Eugen, șofer pe cisternă: „Cel mai greu? Traficul din București.”

„Trebuie să faci ceva care îți place. Dacă nu faci ceva cu drag, vii ca roboțelul la muncă, aștepti doar să se termine ziua și aștepți ziua de salariu. În felul ăsta, nu ai nici un viitor. Trebuie să-ți găsești să lucrezi într-un domeniu unde să te atragă măcar puțin, unde să rezonezi.”

Știți oamenii aceia care sunt tăcuți și discreți, dar sar întotdeauna să dea o mână de ajutor când e cazul? Un om cu aceste calități este și Eugen care, de peste 2 ani lucrează ca șofer pe cisternă, pe benzină, în echipa Carbogaz. 

Eugen are 30 de ani și puține cuvinte de spus, dar întotdeauna bine cântărite. Până acum câteva luni a fost șofer pe cisterna alimentată cu gaz, căci mai lucrase și în trecut în acest domeniu, iar acum conduce cisterna pe benzină – motorină.

Unde ai lucrat înainte de a veni la Carbogaz? 

Primul meu job a fost la o pompă într-o benzinărie, iar apoi am lucrat pe post de casier, și ulterior, ca șofer pe gaz și apoi ca șofer pe benzină – motorină. Am lucrat doar în domeniul petrolier.

Cum e să fii șofer pe cisternă?

Nu este atât de greu pe cât pare, daca îți place ce faci. Mie, de exemplu îmi place mult să conduc. Pur și simplu. 

Iar aici îmi place și ce fac și îmi place și personalul. Cu majoritatea colegilor sunt prieten. Toți colegii mei sunt amabili și serviabili, nu sunt scorțoși sau strict după regulament. Mai mereu îi găsesc cu zâmbetul pe buze. 

De multe ori, când mergi în alte benzinării, îi vezi pe angajați cu o față lungă, nu zâmbesc deloc, sunt timorați sau se comportă ca niște roboți. Aici, la noi, dacă o să observi, sunt toți foarte deschiși, cu zâmbetul pe buze, vorbesc prietenos cu tine. 

Cum ai ajuns să lucrezi aici?

Am ajuns prin intermediul unui coleg care mi-a spus că există un post disponibil. Am venit la interviu și ulterior am avut și angajarea. A urmat o perioadă de câteva zile de probă, dar a fost ok. Poate un pic plictisitor, pentru că stăteam doar în dreapta, asistând, fără să mă pot implica în vreun fel și… a fost un pic mai obositor. Acum, când conduc eu, e mult mai bine.

Care este cea mai mare provocare pentru tine într-o zi de lucru?

Cel mai greu? Traficul din București. Asta mi se pare cel mai greu. N-are importanță nici ora, nimic. Prefer să plec mai de dimineață când se poate. Prefer până în ora 7 dacă se poate, sau noaptea, când nu mai este trafic. Traficul este infernal în București. Plus că a început o dezvoltare masivă di punct de vedere imobiliar și, chiar dacă se construiesc multe spații de locuit pe lângă București, nu se fac și străzi sau locuri de parcare, așa că… tot traficul e îngreunat.

Dar ce îți place cel mai mult aici?

Cred că mă repet, dar, pe lângă program, personalul amabil și pe stații și între noi, șoferii. Îmi place să vin la muncă și să-mi beau cafeaua aici (n. ed. Tunari). Și îmi plac sandvișurile, mai ales că sunt proaspete, făcute de colegele noastre și sunt și delicioase! Preferatul meu e cel cu omletă. 

Trebuie să faci ceva care îți place. Dacă nu faci ceva cu drag, vii ca roboțelul la muncă, aștepti doar să se termine ziua și aștepți ziua de salariu. În felul ăsta, nu ai nici un viitor. Trebuie să-ți găsești să lucrezi într-un domeniu unde să te atragă măcar puțin, unde să rezonezi. 

Tu simți că ți-ai gasit locul?

Da. Chiar îmi place. Dacă nu îmi plăcea, nu începeam în acest domeniu. Casier, de exemplu nu m-aș mai vedea pentru că nu îmi place să lucrez cu oamenii, o parte dintre clienți sunt foarte dificili, așa că prefer la volan. 

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz?

