Nicoleta, lucrător comercial: „E plăcut, e liniște, sunt clienții care sunt respectuoși și sunt colegii mei care te ajută în orice situație”

”Oricât de supărat ai fi, nu ai cum să stai supărat prea mult. Vine un client, face o glumă, sunt colegii care te înveselesc. Acum, de exemplu, urmează să intru pe tură și mă gândesc cu drag la ce am de făcut. Nu prea sunt eu vorbăreață de fel, dar îmi place aici.”

 

Nicoleta vorbește puțin și face mult. Are 41 de ani, iar de 6 ani de când face parte din echipa noastră nu s-a dat înapoi de la muncă nici o dată, ba dimpotrivă, are vorbe de încurajare pentru oricare dintre colegii ei. De câteva luni e casier în stația Carbogaz Voluntari și are numai cuvinte bune de dat mai departe.

Nicoleta, cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

Nu mai știu cum am venit. S-a angajat mai întâi o prietenă care mi-a spus că era foarte bine, iar apoi am încercat și eu. Înainte lucram la noi, de unde sunt eu, din Las Fierbinți. Și acolo lucram la magazin, dar, cum sunt salariile mai mici, am hotărât să vin aici. Am lucrat aici în primul an, apoi am lucrat la Ștefănești, iar de câteva luni m-am mutat înapoi aici. 

Ce îți place la Carbogaz?

Totul. M-am învățat cu colegii, cu cei de la birouri, ne înțelegem bine toți. Nu suntem certați, ne ajutăm între noi. Poate dacă am băgat greșit vreo factură în calculator sau mai știu eu, dar de fiecare dată am găsit înțelegere.

 Care e cea mai mare provocare într-o zi obișnuită de muncă?

Nimic nu e complicat sau greu. Îmi place să fac orice, nu mă vait de muncă… Noi aici lucrăm în schimburi: de zi, de noapte și libere. Și așa ai și timp pentru tine, mie îmi place.

Care sunt lucrurile pe care îți place să le faci într-o zi de lucru?

Mai mult îmi place să fac curățenie, să mă duc să așez marfa la raft, decât să stau la casă (râde). Dar altfel, nu e nimic greu: ajutăm clienții, vorbim cu ei, le facem cafea. Sunt și clienții pe care îi cunoaștem deja și despre care știm ce cafea sau ce țigări preferă de cum intră. Cam așa curge fiecare zi.

Dar ce-ți place să faci după ce termini munca?

Îmi place să gătesc. Fac ciorbe, fac prăjituri, fac tocănițe, tot felul de mâncăruri. Trebuie să-ți și placă să faci. Poate nu-ți iese cum vrei de fiecare dată, dar mie îmi place mult să gătesc. Și-mi place să mai stau cu prietenele mele de vorbă.

De ce ai recomanda unui client să oprească aici?

Sincer? E plăcut, e liniște, sunt clienții care sunt respectuoși și sunt colegii mei care te ajută în orice situație. Chiar nu lipsește nimic, mi se pare că e totul bine. 

Și mă simt bine aici la muncă. Oricât de supărat ai fi, nu ai cum să stai supărat prea mult. Vine un client, face o glumă, sunt colegii care te înveselesc. Acum, de exemplu, urmează să intru pe tură și mă gândesc cu drag la ce am de făcut. Nu prea sunt eu vorbăreață de fel, dar îmi place aici.

 

/de

Robert, șofer: „Mie îmi place motorsportul în general, asta respir practic.”

”Eu conduc și camionul diviziei „Carbogaz Racing” la anumite competiții de anduranță auto din Germania și alte țări. Mie îmi place motorsportul în general, asta respir practic. Faptul că ajung să văd niște circuite pe care n-aș fi avut cum să le văd fără Carbogaz sunt niște momente pe care nu le voi uita prea repede.”

 

Robert și-a dorit dintotdeauna să stea la volan. În copilărie, visa la Formula 1 – și acum urmărește campionatele, iar uneori ajunge chiar și pe o pistă de racing – momente despre care mărturisește că nu le va uita prea repede. 

La 35 de ani, Robert spune că șoferia l-a învățat să nu se grăbească inutil. Am povestit despre experiența sa la Carbogaz, despre meserii, pasiuni și tare simpatică ne-a fost conversația. Iată:

Cum ai ales meseria de șofer, Robert?

Din pasiunea pentru mașini. Poate sună ciudat, dar fac parte și dintr-un grup de oameni pasionați de mașini, iar în timpul liber ne întâlnim, vorbim, mai modificăm mașini. De mic mă pasionează tot ce înseamnă motoare, detalii, mecanică.

Am făcut karting de performanță când eram mic și apoi am participat la câteva competiții de drift în România. Dar e greu să ții pasul cu genul acesta de sport, sunt costuri foarte mari pe care e greu să le susții. 

Dar la Carbogaz cum s-a întâmplat să lucrezi?

