui coleg nou, ce i-ai spune?
Păi chiar vine sâmbătă un băiat. Ce să-i spun? I-aș spune să-și facă treaba, să nu trebuiască altcineva să facă în locul lui.
Care crezi că ar fi cele 3 calități care te ajută să-ți faci treaba bine?
Eu cred că mă descurc bine, acuma nu știu sigur. (Zâmbește) Aș zice că sunt liniștit, respect oamenii, sunt corect.
Dar când nu ești la muncă, ce-ți place să faci?
Îmi place să mă duc la pescuit –îmi place să merg cu toată familia, să luăm și cortul mai ales dacă e frumos afară. Iar iarna, mă plimb prin oraș cu fetița mea.
Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz, Aurelian?
Viitor – cam așa ceva.
Din magazin sau din bistro ce-ți place cel mai mult?
Toate îmi plac. Acum au adus ceva nou, niște cornuri cu cremă de alune, sunt foarte bune!
În final, pentru ce anume ai recomanda serviciile Carbogaz?
Toată lumea vorbește frumos cu clienții, și cei de la casierie, și noi. N-ar avea de ce să nu vină clienții. Pe tura mea n-am văzut pe nimeni nemulțumit.
Viorel, lucrător pe platformă: „Mie îmi place să fac de toate: să fac curățenie, să bag motorină, să îi ajut pe clienții care vin aici”
Oamenii CARBOGAZViorel are 48 de ani în buletin și o energie copleșitoare. Nu stă locului cât e ziua de lungă și, din 2017 de când lucrează în echipa Carbogaz, a adunat câteva povești pe care, deși timid să le împărtășească, mărturisește că-i sunt tare dragi.
Mai ții minute cum ai ajuns la Carbogaz prima oară?
Daaaa, m-a recomandat colega care intra în liber, eu lucram la altă firmă de gaz, dar veneam des căci alimentam aici și așa m-a întrebat dacă n-aș vrea să mă angajez aici. Am depus CV-ul și imediat m-am angajat. Și, 5 ani mai târziu, sunt aici.
Ce ți-a plăcut cel mai mult?
Mi s-a părut că-i un loc bun încă de la început. Mie îmi place să fac de toate: să fac curățenie, să bag motorină, să îi ajut pe clienții care vin aici, să le schimb un bec la mașină, orice e de făcut, eu fac. Aici vin și mulți taximetriști și îi ajut și pe ei cu tot felul de mărunțișuri. Nu am ceva să spun că nu îmi place. Am lucrat și casier, la casă, sunt și pe platformă – aici îmi place mai mult că sunt tot timpul în mișcare, ori eu sunt un tip care nu am stare.
Și în timpul liber tot așa de activ ești?
Da! Nu prea am eu timp liber, că, după ce ies din tura de noapte, intru în libere, a doua zi mă odihnesc și a treia zi iar mă pun pe treabă și apoi iar la muncă. Mă mai duc la țară, la Giurgiu, la vreo 60 de kilometri de București și acolo merg la lucrat pământul. Tot eu și acolo trebuie să mă duc să fac, că am și acolo multă treabă. Eu n-am stare, îmi place să fac tot felul de lucruri.
Ce e cel mai frumos la oameni care lucrează aici?
Toți colegii sunt serioși, ne avem bine cu toții, tragem toți la aceeași căruță. Dacă nu au timp cei de pe tura dinainte să bage marfa, o băgăm noi, dacă nu avem noi timp, o bagă ei și tot așa. Ne înțelegem bine, nu am avut neînțelegeri sau conflicte să nu le putem discuta.
Îmi place, facem curățenie, vorbim. Mă văd și peste 5 ani lucrând – toți ne dorim asta, să fim sănătoși, să rămânem în același loc de muncă, să nu schimbăm.
Ai recomanda unui prieten să se angajeze în echipa Carbogaz?
Da, da, eu am adus deja doi colegi. Le-am zis că e bine să încerce și să vadă singuri, că e frumos și e stabilitate. Bine, ei au stat un an sau doi și apoi și-au găsit în altă parte, asta e treaba lor, dar eu am avut încredere să îi recomand. Am și prieteni aici, mi-am făcut și cunoștințe, am și clienți fideli. Ce să mai spun?
Mă duc, mulțumesc că m-ați ascultat, mă așteaptă clientul să îl alimentez!
Camelia, operator date: „Dacă ești sănătos, te bucuri și de o cafea!”
