Camelia este un om blând, cu o disponibilitate mare pentru a învăța ceva nou – mai ales dacă acel lucru o duce mai departe în profesie. A căutat mereu siguranța și plăcerea la locul de muncă, iar în viața personală a luptat pentru a-și găsi liniștea și libertatea. 

La Carbogaz ni s-a alăturat în 2019, iar de atunci este o colegă de nădejde în tot ceea ce înseamnă lucrul cu datele companiei. La 60 de ani, Camelia spune că este aproape pe culme. Ce înseamnă asta? Afli chiar acum:

„Sunt aproape pe culme! Eu consider că viața este ca un urcuș. Când ajungi sus pe culme, te uiți în spate și vezi de unde ai pornit, ce ai făcut, ce ai lăsat în urma ta. Sus pe culme înseamnă că deja ești la o vârstă. Deja ai experiență de viață și poți să treci peste unele lucruri mai ușor.

În această călătorie, cum ți s-a întâmplat întâlnirea cu Carbogaz?

Ah, aici e o poveste lungă. Am lucrat 15 ani într-un institut de cercetare – un institut de motoare termice, dar care s-a desființat fiindcă nu mai existau fonduri de investiție în cercetare. Acolo lucra și fostul soț. Trebuia să-mi găsesc neapărat altceva de lucru. Am încercat prima dată la o firmă de construcții – unde m-am și angajat și am stat alți 15 ani. Până când firma a intrat în faliment. Iarăși a trebuit să-mi caut de muncă. 

Așa m-am angajat la un supermarket, casieră. Era ok, dar colegii erau foarte răutăcioși. Am învățat ce aveam de făcut, dar mi se părea că eram într-un film urât. La început voiam să muncesc, cu seriozitate, dar nu a mers. Nu m-am putut adapta. Nu am mai vrut. 

De aceea, a trebuit să-mi caut iar de lucru. Așa m-am mutat la o firmă de accesorii de mobilă. Am ajuns pe o poziție de facturare. Nu mi-am imaginat în viața mea că pot exista atât de multe accesorii de mobilă! A fost o aventură. 

Dar, în continuare, eram nemulțumită. Întrebam de foști colegi dacă nu știu vreun alt angajator fiindcă mie nu-mi plăcea ce făceam, voiam să mai încerc. Și într-o sâmbătă, o fostă colegă mă sună. „Cami, ți-am găsit de lucru!”. Întreb „Unde?”. „La o benzinărie!”. 

Am luat numărul, am sunat, am trimis CV-ul. Am așteptat o perioadă, deși îmi pierdusem speranța fiindcă la vârsta mea nu se mai angajează așa ușor – acesta este adevărul. Dar am fost contactată pentru interviu. Era în capătul celălalt al Bucureștiului. Eram oricum resemnată. Mă gândeam că trebuia să îndur accesorii de modă până ies la pensie. 

Dar am mai primit un telefon, eram angajată la Carbogaz. Am fost foarte fericită! Asta se întâmpla acum 3 ani. 

Cum a fost trecerea?

Eu lucrasem cu motorină la firma de construcții, nu-mi era neapărat necunoscut lucrul cu carburanții. Dar am dat peste un colectiv închegat, o atmosferă caldă, o energie bună și dacă aveam nevoie de ceva, imediat cineva se oferea să ajute. 

Vin cu plăcere la muncă. Nu trebuie să mă chinui. 

Dacă ar fi să dai un sfat, un gând bun cuiva care își caută un loc de muncă, ce i-ai spune? 

În primul rând, să facă ce îi place! Și să se implice în ceea ce are de făcut, să se dăruiască în ceea ce face, dar și să pună în balanță plusurile și minusurile când alege un loc de muncă. La Carbogaz admir că mereu se încearcă îmbunătățiri și că ești apreciat, că e un loc sigur – dar și tu trebuie să scoți ceva din tine. 

Ce-a scos mai bun locul acesta de muncă în viața ta, Camelia?

Am reușit să mă echilibrez, din multe puncte de vedere. 

Ai vreun ritual pe care îl faci când ajungi la birou?