A trecut ceva timp de când lucrez aici. Am ajuns în ianurie 2015. Obișnuiam să alimentez la una dintre stațiile Carbogaz și alimentând aproape zilnic acolo, mai vorbeam și cu fata de la casierie. La un moment dat, a trebuit să mă reorientez, să-mi caut de lucru fiindcă compania la care lucram era în faliment. Am întrebat-o atunci dacă nu cumva Carbogaz angajează pe cisternă. Ea mi-a zis că nu știe, dar a întrebat mai departe. 

Și așa s-a întâmplat să fie un loc liber.

Au existat provocări pe care le-ai întâmpinat?

Sincer, la început, mi-a fost un pic teamă de carburanți. Cum nu am mai lucrat niciodată cu așa ceva, mi-era teamă să nu greșesc, să fac vreo prostie, se pot întâmpla multe. Spre exemplu, să amesteci benzina cu motorina, ceea ce ar fi nasol! 

Ce te-a ajutat în acele momente?

Lucrând zi de zi și apoi, sprijinul colegilor. Ei m-au ajutat maxim, cât au putut și au știut și ei.

Azi mai simți vreo provocare?

Nu, m-am obișnuit. Nu cred că mai există ceva care să mă provoace.

Dar care ai spune că e cea mai mare responsabilitate la rolul pe care îl ai?

Consider că datoria noastră este să ne mișcăm repede, să ajungem în timp util cu produsele în stație, să nu rămână vreo stație fără produs – evident ar fi un minus pentru firmă dacă s-ar întâmpla.

Ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz, Robert?

Există o oarecare unicitate între noi; ne ajutăm foarte mult, există înțelegere – asta-mi place mult.

Există vreun moment memorabil de care să-ți amintești cu drag?

Nu știu dacă a fost chiar de la muncă, dar a fost un eveniment la care am participat toți colegii. Am fost la un maraton împreună, inclusiv șefa. S-a ținut în Delta Văcărești, acum câțiva ani, și mi s-a părut inedit. Nu am mai făcut niciodată așa ceva – mai ales cu colegii de muncă. 

Gândește-te că nici unul dintre noi nu era sportiv. Dar eu cum sunt un tip competitiv, nu aveam cum să nu merg. Am râs, a fost funny – mai unește echipa genul acesta de eveniment.

Apoi, eu conduc și camionul diviziei „Carbogaz Racing” la anumite competiții de anduranță auto din Germania și alte țări. Mie îmi place motorsportul în general, asta respir practic. Faptul că ajung să văd niște circuite pe care n-aș fi avut cum să le văd fără Carbogaz sunt niște momente pe care nu le voi uita prea repede.

Prima oară când am văzut mașinile de Formula 1 pe circuit, am rămas uau. Ce vezi la televizor nu are nicio treabă cu realitatea. Sunt atât de rapide mașinile alea. Să fii pilot este o meserie intensă, trebuie să ai o viteză de reacție la secundă.

Ce te-a învățat pe tine meseria pe care o faci?

Probabil că mi-am exersat mai mult atenția, să anticipez lucrurile mai din timp și să nu mă mai grăbesc inutil – asta cred că e cel mai important.

Ai vreun sfat pentru cei care sunt la început de drum în acest domeniu?

În primul rând, să nu se grăbească și să nu ia meseria asta ca pe o glumă sau ca pe ceva ușor – mă refer la șofatul pe camioane cu combustibil. Necesită multă atenție și responsabilitate.

Dacă ar fi să te gândești la un singur cuvânt prin care să descrii experiența Carbogaz, care ar fi acela?

M-aș gândi la faptul că nicio zi nu seamănă cu alta – în fiecare zi e altceva de făcut și probabil că asta m-a motivat până acum, că nu există monotonie. 

Te ferești de monotonie?

Da, pentru că am impresia că mă plafonează. Caut mereu să învăț ceva. Toată viața învățăm, indiferent de vârstă.

Robert, în final, pentru ce anume ai recomanda Carbogaz?

Pentru că produsele sunt de o calitate bună și diversitatea pe care oamenii o pot găsi aici. Uită-te și tu: flori, hanorace, bistro.

/de

Aura, casierie: „E un job sigur, dacă și tu ești ok ca angajat.”

”Cea mai mare provocare dintre toate a fost cu închiderea de schimb – aveam mari emoții, mă temeam să nu greșesc. Eu sunt și mai emotivă de felul meu. Dar ușor, ușor le-am învățat.”

Aura are 42 de ani, este o fire emotivă, sensibilă, cu o voce caldă și o mare calitate: se adaptează rapid oricărui mediu de lucru. Înainte de a intra în echipa Carbogaz, a lucrat 4 ani și jumătate în Germania. Cum dorul de casă a fost mereu intens, Aura a decis să revină în țară, definitiv: „Aici e țara noastră, limba noastră, oricum te descurci altfel.”

Am invitat-o să povestim despre cele 5 luni de când ne este colegă, în stația Tunari, dar și despre provocările și culisele muncii sale. Iată conversația noastră:

Cum ai ajuns aici, Aura? Care este povestea ta?

Am fost plecată în Germania. Acolo am stat 4 ani și jumătate, am lucrat în curățenie, la hotel. Dar am revenit în țară și a trebuit să mă angajez. Nepoata mea m-a adus aici.