Oamenii CARBOGAZCamelia este un om blând, cu o disponibilitate mare pentru a învăța ceva nou – mai ales dacă acel lucru o duce mai departe în profesie. A căutat mereu siguranța și plăcerea la locul de muncă, iar în viața personală a luptat pentru a-și găsi liniștea și libertatea.
La Carbogaz ni s-a alăturat în 2019, iar de atunci este o colegă de nădejde în tot ceea ce înseamnă lucrul cu datele companiei. La 60 de ani, Camelia spune că este aproape pe culme. Ce înseamnă asta? Afli chiar acum:
În această călătorie, cum ți s-a întâmplat întâlnirea cu Carbogaz?
Ah, aici e o poveste lungă. Am lucrat 15 ani într-un institut de cercetare – un institut de motoare termice, dar care s-a desființat fiindcă nu mai existau fonduri de investiție în cercetare. Acolo lucra și fostul soț. Trebuia să-mi găsesc neapărat altceva de lucru. Am încercat prima dată la o firmă de construcții – unde m-am și angajat și am stat alți 15 ani. Până când firma a intrat în faliment. Iarăși a trebuit să-mi caut de muncă.
Așa m-am angajat la un supermarket, casieră. Era ok, dar colegii erau foarte răutăcioși. Am învățat ce aveam de făcut, dar mi se părea că eram într-un film urât. La început voiam să muncesc, cu seriozitate, dar nu a mers. Nu m-am putut adapta. Nu am mai vrut.
De aceea, a trebuit să-mi caut iar de lucru. Așa m-am mutat la o firmă de accesorii de mobilă. Am ajuns pe o poziție de facturare. Nu mi-am imaginat în viața mea că pot exista atât de multe accesorii de mobilă! A fost o aventură.
Dar, în continuare, eram nemulțumită. Întrebam de foști colegi dacă nu știu vreun alt angajator fiindcă mie nu-mi plăcea ce făceam, voiam să mai încerc. Și într-o sâmbătă, o fostă colegă mă sună. „Cami, ți-am găsit de lucru!”. Întreb „Unde?”. „La o benzinărie!”.
Am luat numărul, am sunat, am trimis CV-ul. Am așteptat o perioadă, deși îmi pierdusem speranța fiindcă la vârsta mea nu se mai angajează așa ușor – acesta este adevărul. Dar am fost contactată pentru interviu. Era în capătul celălalt al Bucureștiului. Eram oricum resemnată. Mă gândeam că trebuia să îndur accesorii de modă până ies la pensie.
Dar am mai primit un telefon, eram angajată la Carbogaz. Am fost foarte fericită! Asta se întâmpla acum 3 ani.
Cum a fost trecerea?
Eu lucrasem cu motorină la firma de construcții, nu-mi era neapărat necunoscut lucrul cu carburanții. Dar am dat peste un colectiv închegat, o atmosferă caldă, o energie bună și dacă aveam nevoie de ceva, imediat cineva se oferea să ajute.
Vin cu plăcere la muncă. Nu trebuie să mă chinui.
Dacă ar fi să dai un sfat, un gând bun cuiva care își caută un loc de muncă, ce i-ai spune?
În primul rând, să facă ce îi place! Și să se implice în ceea ce are de făcut, să se dăruiască în ceea ce face, dar și să pună în balanță plusurile și minusurile când alege un loc de muncă. La Carbogaz admir că mereu se încearcă îmbunătățiri și că ești apreciat, că e un loc sigur – dar și tu trebuie să scoți ceva din tine.
Ce-a scos mai bun locul acesta de muncă în viața ta, Camelia?
Am reușit să mă echilibrez, din multe puncte de vedere.
Ai vreun ritual pe care îl faci când ajungi la birou?
Da, dimineața. Povestesc cu colegele, ne facem o cafea.
Dar în timpul liber cum te relaxezi?
Îmi place foarte mult să citesc, dar în ultima vreme nu am mai reușit. Mai discut cu fiul meu, mai gospodăresc, povestesc cu mama mea – care trece printr-o perioadă grea, și atunci timpul meu liber este destul de ocupat. Dar sâmbăta, duminica, citesc.
Care e singurul cuvânt pe care îl asociezi cu Carbogaz?
Cred că sunt mai multe. Seriozitate. Atmosfera de familie. Siguranță. Motivație.
Dar dacă te întreb despre trei calități care te ajută în munca ta?
Aș zice că mă străduiesc să fiu cât mai serioasă, precisă și bună în tot ceea ce fac. Mă străduiesc.
Camelia, ce e important pentru tine acum?
Sănătatea. Dacă nu ești sănătos, nu prea poți să fii fericit. Dacă ești sănătos, te bucuri și de o cafea!