Hehe, eu aș mai avea încă 20 de ani până la pensie și, dacă ar da Dumnezeu, aș vrea să rămân aici până atunci. Am foarte multe atuuri, sunt și aproape de serviciu, aici mi-am cunoscut soțul. Mă leagă foarte multe, nu cred că aș schimba dacă aș avea de ales.

Florina lucrează de 12 ani alături de noi și o găsiți în stația Colentina, gata să vă însenineze ziua și să vă ajute în orice. Florentina e cea care așază marfa la raft și mărturisește că ar vrea să iasă la pensie de la Carbogaz. Are 40 de ani, dintre care, în ultimii 12 ani lucrează în echipa noastră, majoritatea în această stație, după ce a mai lucrat în stațiile de la Sebastian și Andronache.

Au trecut 12 ani de când lucrezi la Carbogaz. Mai ții minte cum era la început?  

Da, cum aș putea să uit? Plecasem din restaurantul unde lucram de 7 ani și unde eram șef de tură. Acolo mă ocupam de comenzi, de angajați, de diverse. Numai că… am fost nevoiți să plecăm și eu am ținut o legătură strânsă cu o fata alături de care lucram acolo. Iar după ce ea s-a angajat aici, m-a sfătuit si pe mine să vin și să încerc. 

Așa am ajuns să lucrez și eu la Carbogaz. Am venit o zi și, sincer, nu mi-a plăcut. Venisem de la lucrul de 8 ore, la lucrul pe ture și mi se părea foarte obositor. Dar după o lună și ceva cred că m-am răzgândit, așa că am revenit prin septembrie, m-am obișnuit repede și de atunci n-am mai plecat de aici.

Ce îți place cel mai mult? Ce te face să rămâi aici?

Principalul motiv, pe lângă condițiile de muncă si faptul că suntem că o familie, deci primul motiv e acela că aici mi-am cunoscut soțul. Da, da!

Suntem de 11 ani împreună, anul trecut am făcut și nunta, iar eu sunt foarte legată de locul acesta. Soțul meu nu a lucrat niciodată aici, l-am cunoscut fiind vecin, stătea pe aici aproape și așa ne-am întâlnit. Cred că asta m-a făcut să rămân. 

La argumentul ăsta foarte personal aș adăuga și stabilitatea, încrederea, loialitatea și corectitudinea angajatorilor față de noi. Pentru că am mai lucrat și în alte părți unde nu am fost plătită și știu ce înseamnă. Am lucrat vreo două luni înainte într-o cofetărie și îmi aduc aminte că nu am luat nici un ban, pentru că, spuneau angajatorii „cofetăria era nou deschisă și nu aveau încasări” din care să-și plătească angajații.

Ori aici, întotdeauna s-au ținut de cuvânt. Întotdeauna! Iar acum, cu turele m-am obișnuit, nu mai am nici o problemă, ba chiar îmi plac!

Florina, povestește-ne un moment care te leagă de Carbogaz?

Nu știu, sunt multe, multe. Petrecerile de Moș Nicolae, de exemplu, la care particip și eu deși nu am copii. Maratonul de pe Văcărești, ședințele pe care le ținem împreună o dată la câteva luni și unde nu suntem tratați ca niște angajați, sub nici o formă. Suntem așteptați la birou cu suc, cafea și pateuri. Nu știu, sunt multe momente memorabile.

Îți aduci aminte și de vreo gafă pe care ai făcut-o?

Gafe? Cred că la început am făcut multe trăznăi. Cred că tot ce ține de acte, mai degrabă. Greșeam NIR-uri, eram stresată că am greșit, dar totul se rezolvă într-un fel sau altul. Ce-i drept, lucram și în cu totul alt sistem, cel de acum e mult mai simplu.

Ce îți place cel mai mult într-o zi de muncă? 

Eu sunt așa, fixistă, de fel și îmi place foarte tare să am marfa aranjată într-un anume fel. Asta pot aproba și colegii mei. Îmi place să fie totul la linie, să aranjez marfa frumos, să-ți facă plăcere când intri în stație.

