”Am un client care vine în fiecare zi și ia o apă minerală și o pungă de alune. Când îl văd, știu exact ce va cere. Și despre majoritatea știu la fel, ce țigări cer, ce sucuri le plac, le anticipez nevoia.”
Violeta are 34 ani și de doi ani face parte din echipa Carbogaz din stația Voluntari. Râde mult, recunoaște că-i place să fie totul așezat la dungă, e energică și mereu plină de voie bună, chiar și după o tură de muncă.
Cum ai ajuns să lucrezi în echipa Carbogaz?
Lucrez de 2 ani aici. Mi-a recomandat cineva: „hai să vezi cum e, hai că-i bine!”. Și am venit la probă și am rămas de atunci. Am lucrat câteva zile și în stația din Ștefănești, dar aici îmi place cel mai mult. Aici am lucrat cel mai bine, că am cunoscut clienții, clienții mă cunosc pe mine și vorbim deja ca între prieteni. Sunt aceeași clienți aproape în fiecare zi, rar când vine un client necunoscut.
Îmi place că am ajuns să îi cunosc așa de bine, că atunci când îl văd pe un anume client că vine, știu deja ce caută și mă duc să iau cutare țigări sau suc sau altceva.
Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?
Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, să interacționez cu ei, să vorbesc, să îi ajut. Și întotdeauna am lucrat doar în domeniul ăsta, fie că vânzătoare sau casier sau orice avea legătură directă cu publicul. Asta e, îmi place să vorbesc cu oamenii.
Ah, și cred că și mai mult îmi place să așez marfa la raft. Un biscuit dacă nu e la locul lui, îmi stă pe creier. Până nu mă duc eu să-l așez să stea drept, nu am liniște. Sunt tipicară, trebuie să fie totul cum vreau eu. Eu le așez pe toate în linie. Nu pot să știu că am un produs în spate și nu e așezat la raft, nu pot. Trebuie să mă duc să-l iau și să-l așez, că altfel îmi rămâne în minte.
Dar ce-ți place cel mai puțin la ceea ce faci?
Cred că cel mai puțin îmi place că stau mult în picioare. Asta probabil mi se pare cel mai greu, că stăm în picioare mult și mai sunt turele de noapte care sunt obositoare. Dar te obișnuiești.
Ce crezi că au special Oamenii Carbogaz?
Nu știu cum să explic, eu m-am obișnuit cu totul, a devenit o rutină. Vin la muncă, vine colega, colegu’, ne-am învățat unii cu alții. Și îmi place totul la ei!
Ai vreo poveste de care îți aduci aminte acum, dacă te gândești la echipa Carbogaz?
O amintire haioasă chiar am! Îmi aduc aminte când a venit o colegă nouă la învățat, la instruire și, fiind mai plinuță, a apăsat butonul de panică cu șoldul și ne-am trezit cu cei de la pază peste noi. Când ne-am trezit cu agenții de la securitate ne-am speriat foarte tare și, în vreme ce ne întrebau pe noi ce s-a întâmplat, noi le spuneam că nu s-a întâmplat nimic, că nu știam ce făcuse colega noastră, ne-am dat seama după aceea. Ne-am cerut scuze și asta a fost, dar știu că am râs mult după întâmplarea asta.
Vorbeai mai devreme de instruire. Ce ți se pare cel mai greu de învățat atunci când ești nou în echipă?
La facturi. Când vine cineva nou e foarte greu să îl înveți să introducă o factură în sistem. Trebuie să știi codul, să fii atent la numărul de bucăți, apoi la suma totală. Dacă greșești un produs, greșești toată factura și trebuie s-o iei de la capăt, să vezi unde ai greșit. Sunt multe chestii grele, dar eu eram deja obișnuită, că dacă lucrez de multă vreme în domeniul ăsta, nu mi se pare nimic greu. Știam deja cum să vorbesc cu clienții, cum să iau marfa în primire, cum s-o așez la raft. Deja eram familiarizată cu toate.
Pe majoritatea dintre ei îi cunosc, știu exact ce cumpără. Am un client care vine în fiecare zi și ia o apă minerală și o pungă de alune. Când îl văd, știu exact ce va cere. Și despre majoritatea știu la fel, ce țigări cer, ce sucuri le plac, le anticipez nevoia.
Violeta, ce-ți place să faci când se termină ziua de lucru?
Cel mai mult îmi place să ascult muzică. Ascult Delia, Smiley, din astea. De gătit nu gătesc, că am norocul să stau cu ai mei și gătește mama. Noi avem programul cam lung, că lucrăm 12 ore, iar în zilele libere prefer să ies pe afara, să mă plimb, să merg în parc.
Înainte, când nu erau restricții, veneau toată noaptea clienții la terasă și trecea noaptea foarte repede că veneau și luau mereu o apă, un suc. E obositor, dar mie nu-mi place să stau degeaba. Așa, când am o ocupație, îmi place. Aici, poate doar duminica dimineață să fie mai liber.
Știi, când îți place să faci un lucru, nu simți că obosești. Dacă nu-ți place, deja simți că nu mai poți de când ai venit. Eu, când intru dimineața la tură, știu exact ordinea lucrurilor: intru, îmi număr țigările, fac actele, așez marfa și așa mai departe. Sunt foarte tipicară, îmi place să am o anumită ordine, nu-mi place să fac lucrurile așa hai hui. Dar așa sunt eu. E necesar să fii așa dacă vrei să fie frumos. Eu vin aici și când sunt liberă și, dacă văd ceva care nu e așezat la locul lui, cum l-am pus eu, îi întreb pe colegi cine l-a pus acolo. Și ei râd, că se așteaptă să comentez, s-au învățat cu mine. De asta îmi place, că suntem ca-ntr-o familie!