Da, dimineața. Povestesc cu colegele, ne facem o cafea. 

Dar în timpul liber cum te relaxezi?

Îmi place foarte mult să citesc, dar în ultima vreme nu am mai reușit. Mai discut cu fiul meu, mai gospodăresc, povestesc cu mama mea – care trece printr-o perioadă grea, și atunci timpul meu liber este destul de ocupat. Dar sâmbăta, duminica, citesc. 

Care e singurul cuvânt pe care îl asociezi cu Carbogaz?

Cred că sunt mai multe. Seriozitate. Atmosfera de familie. Siguranță. Motivație. 

Dar dacă te întreb despre trei calități care te ajută în munca ta?

Aș zice că mă străduiesc să fiu cât mai serioasă, precisă și bună în tot ceea ce fac. Mă străduiesc.

Camelia, ce e important pentru tine acum?

Sănătatea. Dacă nu ești sănătos, nu prea poți să fii fericit. Dacă ești sănătos, te bucuri și de o cafea!

„Cel mai bine îmi amintesc momentul în care ne-am adunat, în anul cu pandemia, și am făcut petrecerea cu Moș Crăciun. Cred că acolo toată lumea s-a simțit cel mai bine, a fost un moment de neuitat pentru noi toți, cu tot pachetul de emoții și bucurie.

Cristi este cel mai vechi angajat Carbogaz, iar anul acesta a împlinit 17 ani de când e în echipa noastră. E unul dintre cei care îi cunoaște pe toți clienții din stația Giulești și omul pe care ne putem baza oricând să îi învețe pe cei care vin să lucreze pentru prima oară într-o benzinărie. 

Modest, muncitor și întotdeauna cu o soluție, Cristi recunoaște că lucrurile nu sunt întotdeauna ușoare, dar e important să înveți să-ți placă ceea ce faci. La cei 41 de ani ai lui, Cristi recunoaște că tot ce își dorește în timpul liber e să petreacă cât mai mult la aer curat. 

Așa cum spuneam și la începutul poveștilor noastre, oamenii sunt liantul care leagă serviciile între ele. Și, cum fiecare în parte are vocea, personalitatea și muzica lui, cum am fi putut să nu-l luăm la întrebări pe primul nostru angajat? 

Cristi, cum e să fii cel mai vechi om din echipa Carbogaz?

E bine, cum să fie. Eu nici nu sunt genul de om care să mă mut dintr-o parte în alta. Acuși fac majoratul aici.

Mai ții minte cum a fost la angajare?

Pai la început nici nu am vrut să mă angajez, că mi-era frică. Era o stație de gaz la Sebastian și, stând în zonă, știam ce lume e pe-acolo și nu prea voiam să mă angajez. Dar, până la urmă, am venit de probă. Era un coleg pe atunci care era super de treaba și am reușit să îmi depășesc fricile. Dar la început mi-a fost teamă, n-am vrut să merg.

Eu aici am început ca operator GPL și acum sunt lucrător comercial. Lucram pe platou afară, nu prea voiam la casă, dar, într-o zi, din lipsă de personal, am ajuns să mă ocup eu de casă și, de atunci, am rămas aici și acum.

Dar dacă ai avea de alege, unde ai vrea să lucrezi?

Afară, pe platformă. La casă e mai stresant și nici nu-mi place prea mult să stau închis într-un singur loc. Bine, m-am obișnuit între timp, dar la început mi-a fost mai greu.

Îți aduci aminte de vreun moment memorabil petrecut cu oamenii Carbogaz?

Sunt foarte multe, dar cred că cel mai bine mi-l amintesc pe cel în care ne-am adunat, în anul cu pandemia, și am făcut petrecerea cu Moș Crăciun. Cred că acolo toată lumea s-a simțit cel mai bine, a fost un moment de neuitat pentru noi toți, cu tot pachetul de emoții și bucurie.

Care e singurul cuvânt pe care îl asociezi cu Carbogaz?

Stabilitate. Da. De toate felurile, dar stabilitate.

Ai făcut vreo gafă pe care ai vrea s-o povestești?

