Tudor, casierie: „Pur și simplu, nu credeam că sunt în stare să fiu casier.”

„Eu nu știam că sunt capabil să fiu casier. Pur și simplu, nu credeam că sunt în stare. Mă gândeam că e prea greu să fii atent la atât de multe lucruri. Dar uite că asta am descoperit. Mulți nu credeau că pot, chiar și colegii sau familia. Mă simt foarte bine fiindcă am dovedit că pot.”

Tudor e un om rezervat. Are 45 de ani și spune despre el că e o persoană tăcută, nu-i place să vorbească mult. Dar ne-am așezat la vorbă și totul a decurs foarte bine. Lucrează la noi de 8 ani, a schimbat mai multe stații, dar cea din Colentina îi vine cel mai bine. Când l-am întrebat despre un moment fericit, a recunoscut că schimbarea de la operator GPL la casierie a însemnat mult pentru el.

Cum i-a fost și ce provocări a întâmpinat? Afli imediat.

Mai ții minte cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz, Tudor?

Da, da. Am venit prin intermediul unui văr de-al meu, care lucra atunci la Carbogaz. S-a ivit atunci un post liber și am venit.

În ce an se întâmpla asta?

Se fac 8 ani deja, în 2014 am ajuns, undeva prin mai.

Ce făceai înainte? Care a fost parcursul tău până aici?

Am avut mai multe etape. Am fost și liber profesionist, am lucrat și într-un angro, iar următorul a fost acesta. La început am fost angajat ca operator GPL și nu știu cum s-a ivit ocazia, că șeful mi-a propus să lucrez la casierie – a fost ceva spontan.

Cum a fost schimbarea?

N-a fost ușor, la casierie e mult mai greu decât afară, e mai multă responsabilitate, mai multă atenție, și cu facturile, și cu clienții. Am încercat totuși, mi-a plăcut și probabil de aia am și învățat repede ce am de făcut.

Eu n-am stat în perioadă de probă, am intrat direct în treabă.

Ce ți s-a părut greu la început?

Cu clienții eram deja obișnuit, îmi plăcea că aveam deschiderea să comunic cu oamenii, timpul trece mai repede așa. Ca provocări, cam totul a fost greu. Când ești în probă, cineva are grijă de tine, stă în spatele tău și îți mai arată.

La mine n-a fost așa, m-am descurcat singur. Dar dădeam telefoane, întrebam colegii, așa am reușit să învăț: să bag facturile, să dau schimbul de tură. Cam o lună de zile mi-a fost mai greu. Îmi place ceea ce fac, altfel nu stăteam atât timp aici.

Ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci?

N-am ce să spun, toate îmi plac. Să dau schimbul îmi place 100% fiindcă e sfârșit de zi și plec acasă. (Râdem)

Există vreun moment de care îți aduci aminte cu drag din aceștia 8 ani?

Este unul. Eu aveam deja vreo 6 ani de când lucram afară. Un moment care m-a bucurat a fost când am trecut la casierie. Am scăpat de ploaie și de frig. Am simțit-o ca pe-o avansare.

Ai învățat ceva nou despre tine din rolurile astea pe care le-ai avut la Carbogaz?

Sigur că am învățat. Eu nu știam că sunt capabil să fiu casier. Pur și simplu, nu credeam că sunt în stare. Mă gândeam că e prea greu să fii atent la atât de multe lucruri. Dar uite că asta am descoperit. Mulți nu credeau că pot, chiar și colegii sau familia.
Mă simt foarte bine fiindcă am dovedit că pot.

Dar care crezi că sunt acele 3 calități care te ajută în munca pe care o faci?

Nu pot să răspund eu la întrebarea asta. Cred că doar trebuie să îți dai interesul și să îți placă ceea ce faci.

Ce îți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Am lucrat pe mai multe stații, dar parcă tot cu colegii de aici mă înțeleg cel mai bine. Ne ajutăm între noi. Colegele mele au 10 și 14 ani de experiență aici și mă ajută când poate nu sunt sigur de ceva. Ne susținem unul pe celălalt.

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz, Tudor?

Siguranța zilei de mâine.

Dacă ai recomanda serviciile Carbogaz unui prieten, ce i-ai spune?