Hmm… greu. Nu știu. Pot să spun două cuvinte? Dezvoltare durabilă. Este o companie mică care a plecat și s-a dezvoltat până astăzi când are aproape 20 de ani. Și nu multe firme reprezintă atât de mult într-un domeniu care este destul de saturat și în care e foarte greu să începi. Da, Carbogaz egal dezvoltare durabilă.

Eugen, ce îți place să faci în timpul liber?

Să mă uit la filme și seriale – cel mai recent film a fost un serial – Teen Wolf. Să mă joc pe calculator, să ies să mă plimb în aer liber. Alteori îmi place să conduc, uneori să ies la plimbări cu bicicleta, ceva mai rar în ultimul timp pentru că… pandemie. Cam asta. De regulă, mie îmi place să stau și să ascult, nu să vorbesc. 

/de

Rely Ionelia, casier: „Pentru mine locul acesta este a doua casă. Am trecut și printr-o depresie, tot aici m-am recuperat.”

Rely Ionelia are 34 de ani și este de o energie molipsitoare. Se emoționează când vorbește despre clienți și despre relația cu aceștia. Pune mult suflet în tot ceea ce face, îi place viața și o încântă să lucreze cu oamenii. 

„Chiar dacă sunt obosită, nu vreau să se vadă, dar totuși ei mă cunosc și mă întreabă ce e cu mine – iar asta, uneori, chiar contează. Te simți bine când cineva te întreabă ce mai faci, dacă ești supărat, obosit.”

S-a angajat la Carbogaz pentru a fi mai aproape de casă după nașterea primului copil, iar 11 ani mai târziu spune că acest loc de muncă a ajutat-o să se aprecieze mai mult, dar și să depășească cu bine un episod dificil din viața sa. 

Despre ce este vorba? Ne povestește chiar ea. 

Rely, numele tău este memorabil. Care e povestea din spate?

(Râde) Rely vine de la numele unui amic al părinților pe nume Relu. Și apoi, pe nașa mea o chema Ionela, dar când mi-au făcut certificatul de naștere, în loc să treacă numele acesta, au trecut Ionelia. Eu acum trebuie să specific în toate actele că e corect Ionelia, nu Ionela. 

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

În februarie se fac 11 ani de când lucrez aici. 

Înainte am lucrat tot la o benzinărie, dar era cam departe și așa am ales locul acesta. Sora mea s-a angajat mai întâi, iar fiindcă eram în postnatal, am venit și eu. După aceea am mai avut un copil, dar m-am reîntors. 

Stația din Ștefănești e viața mea și spun asta cu lacrimi în ochi și cu bucurie. Îmi place agitația de aici, îmi place să fie aglomerat, să vorbesc cu clienții. 

Ce frumos. Ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci?

Îmi place tot. Nu pot să stau doar într-un loc. Uneori mai ies și afară la GPL, stau și la casierie, mă descurc și cu marfa. Dar așa-mi place mie, nu contează că e muncă de băiat sau de fată, n-am treabă. Sunt activă. 

De unde îți iei energia asta?

Nu știu, așa sunt și acasă. Mă trezesc și mă apuc de treabă. Mie-mi place activitatea, nu-mi place să stau sau să aștept. Așa sunt eu.

Când te relaxezi, cum faci?

Să știi că dorm puțin, 4-5 ore pe noapte. Am și doi copii, un băiat de 12 ani și o fetiță de 5 ani – sunt destul de gălăgioși.

Ce-ți place să faci în timpul liber, când nu ești la muncă?

În primul rând, trebuie să am grijă de copii. Am foarte puțin timp pentru mine. Ajung o dată pe lună la coafor, la manichiură. În rest, mai ies cu prietenele, mai vorbesc cu colegele de la muncă.

Dar ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Îmi place că socializăm mult între noi, că suntem apropiați, că ne ajutăm între noi – chiar ne dăm sfaturi, împărțim treaba. 

Ai învățat ceva despre tine în tot acest timp?

Am învățat să pun accentul și pe mine, nu mă apreciam deloc înainte. Făceam mereu pentru alții. În general, femeile fac asta – îi pun pe ceilalți pe primul loc. Între timp am devenit mai încrezătoare în mine. 

A contribuit munca la felul în care te simți acum?

Da, da. Și colegele m-au ajutat mult. 

Rely, care sunt trei calități care te ajută să-ți faci treaba bine?