Am facut și gafe, nici nu cred că ai cum să nu faci. Dar nu-mi vine nici una în minte acum. Cea mai gravă de care îmi aduc aminte e că am bagat cantitatea greșită de benzină la o alimentare, dar s-a rezolvat repede.

Aici, eu sunt de pe vremea când era doar stație GPL. Lucrez în stația asta de vreo 10 ani. Oamenii aici mă știu. Am fost plecat vreo 2 ani la stația Andronache, și apoi m-am întors aici. Mi-am făcut si prieteni, am cunoscut mulți oameni. Am clienți despre care știu ce cumpără întotdeauna.

Ce îți place cel mai mult în ceea ce faci? 

Mă înțeleg bine cu toți colegii, și cu cei vechi și cu cei care vin aici să învețe. Eu zic că e foarte important asta, să ne înțelegem între noi, să ne respectăm, să ne rezolvăm singuri problemele. Dacă-ți faci treaba, nu are cum să nu meargă bine.

Ce ți se pare cel mai greu în ceea ce faci? 

Cel mai greu… probabil să îi înveți pe cei care vin pentru prima oară. Cel mai greu e pentru cei care nu au lucrat în comerț sau care nu au lucrat cu bani niciodată și care prind un pic mai greu cum se pun facturile și NIR-urile. Dar în rest, avem răbdare, le explicăm. La tineri e mai ușor, ei prind repede tot ce e pe calculator. Acum, recent, avem un coleg tânăr pe platformă care mai repede a învățat la casă.

Cristi, ce-ți place să faci în timpul liber, când termini munca?

Înainte era mai ușor de răspuns. După ce ieșeam de la muncă, mă urcam în mașină cu soția și copilul și plecam. Oriunde, afară din București. Nouă ne place mult la munte, de exemplu. Dar de când cu pandemia, nu am mai plecat cum obișnuiam.

Altfel, îmi place să stau cu prietenii, cum am ocazia plec, nu-mi place să stau acasă când sunt liber. Și nici nu sunt genul care să-și facă planuri. Trăiesc prezentul și clipa. Mai ales în vremurile astea, ce planuri să-ți faci?

„Știu că dacă îl rog pe colegul meu să mă ajute fiindcă întârzii două ore, să zicem, nu spune niciodată nu. Sau dacă el mă roagă pe mine, nu refuz. Ne ajutăm reciproc unul pe celălalt, iar asta e foarte bine de știut pentru toată lumea – nu doar pentru noi aici. Cu cât ești mai disciplinat și ordonat, cu atât ai mai multe de câștigat.

Radu Marius împlinește 51 de ani în aprilie și crede că în viață cel mai frumos este să ajuți. Și-a dorit să facă un pas în față și să încerce ceva nou, așa că ne este coleg în echipa Carbogaz din 2018. Ce a făcut înainte, care i-au fost provocările și cum a ajuns să colecționeze adidași? Iată-i povestea: 

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz, Radu?

Am ajuns aici la chemarea unui prieten – asta pentru că voiam să încerc ceva mai nou. La acel moment lucram ca distribuitor de marfă în țară. Nu pot să spun că nu era bine, dar eram mai tot timpul plecat, nu prea stăteam pe acasă. Așa că am zis să fac un pas înspre mai bine. 

Și cum a fost pasul acesta?

A fost foarte bun. Indiferent de stațiile în care am lucrat, mereu m-am simțit aici ca într-o familie. Nu suntem toți uau, dar ne completăm unul pe celălalt – la colegi mă refer. Oricum mai mult stăm la muncă decât acasă. 

Dacă îți faci treaba bine, nu are nimeni absolut nimic cu tine, ba din contră, ești apreciat. Eu spun că începând cu șeful până la colegele de la birou, dacă ceri un sfat, ți se dă cu cea mai mare plăcere. Eu sunt mulțumit și din punct de vedere financiar, și pentru zilele libere, pentru tot.

Cum a fost trecerea la noul rol?

Să știi că am avut câteva zile în care mi s-a părut cam aiurea. Nu era complicat, știam să alimentez, dar nu știam cum e cu colegii, era ceva nou. Mereu ești văzut altfel când ești colegul nou, dar a trecut. 