Vreau să spun că aici sunt cele mai mici prețuri – că până la urma asta îl interesează pe client. Plus, totul e de calitate. Chiar și cafeaua!

/de

Florentina, lucrător comercial: „Dacă ești echilibrat și atent, cel puțin pentru mine, nu e nimic greu.”

„Hehe, eu aș mai avea încă 20 de ani până la pensie și, dacă ar da Dumnezeu, aș vrea să rămân aici până atunci. Am foarte multe atuuri, sunt și aproape de serviciu, aici mi-am cunoscut soțul. Mă leagă foarte multe, nu cred că aș schimba dacă aș avea de ales.”

Florina lucrează de 12 ani alături de noi și o găsiți în stația Colentina, gata să vă însenineze ziua și să vă ajute în orice. Florentina e cea care așază marfa la raft și mărturisește că ar vrea să iasă la pensie de la Carbogaz. Are 40 de ani, dintre care, în ultimii 12 ani lucrează în echipa noastră, majoritatea în această stație, după ce a mai lucrat în stațiile de la Sebastian și Andronache.

Au trecut 12 ani de când lucrezi la Carbogaz. Mai ții minte cum era la început?  

Da, cum aș putea să uit? Plecasem din restaurantul unde lucram de 7 ani și unde eram șef de tură. Acolo mă ocupam de comenzi, de angajați, de diverse. Numai că… am fost nevoiți să plecăm și eu am ținut o legătură strânsă cu o fata alături de care lucram acolo. Iar după ce ea s-a angajat aici, m-a sfătuit si pe mine să vin și să încerc. 

Așa am ajuns să lucrez și eu la Carbogaz. Am venit o zi și, sincer, nu mi-a plăcut. Venisem de la lucrul de 8 ore, la lucrul pe ture și mi se părea foarte obositor. Dar după o lună și ceva cred că m-am răzgândit, așa că am revenit prin septembrie, m-am obișnuit repede și de atunci n-am mai plecat de aici.

Ce îți place cel mai mult? Ce te face să rămâi aici?

Principalul motiv, pe lângă condițiile de muncă si faptul că suntem că o familie, deci primul motiv e acela că aici mi-am cunoscut soțul. Da, da!

Suntem de 11 ani împreună, anul trecut am făcut și nunta, iar eu sunt foarte legată de locul acesta. Soțul meu nu a lucrat niciodată aici, l-am cunoscut fiind vecin, stătea pe aici aproape și așa ne-am întâlnit. Cred că asta m-a făcut să rămân. 

La argumentul ăsta foarte personal aș adăuga și stabilitatea, încrederea, loialitatea și corectitudinea angajatorilor față de noi. Pentru că am mai lucrat și în alte părți unde nu am fost plătită și știu ce înseamnă. Am lucrat vreo două luni înainte într-o cofetărie și îmi aduc aminte că nu am luat nici un ban, pentru că, spuneau angajatorii „cofetăria era nou deschisă și nu aveau încasări” din care să-și plătească angajații.

Ori aici, întotdeauna s-au ținut de cuvânt. Întotdeauna! Iar acum, cu turele m-am obișnuit, nu mai am nici o problemă, ba chiar îmi plac!

Florina, povestește-ne un moment care te leagă de Carbogaz?

Nu știu, sunt multe, multe. Petrecerile de Moș Nicolae, de exemplu, la care particip și eu deși nu am copii. Maratonul de pe Văcărești, ședințele pe care le ținem împreună o dată la câteva luni și unde nu suntem tratați ca niște angajați, sub nici o formă. Suntem așteptați la birou cu suc, cafea și pateuri. Nu știu, sunt multe momente memorabile.

Îți aduci aminte și de vreo gafă pe care ai făcut-o?

Gafe? Cred că la început am făcut multe trăznăi. Cred că tot ce ține de acte, mai degrabă. Greșeam NIR-uri, eram stresată că am greșit, dar totul se rezolvă într-un fel sau altul. Ce-i drept, lucram și în cu totul alt sistem, cel de acum e mult mai simplu.

Ce îți place cel mai mult într-o zi de muncă? 

