„Chiar și în timpul liber venim aici, să bem o cafea cu colegii. Suntem atașați unul de celălalt. Ștefănești e stația noastră de suflet. De asta spun că e ca o familie.”

El spune despre ea că este rapidă și curioasă. Iar ea îl descrie pe el ca fiind calm și atent la detalii. Roxana și Mihai fac parte din echipa Carbogaz de mai bine de 10 ani. Înainte au lucrat la o tipografie, dar fiindcă stația Ștefănești era foarte aproape de casă, au decis să schimbe domeniul de activitate. 

Sărbătoresc 14 ani de relație, au împreună doi copii frumoși, iar aceasta este o parte din povestea lor din cadrul Carbogaz.

Cum a început povestea voastră la Carbogaz?

Mihai: A început pentru amândoi în aceeași zi. 

Roxana: Înainte am lucrat amândoi la o tipografie timp de vreo 6 luni. După care am descoperit anunțul de angajare la benzinărie. Fiindcă era chiar lângă casă, am aplicat. Asta se întâmpla acum 10 ani. Între timp am născut și doi copii, unul are 3 ani, iar celălalt 5 ani. 

Cum a fost schimbarea de la tipografie la benzinărie?

Mihai: A fost ușor, n-am simțit neapărat vreo provocare.

Roxana: Eram și mici. La primul job nu prea ne-a plăcut fiindcă mai mult trebuia să cărăm marfă, dar aici a fost altceva – puteam schimba o vorbă cu clienții, cu colegii. Noi suntem din Ștefănești, deci ne cunoștea mai toată lumea. 

Există provocări într-o zi de muncă pentru voi?

Mihai: Nu chiar, e foarte simplu pentru noi.

Roxana: Da, le putem face și cu ochii închiși.

A existat vreun moment memorabil de care vă amintiți cu drag?

Roxana: Da, în apropierea Crăciunului, mi-am făcut un test de sarcină în grabă și am aflat la muncă că urma să avem primul copil. Asta e memorabil pentru mine. 

(Zâmbesc amândoi).

Mihai (râzând): Iar eu am căzut odată! S-a întâmplat afară în timp ce încercam să despart niște câini care se băteau. 

Dar cum e să lucrați împreună?

Roxana: E foarte bine, n-aș putea să muncesc în altă parte. Și clienții știu că suntem o familie. Ne-am obișnuit așa, e super bine să lucrez lângă el. Ne cunoaștem din priviri.

Mihai: Și pentru mine la fel. Când a fost în concediu prenatal, i-am simțit lipsa. 

Ce vă place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Mihai: În primul rând, există înțelegere între colegi.

Roxana: Da, îi simțim ca parte din familie. Apoi, șefii sunt foarte faini – nu ne stresează. Râdem, glumim, suntem plini de viață – asta ne place aici. De exemplu, dacă e ziua unui coleg, îi facem o mică surpriză, luăm un tort, vin și colegi de pe altă tură. Dacă mergem la un grătar în libere, păstrăm un platou și pentru cei care n-au putut să vină. 

Chiar și în timpul liber venim aici, să bem o cafea cu colegii. Suntem atașați unul de celălalt. Iar dacă ne mută la altă stație, e foarte greu pentru noi fiindcă ne știm – dacă întârzie unul cinci minute, nu e o problemă, nu se supără nimeni – nici din partea șefilor, nici din partea colegilor. Ne înțelegem. Ștefănești e stația noastră de suflet. De asta spun că e ca o familie.

Roxana, care ar fi două calități care crezi că îl ajută pe Mihai în munca pe care o face?

E tipicar, atent la detalii – se uită la data de expirare, să fie toate în line, aranjate, organizate. Și e foarte calm – are răbdare cu clienții, chiar și cu aceia care vorbesc poate pe alt ton. 

Mihai, care sunt calitățile Roxanei care o ajută în munca pe care o face?

E ușor. Rapiditate și curiozitate.

Vă completați bine. Există vreun moment preferat pe care îl împărțiți la muncă?

Mihai: Da, prima oară trebuie să beau cafeaua la muncă și să fumez o țigară. 

Roxana: Iar la mine e la prânz, când mănânc un sandwich cu omletă. 

În final, Mihai, Roxana, pentru ce anume recomandați serviciile Carbogaz?

Roxana: Prețurile sunt cele mai bune. Nu o să găsiți prețuri mai bune – câteodată vin oamenii să cumpere de aici, noaptea chiar avem vânzare bună. Sandwich-urile iar sunt foarte bune, câteodată aduc și de două ori pe zi fiindcă se dau foarte repede. 

Mihai: Și că oamenii de aici vorbesc frumos cu toată lumea.