Acum eu sunt cel care îi învață pe cei noi, le spun ce să nu facă, cum să nu greșească, le vin cumva în ajutor. Dar nu doar eu, și colegii mei – suntem toți din același aluat. Noi toți trebuie să fim ca roata la bicicletă, să facem lucrurile să se învârtă întruna. 

Ce frumos ai zis! Pe tine ce te-a ajutat să treci peste provocările de început?

Când am ajuns, mi-a spus prietenul meu să nu-mi fie frică, să întreb, iar dacă apare vreo greșeală, n-o să existe repercusiuni. Dar nici n-am greșit, mulțumesc lui Dumnezeu! Fiindcă se poate întâmpla să pui benzină în loc de motorină, am fost foarte atent în privința asta. Mă mândresc cumva cu mine că am putut să fac un pas în față. 

Ce apreciezi cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Știi care e chestia? Știu că dacă îl rog pe colegul meu să mă ajute fiindcă întârzii două ore, să zicem, nu spune niciodată nu. Sau dacă el mă roagă pe mine, nu refuz. Ne ajutăm reciproc unul pe celălalt, iar asta e foarte bine de știut pentru toată lumea – nu doar pentru noi aici. Cu cât ești mai disciplinat și ordonat, cu atât ai mai multe de câștigat.

Care crezi că sunt acele trei calități care te ajută să-ți faci treaba bine?

În primul rând, sunt foarte corect. Apoi, sunt punctual – eu ajung chiar și mai devreme, asta mă face să stau liniștit, să beau o gură de cafea relaxat. A treia… s-o spună ceilalți despre mine! (Râde) 

Ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci, Radu?

Totul îmi place. Am multe de făcut și-mi place că sunt așa ca un spiriduș dintr-un loc în altul. 

De unde îți iei atâta energie?

De la cafea! (Râde) Și de la băiatul meu… Are 25 de ani și trebuie să muncesc pentru el. El locuiește în Germania și când vorbesc cu el și-mi povestește despre planurile lui, mereu capăt și eu energie. 

Dar în timpul liber ce-ți place să faci?

Ah, să fac mâncare, zici că am o nebunie! (Râde) Mâncarea și cumpăratul de adidași – astea sunt cele două hobby-uri ale mele. La mâncare gătesc și sarmale, ciorbă de burtă, cârnați, de toate. Preferata mea e tochitura – îmi place să o gătesc, dar și s-o mănânc. 

Și cu adidașii care e povestea?

Ah, trebuie să-mi cumpăr o dată la două săptămâni o pereche nouă! Mă uit mereu la modele noi, faine. Nu știu de unde mi se trage, dar s-a deschis așa o poftă. Sora mea zice că sunt prea excentric cu chestia asta, că am prea mulți. Și eu zic „Lasă că mai dau din ei!”. (Râde) Plus că am și grijă de ei, îi întrețin bine. 

În final, pentru ce anume ai recomanda serviciile Carbogaz, Radu?

În primul rând, pentru că prețurile sunt mici și pentru oamenii de aici. Când apare un client, eu mă duc imediat să-l ajut. Dacă vrea, foarte bine. Dar dacă nu, îmi văd de treaba mea. 

„Dacă e să spun ce-mi place cu adevărat: bucătăria. Mă relaxează, îmi place să gătesc orice, am și rețetele mele, dar încerc și lucruri noi.

Elena are 49 de ani și pasiunea ei pentru gătit ne-a molipsit pe toți. În aprilie, împlinește 3 ani de când lucrează în echipa Carbogaz și e unul dintre oamenii care te întâmpină cu zâmbetul pe buze când ceri cafeaua preferată.

Elena, cum ai ajuns să lucrezi în echipa noastră?

Sincer, din întâmplare. Când era stația din Andronache, soțul meu alimenta acolo mașina și, într-una din zile a văzut un anunț, iar cum eu căutam de muncă, am zis să încerc. Voiam să văd dacă mă descurc, pentru că nu mai lucrasem niciodată în benzinărie. 