Eu sunt așa, fixistă, de fel și îmi place foarte tare să am marfa aranjată într-un anume fel. Asta pot aproba și colegii mei. Îmi place să fie totul la linie, să aranjez marfa frumos, să-ți facă plăcere când intri în stație.

Dar, serios, îmi place tot ce fac, nu am nici o provocare, nu-mi dă nimic bătaie de cap. Au fost multe schimbări în bine în ultimii ani, toate menite să ne ajute, să ne ușureze munca. Eu am început să lucrez aici când stația asta era nou deschisă, iar acum totul s-a simplificat, sistemul e mult mai ușor de operat.

Ce îți place cel mai puțin la ceea ce faci? 

Cred că ce nu-mi place este când vine un client de dimineață care îți strică toată ziua. Se întâmplă să vii așa drăguț la muncă și binedispus, și de la prima oră să ți se întunece ziua. Dar nu putem controla asta. 

Cu bune, cu mai puțin bune, te mai vezi lucrând aici încă 12 ani?

Hehe, eu aș mai avea încă 20 de ani până la pensie și, dacă ar da Dumnezeu, aș vrea să rămân aici până atunci. 

Am foarte multe atuuri, sunt și aproape de serviciu, aici mi-am cunoscut soțul. Mă leagă foarte multe, nu cred că aș schimba dacă aș avea de ales.

Ce îți place să faci în timpul tău liber, când nu ești la serviciu?

În general mă duc la mama, pentru că de un timp tata nu mai e și îmi place să-i țin companie mamei. Apoi, mai ies cu cățelușii mei – am unul mare de curte, și în casă am doi caniși mici, pe care îmi place să-i plimb în parc. 

În rest, mă mai răsfăț și eu, mă duc la manichiură. De gătit nu îmi place, probabil pentru că am lucrat multă vreme în restaurant. Noroc cu soacra mea, ea gătește foarte bine. Dar îmi place să fac curat – în prima zi dintr-un liber spăl și calc. Iar o dată la două luni mergem în locul nostru special, în Sâmbăta de Sus. Nu prea ai ce vizita în afară de Mânăstirea de acolo, dar e atât de relaxantă atmosfera și aerul atât de proaspăt, că n-am dormit nicăieri cum am dormit acolo.

Florina, cu ce cuvânt ai asocia cu Carbogaz?

Familie. Și stabilitate.

Cum sunt clienții voștri?

Majoritatea sunt clienți fideli, din cartier de aici, și sunt aceeași în fiecare zi. Ajungi să îi cunoști, să știi ce fumează, ce cafea beau. Am un client pe care doar când îl văd la gaz, mă duc deja să bag fisa de cafea în aparat și îl aștept cu cafeaua făcută. De multe ori doar îi vezi la pompă alimentând și deja îți pregătești ce vor. E familiar, devine și obișnuință, dar totul vine de la sine și asta e foarte frumos.

Cum e echipa voastră?

Întotdeauna ne-am ajutat. Eu, cel puțin, am fost ajutată ori de câte ori am avut nevoie. Sigur, sunt și momente când ne mai ciondănim, ne mai ambalăm, dar rezolvăm. Poate că mă supăr pentru că a venit marfa mai târziu și trebuie să bag eu facturile sau poate că rămân să așez eu marfa la raft și altele. Dar le rezolvăm de fiecare dată între noi, pașnic și de cele mai multe ori, cu simțul umorului.

Care crezi că e cel mai frumos lucru la Oamenii Carbogaz?

Cel mai frumos lucru la oamenii Carbogaz e că sunt săritori. Cred că acesta e cuvântul. Repet, eu dacă am avut probleme, am fost ajutată. N-am putut ajunge, am dat un mesaj și s-a rezolvat, cineva s-a oferit să-mi țină locul. Ne-a scris o colegă că nu poate ajunge, imediat se găsește cineva să îi țină locul. Pentru că se întâmplă tot felul de lucruri, ai o ședință la școală, mergi la dentist, știu eu?

Majoritatea celor care lucrează acum în celelalte stații au plecat de aici. Și, în plus, asta nu e o muncă urâtă și nici grea. Dacă ești echilibrat și atent, cel puțin pentru mine, nu e nimic greu. Pentru mine a devenit chiar foarte ușor: doar traversez strada și am ajuns la muncă.