Energia! Apoi, cred că ar mai fi și faptul că sunt vorbăreață. Și…respectul. Astea mă ajută în tot ce fac. 

Cum te înțelegi cu clienții?

Mă înțeleg foarte bine, ne cunoaștem reciproc. Chiar dacă sunt obosită, nu vreau să se vadă, dar totuși ei mă cunosc și mă întreabă ce e cu mine – iar asta, uneori, chiar contează. Te simți bine când cineva te întreabă ce mai faci, dacă ești supărat, obosit. 

De asta spun că pentru mine locul acesta este a doua casă. Am trecut și printr-o depresie, tot aici m-am recuperat. Mi-a făcut foarte bine socializarea. 

Există vreun moment frumos care ți-a rămas la suflet?

Au fost multe, nu pot să aleg. Îmi place mult când vorbesc cu colegele mele, când ne întrebăm seara „Cum a fost la muncă? Ce ai mai făcut? Ce s-a mai întâmplat?” – dacă una dintre noi nu lucrează în acea zi.

Dacă ai descrie într-un cuvânt experiența ta în cadrul Carbogaz, care ar fi acela?

Familie. Atât. Uneori și în timpul liber venim în stație să bem o cafea. 

În final, pentru ce anume ai recomanda unui prieten serviciile Carbogaz?

Pentru tot! Pentru combustibil, pentru magazin, pentru panificație, pentru cafea. Și noi cumpărăm produsele de la Carbogaz, chiar dacă avem și alte magazine prin preajmă. 

Care sunt preferatele tale, ce cumperi cel mai des?

Trigoanele cu vișine – le iau și pentru copii. 

/de

Angela, achiziții: „Niciodată nu știi pentru ce ești făcut, până nu încerci.”

Pasionată de grădinărit și de natură, Angela face parte din echipa Carbogaz de peste 6 ani, iar în prezent se ocupă de achiziții și de toate cele necesare pentru aprovizionarea magazinelor. E glumeață și una dintre cele mai solare personalități, iar la doar 41 ani este mândra bunică a unui nepoțel pe care îl iubește mai mult decât orice.

„Ce-mi place la muncă e că nu fac nimic singură, colaborez cu toți colegii, și, pe lângă asta, mă asigur că produsele din sistem au tot ce le trebuie: cod de bare, denumirea corectă, prețurile corespunzătoare. Țin legătura cu colegii din stații, mă anunță când și dacă s-a schimbat ceva, îi ajut la facturi când au nevoie și, în general, sărim toți în ajutorul oricui are nevoie.”

Angela locuiește în Pitești și lucrează remote, încă de dinainte de pandemie. A avut o viață plină de greutăți, însă nu-i place să vorbească despre asta. Iar când viața ei s-a schimbat și a fost nevoită să se mute în București, o mamă singură cu un copil, s-a descurcat. „Carbogaz mi-a oferit și înțelegere și stabilitate financiară; ca mamă singură, în chirie, cu un băiat care făcea naveta să se ducă la școală, nu a fost chiar ușor. Numai că viața are drumurile ei și, după ce am fost promovată, viața mi-a scos în cale un om minunat și am hotărât să ne mutăm în Pitești, iar asta înseamnă acum că lucrez online, work from home de câțiva ani.”

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

Un prieten de familie lucra într-una dintre stații și, aflând că se fac angajări și știind că îmi caut de lucru, m-a sfătuit să vin și să depun un CV. Și am depus și așa m-am angajat. Sinceră să fiu, mi-era teama că urma să fac naveta 40 de kilometri (căci eu locuiam după Fundulea). Dar am început lucrând ca și casieră; inițial am mers în stația din Colentina să învăț, iar acolo, spre uimirea mea, am prins destul de repede. Am și avut, ce-i drept, niște colegi foarte buni care m-au învățat tot ce trebuia să fac, iar apoi am fost repartizată în stația din Voluntari, unde am stat mai mult de 2 ani. 

Și așa am prins gustul, că niciodată nu știi pentru ce ești făcut, până nu încerci. Și așa am descoperit că îmi plăcea și să așez marfa pe raft, și să știu ce se întâmplă în magazin, și să fac inventare și facturi. Îmi notam cu responsabilitate problemele care apăreau și, cum colegilor mei le-a plăcut ideea, au început și ei să-și noteze. Și astfel am început să fim mai atenți și să rezolvăm problemele mai repede.

