”Până să fi ajuns aici, catalogam oamenii diferit, aveam eu impresia că unii oameni ar fi într-un fel, fără să ajung să vorbesc cu ei. Dar nu e chiar așa.

Robert are 26 de ani și preferă turele de noapte – spune că nu este o persoană matinală, că-l enervează să se trezească la 5 dimineața; așa că programul de seară i se potrivește de minune. Prietenos, amabil și mereu deschis să asculte, Robert ne-a povestit câte ceva despre experiența sa în echipa Carbogaz, din ultimii 2 ani, din stația Chiajna:

Eu eram deja client Carbogaz, așa am văzut că oamenii de aici sunt faini. Din vorbă în vorbă am întrebat cum e și uite așa am ajuns aici. 

De ce voiai să schimbi domeniul?

Eu am lucrat înainte la un depozit de arhivă, timp de 6 ani. Asta e al doilea job pentru mine. Dar salariul era mic și mă ținea pe o funcție proastă pentru ce făceam eu acolo. Am stat cât am stat, nu au vrut să înțeleagă și, într-un final, mi-am dat demisia. Nu aveam ce să fac.

Cum ți s-a părut trecerea de la un job la altul?

A fost greu la început, dar m-am obișnuit. Nu am avut provocări prea mari, doar cu programul a trebuit să mă obișnuiesc, în primele două săptămâni. Mai ales că am lucrat doar de zi, nu știam ce înseamnă tură de noapte. 

Dar acum turele de noapte îmi plac cel mai mult pentru că nu mă mai trezesc la 5 dimineața. E și mai liber, pot să-mi fac treaba liniștit, aranjez vitrinele, mătur prin curte, șterg pompele. Nu e nimic greu. 

Dar ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci? 

Interacțiunea cu oamenii. Până să fi ajuns aici, catalogam oamenii diferit, aveam eu impresia că unii oameni ar fi într-un fel, fără să ajung să vorbesc cu ei. Dar nu e chiar așa.

Ce ai făcut tu diferit în cazul ăsta?

Am învățat să ascult mai mult. Chiar m-a ajutat jobul acesta. Să fiu mai sociabil, să ascult mai bine.

Ce-ți place cel mai mult la echipa Carbogaz, Robert?

Îmi place pentru că suntem ca o familie, ne-am împrietenit foarte tare, îi simt apropiați de mine. Mai sunt certuri, dar e super ok. Eu de obicei stau deoparte, nu suport să mă cert. 

Fac eu dacă nu a făcut altul, nu fac reproșuri – mă gândesc că poate i-a fost rău și de asta nu a reușit să bage o sticlă unde trebuie, de exemplu. Fiecare are problemele lui, nu trebuie să judeci omul. E nevoie de mai multă înțelegere pentru celălalt.

Dacă ar fi să găsești un cuvânt prin care să descrii experiența ta aici, care ar fi acela?

Comparativ cu ce făceam înainte, cred că aș spune fabulos. Mă simt chiar bine, asta am și căutat – să fiu înțeles, să nu stau cu stres, să nu stea șeful în permanență cu ochii pe mine. Aici știu ce am de făcut și gata; dacă vine șeful, stăm de vorbă puțin și aia e.

Dar pentru ce anume ai recomanda serviciile Carbogaz?

Pentru GPL și pentru angajați. 

De ce? Ce faceți voi diferit?

Păi nu suntem supărați când vin clienții, mai glumim cu ei. Dacă stai o zi aici, o să vezi că e voie bună. Nici nu exagerăm, dar e frumos. Ba chiar venim și noi cu stările noastre, dar dacă stăm de vorbă cu clienții, uităm de toate.  Ai ce să înveți de la ei, mie-mi place să-i ascult.

Ce ai învățat cel mai recent dintr-o discuție de genul ăsta?

Am învățat că trebuie să fiu mai bun cu oamenii – asta am discutat cu un client, chiar pe ultima tură de noapte. Și chiar funcționează conversațiile astea.