[vc_row][vc_column width=”1/6″][/vc_column][vc_column width=”2/3″][vc_column_text]
Certificările ISO sunt o prioritate pentru Carbogaz
Satisfacția clienților și siguranța angajaților sunt întotdeauna pe primul loc în topul priorităților noastre. Pentru a ne asigura că respectăm măsurile necesare, avem grijă să reînnoim certificările ISO și luăm în considerare cele mai bune practici dictate de industrie.
Standardele de calitate ISO sunt o serie de standarde care pot deveni ulterior legi, stabilite de către o organizație internațională (Internațional Organization for Standardization) cu reprezentanțe în 150 de țări, prin care se asigură în mod unitar și general ridicarea calității produselor și serviciilor la nivelul celor mai bune realizări pe plan național și internațional, se asigură direcții clare de funcționare în anumite domenii, astfel încât activitățile desfășurate și rezultatele acestora, să respecte cu strictețe un grad prestabilit de calitate și optimizare.
România este o țară membră a ISO – Organizația Internațională de Standardizare, astfel, societățile comerciale pot efectua auditarea proceselor și obținerea recunoașterii îndeplinirii cerințelor impuse. Deși standardele ISO nu reprezintă o obligativitate în țara noastră, deținerea certificărilor dovedește angajamentul nostru în ceea ce privește calitatea serviciilor și produselor oferite cât și a bunelor practici manageriale. La nivel național, aceste standarde sunt traduse, verificate și adaptate de către Organismul Național de Standardizare.
La Carbogaz, am optat pentru obținerea certificatelor ISO pentru a avea certitudinea că atât clienții noștri primesc produse și servicii calitative, cât și că respectăm mediul înconjurător și ne aducem contribuția la menținerea unui ecosistem sănătos, iar colegii noștri din echipa Carbogaz, dispun de un mediu de muncă sigur și adaptat necesităților acestora.
Astfel, în decursul anului 2020, am reînnoit certificările ISO și fiecare dintre aceste standarde vine cu reglementări care se completează într-un tot întreg.
Primul dintre acestea este standardul ISO 9001, care face referire la urmărirea și asigurarea nivelului de calitate al serviciilor oferite către client, la creșterea satisfacției clientului și satisfacerea nevoilor pe care le au partenerii de afaceri. Totodată, ISO 9001 reglementează și procesele organizației în vederea utilizării eficiente a resurselor, îmbunătățirea comunicării atât interne cât și externe și la o definire cât mai clară a responsabilităților angajaților.
Altfel spus, certificarea ISO 9001, este o dovadă a faptului că suntem mereu implicați în identificarea și satisfacerea așteptărilor clienților și partenerilor, prin implicarea organizației ca un tot întreg, cât și a fiecărui angajat, individual.
Un alt standard pentru care am reînnoit certificările este ISO 14001. Acesta având ca scop reglementarea politicii de mediu a companiei și felul în care se iau măsuri pentru reducerea impactului avut asupra mediului înconjurător. Înțelegem și ne asumăm importanța impactului pe care îl are funcționarea Carbogaz asupra mediului, de aceea lucrăm transparent și continuu pentru a ne asigura că implementăm cele mai bune practici în relația cu mediul. Astfel, această certificare vine ca o confirmare a faptului că politica de mediu a Carbogaz este una corectă, asumată și implementată conform standardelor.
Parte dintre beneficiile aduse de respectarea standardelor impuse de acest certificat o reprezintă și optimizarea costurilor și o utilizare mai eficientă a tuturor resurselor pe care le avem disponibile, astfel încât riscurile de a se produce accidente de mediu să fie reduse la un minim posibil. Învățarea continuă din experiențele trecute este unul dintre punctele importante ale certificării ISO 14001, devenind de-a lungul timpului un exemplu de bune practici atât în interiorul companiei cât și pentru partenerii noștri.
Standardul ISO 45001 este cel de-al treilea standard pentru care am reînnoit certificarea în decursul anului curent. Acest standard reglementează condițiile de lucru și felul în care sunt administrate condițiile de sănătate și securitatea ocupațională pentru colegii noștri de echipă.
Avem datoria de a asigura condiții și proceduri de lucru optime, astfel încât sănătatea și siguranța colegilor să nu fie niciodată puse în pericol. Este parte din cultura noastră organizațională să gestionăm aceste aspecte și să menținem în topul priorităților Carbogaz nevoile angajaților.
Menținem constant interesul nostru pentru respectarea standardelor și a reglementărilor în vigoare, urmărind o dezvoltare constantă și armonioasă care să ne permită să menținem avantajele concurențiale și nivelul de calitate al serviciilor și produselor oferite către clienții, partenerii și angajații Carbogaz.[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/6″][/vc_column][/vc_row]