De 3 ani nu mai lucrez pe stație, căci mi s-a propus să fac inventar și asta chiar mi-a plăcut! Mi-a fost ușor pentru că știam furnizorii, structura, programul, cunoșteam produsele și îmi plăcea să le așez pe toate în ordine. Ori, când îți place ce faci, nu ai decât să progresezi, căci te implici, cauți soluții. Zicala asta e peste tot, dar nu o înțeleg toți: „Fă ceea ce-ți place, căci așa vei găsi soluții și resurse și totul va deveni mai ușor.”

Ce îți place cel mai mult în ceea ce faci acum?

Că îmi pot ajuta colegii. Poate sună clișeu, dar mie chiar îmi place să le răspund la telefon și să fiu eu cea care îi ajută să rezolve, să le pot da o soluție. Uneori stau și mă gândesc mult, câteva zile, până am o idee bună. Și cu furnizorii îmi place să comunic, e frumos să colaborezi cu oameni cu care te înțelegi. 

Mie îmi place să creez starea asta de satisfacție în muncă. Pentru că, dacă eu fac un efort minim, se creează un lanț benefic pentru toți cei implicați: eu vin la muncă zâmbind, sunt amabilă, celălalt e și el amabil și așa se formează o atmosferă frumoasă. 

Când am un necaz, nu stau să mă vait, caut soluții. Cred că, dacă o să-mi păstrez stilul ăsta de a gândi, o să fiu tânără și la 70 de ani. 

Care ți se pare cea mai mare provocare în munca ta, la Carbogaz?

Cu toate sinceritatea, – și eu sunt uneori dureros de sinceră – chiar nu simt că e ceva unde mă împotmolesc sau nu reușesc să deznod. Nu e nimic greu. Poate doar lipsa de timp? E frustrant că nu am timp să fac tot ce mi-aș dori. Timpul – ăsta ar fi singurul lucru. 

Mie chiar îmi place să mă adaptez, să găsesc soluții, să intuiesc ce urmează. Chiar nu sunt provocări mari pentru că nu sunt pretenții exagerate. Aici nu chinuie nimeni pe nimeni, nimeni nu are de învățat texte și poezii, chiar e mai primitor și mai cald decât poți vedea la prima vedere. Vrem ca cel care vine în benzinărie, să se simtă bine, să nu fie agasat, ci să fie liniștit și să aibă parte de o pauză.  

Ce-ți place cel mai mult la colegii tăi?

Faptul că suntem uniți. Și faptul că fiecare contează pentru celălalt. Nu simt că suntem niște simpli angajați. Eu încep toate mesajele cu „Buna ziua, colegi!” și abia apoi le scriu mesajul. E o bucurie să primești răbdare, timp, atenție, nu? Ori fiecare dintre noi a primit toate astea aici. 

Și-mi place că e încurajat propriul stil. Eu am avut libertatea să-mi impun propriul stil în metoda de lucru. Și când veneam cu lucruri noi, mi se acceptau. Informația e centralizată, toata lumea știe ce se întâmplă, orice mesaj e distribuit către noi toți. Chiar încercăm să fim o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Nu degeaba ne place nouă să ne numim „familia Carbogaz”, că aici chiar ne străduim să ne ascultăm, să ne înțelegem și să ne ajutăm. 

Angela, momentul adevărului: ai făcut vreo gafă memorabilă?

Oh, am făcut mai multe (râde)!  Dar țin minte că, odată, când lucram pe stație și trebuia să predau închiderea de lună la  schimbul de tură, adică la 12 noaptea, eu m-am luat cu treaba și am uitat să predau schimbul de tură. Și s-a făcut 12:00, am ieșit din tură, și eu mi-am dat seama că e închidere de lună abia când am primit telefon a doua zi și am simțit cum mă scurgeam. 

A doua oară n-am mai făcut așa ceva. Și, în general, ce greșesc prima oară, a doua oară nu se mai întâmplă. Nu greșesc de două ori la fel. 

Cu ce cuvânt asociez Carbogaz?

Dinamică. Și familie. Un singur cuvânt nu spune chiar tot, e greu să-l găsești pe cel potrivit, dar cred că astea două sunt bune. 

Povestește-ne un moment, o amintire care te leagă de Carbogaz.