Înainte am lucrat în hipermarket, pe post de casier. Practic, tot în comerț, dar în alt domeniu. Și la început nici nu eram prietenă cu calculatorul, iar aici m-am împrietenit, că a trebuit. Prima oară când am avut de făcut ceva cu calculatorul, am zis că nu o sa mă descurc. Ba chiar, la început, când am intrat pe post, am zis că dacă rezist o săptămână, e mult.

Ți se părea greu?

Nu era greu, dar era foarte diferit de ce făcusem eu până atunci. Responsabilitatea era oricum și unde lucram înainte, ca și aici. Înainte, la hipermarket eram șef adjunct de tură și mă învățasem cu responsabilitățile postului, dar dintr-un domeniu alimentar în domeniul carburantului, e diferit. Că altfel, cu vânzarea, cu oamenii, eram obișnuită.

Ce îți place cel mai mult în ceea ce faci?

Îmi place să stau la vânzare. Da, mie chiar îmi place interacțiunea cu oamenii. Și dacă nu ne cunoaștem, tot ne împrietenim. Eu locuiesc aici, în zonă, sunt aproape de muncă. Și la Adronache când am lucrat înainte, eram foarte aproape. Apropierea de casă e foarte importantă, mai ales cu traficul care e acum… Aici de acasă, mă aduce soțul, mă aduce ginerele, imediat ajung la muncă.

Dar revenind. Acum, după 3 ani de zile, chiar nu mi se mai pare nimic greu sau imposibil. Și dacă nu știi ceva, suni și întrebi la birou, vorbești cu Cristina, cu Angela, cu Luminița, cineva te ajută să dai de capăt unei probleme.

Și dacă tot ai pomenit de colegii tăi, ce îți place cel mai mult la oamenii Carbogaz?

Cel puțin echipa cu care lucrez eu, sunt oameni foarte ok. Am avut la un moment dat un coleg, un domn de vreo 60 de ani, care a fost nevoit să renunțe din cauza sănătății. Ba chiar l-am sfătuit să renunțe, că îi era foarte greu, mai ales pe turele de noapte, când era foarte agitat. Dar era atât de energic că aproape alerga tot timpul. Ăsta e doar un exemplu, pentru că toți colegii mei sunt foarte ok și dedicați clienților care vin aici.

Dar dacă ai avea un singur cuvânt care să îi descrie pe oamenii Carbogaz, ce cuvânt ai folosi?

Că sunt săritori, ajutători. În momentul în care ai o problemă, poți să pui liniștit baza în cineva. E foarte important să te poți baza pe colegii tăi. 

Elena, ce îți place să faci după ce termini munca?

Merg acasă (râde). După 12 ore de stat în picioare e destul de solicitant și fizic, și psihic – pentru că lucrezi cu foarte multe persoane. Bine, acum depinde mult și de tine ca persoană, cum ești construit. Important e să fii tu maleabil. Dar în general, la noi, clienții sunt foarte drăguți. Și bine, printre ei mai sunt și… ca în orice pădure.

Avem și clienți fideli, despre care știm ce țigări fumează, ce își cumpără, ce cafea preferă. În momentul în care ne întâlnim zi de zi, zi de zi, deja devine ca acasă: îi cunoști pe fiecare, le înveți preferințele și capriciile.

Acasă, ordinea de zi cu zi: treabă, mâncare, curățenie, tot ce e nevoie. Eu m-am căsătorit de tânără, am și trei copii – la 17 ani fără trei luni aveam primul băiat. Astăzi am și 4 nepoți!

Dar dacă e să spun ce-mi place cu adevărat: bucătăria. Mă relaxează, îmi place să gătesc orice, am și rețetele mele, dar încerc și lucruri noi. Zilele trecute am făcut icre, pentru că ai mei sunt topiți de ele și toată lumea din familie mi-a cerut să fac. Altfel, cel mai mult îmi place să fac sarmale și tort de casă.

Acum, sincer, și dacă nu știi să faci ceva, dai drumul la telefon și urmezi o rețetă pas cu pas, dintr-un video. Nici nu are cum să nu-ți iasă!