/de

George, îmbuteliator GPL: „Trebuie să fii vesel cu clienții, să glumești cu ei.”

„Trebuie să fii vesel cu clienții, să glumești cu ei. Dacă pleci de acasă trist, aici trebuie să ajungi vesel. E ceva normal.”

George are 38 de ani și spune că a ajuns să-și facă mulți prieteni în cei doi ani de când lucrează în stația Ștefănești. Și-a dorit să schimbe locul de muncă pentru a fi un pic mai aproape de casă și de familie. Drept urmare, activitatea sa preferată din timpul liber este să facă schimb de „roluri” cu fetița sa de 5 ani. 

Cu emoții, ne povestește despre jocurile lor preferate, dar și despre experiența celor doi ani la Carbogaz:

George, care este rolul tău aici?

Sunt îmbuteliator GPL, adică alimentez mașinile cu gaz.

Cu ce te ocupai înainte de a veni la Carbogaz?

Am lucrat la o companie de mobilier. Aveam programul foarte încărcat, plus un drum lung de făcut până acolo. De aceea am vrut să plec. 

Aici sunt aproape de casă, iar programul este mult mai flexibil. Plus că îmi place ceea ce fac.

Ce îți place în mod special la ceea ce faci?

În primul rând, îmi place fiindcă lucrez cu oamenii. Mai am și colegi foarte cumsecade. Mă simt bine.

Dar dacă te-aș întreba ce nu-ți prea place?

Încă n-am aflat. (Zâmbește) Chiar și turele de noapte îmi plac. Poate vremea să fie un punct în minus pentru că dacă lucrezi afară, iarna e un pic greu. Dar nici atunci nu stau toată ziua afară. Intru înăuntru și am grijă să mă uit când vine un client. 

Sunt multe mașini alimentate cu GPL?

Da, foarte multe. În general, am observat că taxiurile alimentează cu GPL.

Ce povești ai adunat în acești ani? Poate vreo întâmplare frumoasă?

Nu-mi trece nimic prin cap acum. Probabil o să-mi amintesc după ce plec de aici. Ce-mi place e că am ajuns să cunosc toți clienții. Cum eu stau în Ștefănești, sunt mulți care alimentează aici și ne cunoaștem de multă vreme, avem glumele noastre. E fain. 

Plus că, de obicei, trebuie să fii vesel cu clienții, să glumești cu ei. Dacă pleci de acasă trist, aici trebuie să ajungi vesel. E ceva normal.

Ce-ți place să faci când nu ești la muncă?

Am o fetiță mică, de 5 ani, îmi place să stau cu ea. Cum băiatul e mai mare, nu prea stă pe acasă. Așa că stau mai mult cu fetița. Ne jucăm – uneori eu sunt elevul, ea este educatoarea, facem tot felul de roluri. 

Și ce te învață când ea e educatoarea?

Mă întreabă mereu lucruri, mă pune să scriu. 

Care e primul cuvânt la care te gândești când auzi Carbogaz?

Prietenie. Chiar mă înțeleg foarte bine cu colegii de muncă.

Ce frumos. Te mai vezi încă 2 ani lucrând aici, George?

Da. Da. Eu aș recomanda să te angajezi la Carbogaz fiindcă ai timp să stai și acasă, cu familia. Nu poți spune că stai tot timpul la serviciu, că mergi acasă doar ca să dormi. Îți faci treburile și pe acasă, te joci cu copiii. 

Dar dacă ar fi să recomanzi serviciile Carbogaz, pentru ce anume ar fi?

E foarte bună motorina, benzina, GPL-ul – toată lumea spune că e bun. Iar oamenii sunt foarte drăguți.

/de

Marian, lucrător pe platformă: „Sunt venit de aproape 18 ani în București, dar aici, lucrez pe platformă de 7 ani”

Marian a împlinit în septembrie 46 de ani de viață și 7 ani de când lucrează alături de noi, în stația din Voluntari. Lucrează pe platformă în stația Carbogaz Voluntari, dar sare în ajutorul oricui are nevoie.