Oh, sunt multe, îți dai seama. Dar mi-aduc aminte cum eram într-o iarnă și când ningea cu fulgi mari – nu ca acum – și tot trăgeam de colegul meu să dăm zăpada care se depunea îngrijorător de repede. Și nu mai puteam, dădeam zăpada și n-o dădeam bine, că iar se depunea și tot așa. Și intram în stație, ne puneam gecile ude la uscat și iar ieșeam afară. Dar ce mai râdeam! 

Sau mi-amintesc tot de când lucram în stație și venea Revelionul, ieșeam afară și ciocneam cu șampanie pentru copii. Și fiecare venea de acasă cu sărmăluțe, cu dulciuri și așa ne făceam o masă festivă. Am colegi extraordinari!

Angela, în final, trebuie să ne spui cum te simți să fii bunică la 41 de ani.

E foarte bine să fii bunică tânără pentru că ai energie să le faci pe toate. Nepoțelul meu are 1 an acum și, chiar dacă inițial a fost un șoc, căci ambii părinți sunt tineri (abia au 20 de ani), ne-am bucurat mult! Orice copil e o binecuvântare și oricum noi le vom fi alături și va fi iubit de toți. Viața are drumurile ei, cum spuneam, căci eu l-am născut pe fiul meu la 20 de ani, iar el e tată la 20 de ani. 

/de

Mihaela, casier: „Nu am stat nicăieri atât de mult ca aici, chiar nu mi-am dorit să plec.”

”Stabilitate – ăsta cred că e cuvântul cu care aș caracteriza Carbogaz. Nu duci grija zilei de mâine, dacă ai sau nu de muncă. Cu atât mai mult dacă stai să te gândești prin ce perioadă trecem noi acum – mulți au rămas fără serviciu. La noi nu s-a pus problema asta niciodată.”

 

Mihaela lucrează alături de noi de 6 ani. Are 30 de ani, îi place mult ciocolata, zilele pe care le petrece cu fiica sa, dar și momentele de la muncă când ajunge cu câteva minute mai devreme pentru a povesti cu colegii. 

Spune că munca pe care o face a ajutat-o să fie mai sociabilă, dar și mai responsabilă, mai atentă. În toți acești ani, a lucrat în aproape toate stațiile Carbogaz, dar cel mai bine se simte în stația Ștefănești – unde ne-am și întâlnit să povestim despre cei 6 ani petrecuți împreună.  

Cu ce te-a cucerit acest loc de muncă, Mihaela?

Simt că în 6 ani nu am dus lipsă de siguranță la locul de muncă. E un serviciu sigur. Nu am stat nicăieri atât de mult ca aici; poate am lucrat 2 ani sau 1 an, dar de aici chiar nu mi-am dorit să plec. Am un program bun, simt că am timp să îmi fac treburile, să stau cu fetița mea, să ieșim.

Ce îți place cel mai mult la rolul tău?

Îmi place că stau de vorbă cu oamenii. Eu nu eram așa vorbăreață, dar de când lucrez aici, m-am schimbat. Nu-ți faci neapărat prieteni, dar începi să cunoști clienții – ce cafea doresc, ce tip de țigări fumează. Dar și ei ajung să ne cunoască pe noi. Dacă ai o zi mai proastă și poate nu zâmbești la fel, te întreabă ce ai pățit. Vrei nu vrei, începi să cunoști oamenii mult mai bine.

Ce ai învățat în ultimii 6 ani, Mihaela?

Să fiu mai  responsabilă, cred. Îți vine foarte multă marfă, trebuie să bagi facturi, să servești în același timp – trebuie să fiu atentă, e o responsabilitate mare mai ales că lucrez cu bani. 

Ai întâmpinat provocări de-a lungul timpului? 

A fost bine, pot să spun că nu am avut probleme. La început a fost mai greu cu tura de noapte, până la ora 3 eram super bine, după aceea simțeam că trebuie să dorm. Dar după atât de mult timp, m-am obișnuit. Acum îmi și place tura de noapte, e un pic mai liniște.

Ce îți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Ne înțelegem bine! Suntem și neamuri unii dintre noi – acum ceva timp am lucrat și cu mătușa mea pe tură. 

Și cum a fost pentru tine? Simți că a trebuit să fii mai atentă, tocmai pentru că e cineva care ți-e apropiat?