Dar, serios, îmi place tot ce fac, nu am nici o provocare, nu-mi dă nimic bătaie de cap. Au fost multe schimbări în bine în ultimii ani, toate menite să ne ajute, să ne ușureze munca. Eu am început să lucrez aici când stația asta era nou deschisă, iar acum totul s-a simplificat, sistemul e mult mai ușor de operat.

Ce îți place cel mai puțin la ceea ce faci? 

Cred că ce nu-mi place este când vine un client de dimineață care îți strică toată ziua. Se întâmplă să vii așa drăguț la muncă și binedispus, și de la prima oră să ți se întunece ziua. Dar nu putem controla asta. 

Cu bune, cu mai puțin bune, te mai vezi lucrând aici încă 12 ani?

Hehe, eu aș mai avea încă 20 de ani până la pensie și, dacă ar da Dumnezeu, aș vrea să rămân aici până atunci. 

Am foarte multe atuuri, sunt și aproape de serviciu, aici mi-am cunoscut soțul. Mă leagă foarte multe, nu cred că aș schimba dacă aș avea de ales.

Ce îți place să faci în timpul tău liber, când nu ești la serviciu?

În general mă duc la mama, pentru că de un timp tata nu mai e și îmi place să-i țin companie mamei. Apoi, mai ies cu cățelușii mei – am unul mare de curte, și în casă am doi caniși mici, pe care îmi place să-i plimb în parc. 

În rest, mă mai răsfăț și eu, mă duc la manichiură. De gătit nu îmi place, probabil pentru că am lucrat multă vreme în restaurant. Noroc cu soacra mea, ea gătește foarte bine. Dar îmi place să fac curat – în prima zi dintr-un liber spăl și calc. Iar o dată la două luni mergem în locul nostru special, în Sâmbăta de Sus. Nu prea ai ce vizita în afară de Mânăstirea de acolo, dar e atât de relaxantă atmosfera și aerul atât de proaspăt, că n-am dormit nicăieri cum am dormit acolo.

Florina, cu ce cuvânt ai asocia cu Carbogaz?

Familie. Și stabilitate.

Cum sunt clienții voștri?

Majoritatea sunt clienți fideli, din cartier de aici, și sunt aceeași în fiecare zi. Ajungi să îi cunoști, să știi ce fumează, ce cafea beau. Am un client pe care doar când îl văd la gaz, mă duc deja să bag fisa de cafea în aparat și îl aștept cu cafeaua făcută. De multe ori doar îi vezi la pompă alimentând și deja îți pregătești ce vor. E familiar, devine și obișnuință, dar totul vine de la sine și asta e foarte frumos.

Cum e echipa voastră?

Întotdeauna ne-am ajutat. Eu, cel puțin, am fost ajutată ori de câte ori am avut nevoie. Sigur, sunt și momente când ne mai ciondănim, ne mai ambalăm, dar rezolvăm. Poate că mă supăr pentru că a venit marfa mai târziu și trebuie să bag eu facturile sau poate că rămân să așez eu marfa la raft și altele. Dar le rezolvăm de fiecare dată între noi, pașnic și de cele mai multe ori, cu simțul umorului.

Care crezi că e cel mai frumos lucru la Oamenii Carbogaz?

Cel mai frumos lucru la oamenii Carbogaz e că sunt săritori. Cred că acesta e cuvântul. Repet, eu dacă am avut probleme, am fost ajutată. N-am putut ajunge, am dat un mesaj și s-a rezolvat, cineva s-a oferit să-mi țină locul. Ne-a scris o colegă că nu poate ajunge, imediat se găsește cineva să îi țină locul. Pentru că se întâmplă tot felul de lucruri, ai o ședință la școală, mergi la dentist, știu eu?

Majoritatea celor care lucrează acum în celelalte stații au plecat de aici. Și, în plus, asta nu e o muncă urâtă și nici grea. Dacă ești echilibrat și atent, cel puțin pentru mine, nu e nimic greu. Pentru mine a devenit chiar foarte ușor: doar traversez strada și am ajuns la muncă.