„În timpul meu liber dorm câteva ore și apoi lucrez în particular, în construcții. Pun gresie, faianță, muncesc la betoane, pun polistiren, din astea. Nu sunt chiar meseriaș, dar sunt între amator și meseriaș. Și fac asta de vreo 7 ani de când lucrez și la Carbogaz.”

Marian, spune-ne ce îți place cel mai mult în ceea ce faci aici?

Îmi place aproape cam tot. La ora actuală chiar îmi place tot ce fac. Nu-mi place vremea asta care ne-a zăpăcit și care ne-a terminat psihic pe toți.

Bine, sunt și niște chestii care mă deranjează, cum ar fi, la final de lună, când sunt minusuri, în sensul în care ies lipsuri. Astea nu-mi plac. Sunt multe produse care n-au codurile puse corect sau vin angajați noi, nu le explică cineva bine și tot așa. Și cade mai multă treabă pe noi. Și nu-mi place când se mută colegii între stații. În primul rând că te acomodezi cu clienții, începem și noi între noi să ne cunoaștem, apoi te duci în altă stație și o iei de la capăt și tot așa.

E greu să lucrezi cu oamenii. Îți dai seama, vin 400 – 500 de oameni pe zi, din ei și clienți fideli, care vin în fiecare zi, dar vin și dintre cei cu nasul pe sus și ne tratează urât și nepoliticos. Eu le vorbesc tot timpul frumos, le zic „șefu” sau „șefa”, le zic frumos, nu-mi vin exemple acum, dar nu te roagă frumos, zic doar „dă-mi si mie”, „fă-mi si mie”. Și tu trebuie să faci.

Eu sunt venit de aproape 18 ani în București, dar aici, la Carbogaz, lucrez pe platformă de 7 ani. Bine, o ajut și pe colega mea de tură în magazin, stau și la casă, fac tot ce e nevoie.

Ai o întâmplare frumoasă, o amintire de care-ți aduci aminte cu drag?

Au fost multe momente și frumoase si grele, ca peste tot. O singură dată îmi aduc aminte că am făcut o gafă mare. Eram în primul an aici și a venit un client care mi-a zis că-și lasă mașina pentru că i se stricase ceva, dar vine repede în câteva ore, pune piesa și pleacă. Eu am fost de acord, dar a venit după mașină abia două săptămâni mai târziu. Și șeful s-a supărat atunci pe mine și pe colega alături de care lucram în tură.

Altfel, eu mă înțeleg cu aproape toată lumea. Cel mai frumos a fost cu Angi, colega mea, cele mai frumoase zile și ture, cu ea le-am făcut. E de la mine din Pitești și m-am înțeles cel mai bine cu ea. Dar acum mă înțeleg și cu Violeta, ne ajutăm, îmi place să lucrez cu oameni din ăștia.

Marian, dar când nu lucrezi nici la Carbogaz, nici în construcții, ce faci?

Pai acasă eu stau la curte, și ce nu e de făcut într-o curte? Nu mai am animale, dar am vie și am toată ziua de lucru. Tai via primăvara, apoi mai e de stropit, e mult de muncă. Eu stau la țară, la curte pentru că nu îmi place la bloc. Prefer să am curte, să am treabă, să am păsări. Mă odihnesc numai alea 3 sau 4 ore de somn, și nici pe alea nu pot căci, dacă sunt prea obosit, nu pot să dorm bine.

Mă uit câteodată la unii tineri care vin aici și par atât de obosiți, dar… să mă scuzi că eu vorbesc direct așa, mai oltenește, că sunt de la Olt, de la vreo 15 minute de Scornicești, de unde a fost Ceaușescu.

/de

Roxana și Mihai, casierie & platformă: „Ștefănești e stația noastră de suflet.”

„Chiar și în timpul liber venim aici, să bem o cafea cu colegii. Suntem atașați unul de celălalt. Ștefănești e stația noastră de suflet. De asta spun că e ca o familie.”

El spune despre ea că este rapidă și curioasă. Iar ea îl descrie pe el ca fiind calm și atent la detalii. Roxana și Mihai fac parte din echipa Carbogaz de mai bine de 10 ani. Înainte au lucrat la o tipografie, dar fiindcă stația Ștefănești era foarte aproape de casă, au decis să schimbe domeniul de activitate. 