Cum ai simțit trecerea la noul job?

Aici e țara noastră, limba noastră, oricum te descurci altfel – e mult mai bine, aici e familia. În Germania, dacă nu știi să vorbești limba lor, e foarte greu. Aici e acasă și e bine. Acolo poți să stai și 20 de ani și tot nu-i acasă. 

Dar mi-a fost un pic greu și aici fiindcă nu am mai lucrat în acest domeniu. 

Care au fost cele mai mari provocări?

Mi-a fost greu cu calculatorul, cu sistemele – dacă nu lucrezi cu așa ceva, nu ai cum să știi. Cea mai mare provocare dintre toate a fost cu închiderea de schimb – aveam mari emoții, mă temeam să nu greșesc. Eu sunt și mai emotivă de felul meu. Dar ușor, ușor le-am învățat. 

Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?

Îmi place sistemul de lucru, îmi place să aranjez marfa – să nu stau degeaba. 

Dar la oamenii Carbogaz?

M-am obișnuit cu toți, eu mă acomodez repede. La fel și cu clienții, m-am obișnuit repede. Înainte de Germania, am lucrat mult timp, vreo 20 de ani, în Dragonul Roșu. Aici e altceva, oricum. 

Din shop sau din bistro ce produs preferat ai lua cu tine acasă?

Îmi place mult ștrudelul cu vișine. Dar și sandwich-urile, sunt proaspete. 

Ai învățat ceva nou în ultimele 5 luni?

Da, am învățat să lucrez mai bine pe calculator, înainte nu știam. 

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz, Aura?

Siguranță. E un job sigur, dacă și tu ești ok ca angajat. Trebuie să-ți faci și tu îndatoririle.

/de

Marian, lucrător platformă: „Dacă ar vrea Dumnezeu să mă țină sănătos până la pensie, de aici aș pleca.”

”Recomand serviciile Carbogaz pentru că există o seriozitate mare – și la patroni, și la angajați. Sunt oameni serioși.”

Marian are 55 de ani, iar în timpul liber se bucură mult atunci când joacă fotbal, dar și când este înconjurat de oameni. „Îmi place tot timpul să fie cineva în jurul meu!” ne povestește pe măsură ce depănăm amintirile celor 2 ani petrecuți la Carbogaz. 

Iată ce ne-a împărtășit:

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz, Marian?

M-a recomandat cineva. Știa că rămăsesem fără serviciu, știa că sunt om serios și că îmi fac treaba bine și m-a recomandat. Așa am început. 

Cum te-ai adaptat?

La celălalt loc de muncă n-am lucrat niciodată de noapte, în 18 ani. De aceea, singura chestie care a fost mai grea, la început, a fost tura de noapte. Până m-am acomodat, a durat puțin; dar acum nu mi se pare că mai este vreo diferență – eu muncesc normal, fie că e tură de noapte sau de zi.

Care e cea mai mare provocare la rolul pe care îl ai, într-o zi de lucru?

Nimic nu-i greu. Îmi fac programul în așa fel încât să mulțumesc și angajatorul, dar și pe mine. Știu să-mi organizez munca, iar atunci toată lumea e mulțumită. Până acum n-am avut probleme. E un serviciu bun pentru mine. Dacă ar vrea Dumnezeu să mă țină sănătos până la pensie, de aici aș pleca. 

Ce te face să spui asta?

Îmi place activitatea, îmi place unde lucrez, îmi place că am contact cu oamenii, că mai aflu ceva nou. Nu e o muncă închisă, să stai doar cu gândurile tale și atât. Chiar dacă mai vii și cu probleme de acasă, dar când ajungi aici, uiți de ele. Intri în discuție cu clienții și asta te relaxează uneori.

Cum simți relația cu clienții?

Eu mă înțeleg foarte bine cu ei, îi cunosc cam pe toți. Eu sunt din Ștefănești și fiindcă atunci când eram mai tânăr am jucat fotbal, oamenii mă cunosc – și cei mai tineri, și cei mai bătrâni. 

Mai joci fotbal?

Da, sâmbăta când sunt liber, mă mai relaxez. Mă menține în formă, sănătos.

Ce apreciezi cel mai mult la #OameniiCarbogaz, Marian?

Îmi place când șeful e vesel, îmi dă și mie o stare de bine. În rest, cu colegii vorbesc ce e legat de muncă, că în rest nu prea avem timp. Dar, în general, e o liniște care îmi place. 

Dacă ai descrie doar printr-un cuvânt cei doi ani petrecuți la Carbogaz, care ar fi acela?

Responsabilitate. Adică există o anumită responsabilitate pe care o ai când lucrezi cu oamenii. Dar și plăcerea de a face lucrurile pe care le fac. Chiar le fac pe toate cu plăcere, îmi e drag să vin aici. Toate lucrurile sunt așa cum trebuie să fie, normale. 

În final,  pentru ce anume ai recomanda serviciile Carbogaz, Marian?

Pentru că există o seriozitate mare – și la patroni, și la angajați. Sunt oameni serioși.

/de