Nu, parcă te simți mai degajat când lucrezi cu cineva cunoscut. Mie chiar mi-a plăcut. Oricum depinde de fiecare. Aici chiar nu am întâmpinat probleme cu colegii. 

Dar dacă te-ai gândi la o singură calitate a colegilor tăi, care ar fi aceea? Dat fiind că ai lucrat în mai multe stații Carbogaz.

Ne ajutăm mult între noi – cred că aceasta ar fi. Eu chiar am pățit-o: am fost bolnavă și am anunțat aproape în ultima clipă că nu mai pot să ajung la muncă. Dar colega mea nu a zis nu, m-a înțeles și m-a ajutat. Dacă se întâmplă ceva, ceri voie și găsești ajutor. Contează mult să ai înțelegere.

Plus că noi rămânem prieteni și după serviciu – ne întrebăm ce ai mai făcut, unde ai fost, ce ai mai văzut. Chiar acum am venit cu o jumătate de oră mai devreme doar ca să mai stau puțin de vorbă cu o colegă. 

A existat vreun moment de care îți aduci aminte cu drag de când lucrezi aici?

Da, în fiecare an șefii organizează o petrecere pentru copii, de Moș Nicolae. Eu am fost cu fetița și a fost chiar frumos, ne-am strâns cu toți colegii, cu copiii, cu șefii. 

Cum ai caracteriza experiența Carbogaz într-un singur cuvânt? 

Stabilitate – ăsta cred că e cuvântul. Nu duci grija zilei de mâine, dacă ai sau nu de muncă. Cu atât mai mult dacă stai să te gândești prin ce perioadă trecem noi acum – mulți au rămas fără serviciu. La noi nu s-a pus problema asta niciodată.

Ai recomanda unui prieten de-al tău să se angajeze la Carbogaz?

Să știi că o fac mereu! Dacă vine cineva și ne întreabă cum e la Carbogaz, cred că sunt printre persoanele care mereu zic: „Dacă îmi aduceți un CV, vi-l pun în acte!”. Am mereu tendința de a chema oameni noi, de a recomanda. 

Și acum ceva timp, pe stația Colentina, într-o dimineață a venit un om fiindcă voia să se angajeze. Am sunat imediat șefii – în ziua aia s-a și angajat. Nu sunt o persoană care să refuze venirea altora în echipă. Mereu mă interesez să ajut oamenii. Dar nu spun asta ca o laudă. 

Nici nu este; e important să ne cunoaștem bine și calitățile noastre, nu doar defectele. Și atunci te-aș întreba, care sunt trei calități care te ajută și la muncă?

Responsabilă pot să spun că sunt – atunci când sunt în timpul serviciului, las tot deoparte. Doar dacă e ceva foarte grav și urgent, îmi pun căștile și vorbesc poate cu cineva de acasă. 

Pot să spun că sunt și sufletistă – așa simt eu. 

Altceva chiar nu mai știu.

Încă una. Ce crezi că te ajută să-ți faci treaba impecabil?

Pot să spun că sunt și respectoasă – cred că și asta e tot o calitate. Dacă nu există respect față de ceilalți, nu ar fi ok nici cu clienții, nici cu șefii, cu nimeni. Iar pe unde m-am dus, mereu observam o bucurie pe fața clienților fiindcă mă vedeau iar. Și contează asta. 

Dar dacă ar fi să recomanzi serviciile Carbogaz, pentru ce anume le-ai recomanda?

La noi e foarte bună cafeaua! Și când zic foarte bună, spun că în fiecare dimineață se formează cozi de 5-6 oameni la fiecare aparat. Iar noi avem 3 aparate de cafea pe stație. 

Și la GPL mereu e coadă, carburantul este foarte bun la noi. Nu am avut niciodată plângeri, pe nicio stație. 

Și acum, în ultimul timp, avem sandwich-uri la vânzare, pe stația noastră. Vreau să spun că niciodată nu rămânem cu ele pe stoc, până seara se duc toate. Eu sunt o fire pofticioasă și mănânc mult dulce, dacă văd că un client și-a luat ceva, testez și eu. Așa am făcut și cu sandvișurile – asta mă ajută să le și recomand clienților. Mereu mă întreabă: „Cum e? E bun?”. Eu le spun: „Ia-l că e bun!”. 

/de