Sărbătoresc 14 ani de relație, au împreună doi copii frumoși, iar aceasta este o parte din povestea lor din cadrul Carbogaz.

Cum a început povestea voastră la Carbogaz?

Mihai: A început pentru amândoi în aceeași zi. 

Roxana: Înainte am lucrat amândoi la o tipografie timp de vreo 6 luni. După care am descoperit anunțul de angajare la benzinărie. Fiindcă era chiar lângă casă, am aplicat. Asta se întâmpla acum 10 ani. Între timp am născut și doi copii, unul are 3 ani, iar celălalt 5 ani. 

Cum a fost schimbarea de la tipografie la benzinărie?

Mihai: A fost ușor, n-am simțit neapărat vreo provocare.

Roxana: Eram și mici. La primul job nu prea ne-a plăcut fiindcă mai mult trebuia să cărăm marfă, dar aici a fost altceva – puteam schimba o vorbă cu clienții, cu colegii. Noi suntem din Ștefănești, deci ne cunoștea mai toată lumea. 

Există provocări într-o zi de muncă pentru voi?

Mihai: Nu chiar, e foarte simplu pentru noi.

Roxana: Da, le putem face și cu ochii închiși.

A existat vreun moment memorabil de care vă amintiți cu drag?

Roxana: Da, în apropierea Crăciunului, mi-am făcut un test de sarcină în grabă și am aflat la muncă că urma să avem primul copil. Asta e memorabil pentru mine. 

(Zâmbesc amândoi).

Mihai (râzând): Iar eu am căzut odată! S-a întâmplat afară în timp ce încercam să despart niște câini care se băteau. 

Dar cum e să lucrați împreună?

Roxana: E foarte bine, n-aș putea să muncesc în altă parte. Și clienții știu că suntem o familie. Ne-am obișnuit așa, e super bine să lucrez lângă el. Ne cunoaștem din priviri.

Mihai: Și pentru mine la fel. Când a fost în concediu prenatal, i-am simțit lipsa. 

Ce vă place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Mihai: În primul rând, există înțelegere între colegi.

Roxana: Da, îi simțim ca parte din familie. Apoi, șefii sunt foarte faini – nu ne stresează. Râdem, glumim, suntem plini de viață – asta ne place aici. De exemplu, dacă e ziua unui coleg, îi facem o mică surpriză, luăm un tort, vin și colegi de pe altă tură. Dacă mergem la un grătar în libere, păstrăm un platou și pentru cei care n-au putut să vină. 

Chiar și în timpul liber venim aici, să bem o cafea cu colegii. Suntem atașați unul de celălalt. Iar dacă ne mută la altă stație, e foarte greu pentru noi fiindcă ne știm – dacă întârzie unul cinci minute, nu e o problemă, nu se supără nimeni – nici din partea șefilor, nici din partea colegilor. Ne înțelegem. Ștefănești e stația noastră de suflet. De asta spun că e ca o familie.

Roxana, care ar fi două calități care crezi că îl ajută pe Mihai în munca pe care o face?

E tipicar, atent la detalii – se uită la data de expirare, să fie toate în line, aranjate, organizate. Și e foarte calm – are răbdare cu clienții, chiar și cu aceia care vorbesc poate pe alt ton. 

Mihai, care sunt calitățile Roxanei care o ajută în munca pe care o face?

E ușor. Rapiditate și curiozitate.

Vă completați bine. Există vreun moment preferat pe care îl împărțiți la muncă?

Mihai: Da, prima oară trebuie să beau cafeaua la muncă și să fumez o țigară. 

Roxana: Iar la mine e la prânz, când mănânc un sandwich cu omletă. 

În final, Mihai, Roxana, pentru ce anume recomandați serviciile Carbogaz?

Roxana: Prețurile sunt cele mai bune. Nu o să găsiți prețuri mai bune – câteodată vin oamenii să cumpere de aici, noaptea chiar avem vânzare bună. Sandwich-urile iar sunt foarte bune, câteodată aduc și de două ori pe zi fiindcă se dau foarte repede. 

Mihai: Și că oamenii de aici vorbesc frumos cu toată lumea. 

/de