Articole

Violeta, lucrător comercial: „Când îți place să faci un lucru, nu simți că obosești. Dacă nu-ți place, deja simți că nu mai poți de când ai venit”

”Am un client care vine în fiecare zi și ia o apă minerală și o pungă de alune. Când îl văd, știu exact ce va cere. Și despre majoritatea știu la fel, ce țigări cer, ce sucuri le plac, le anticipez nevoia.”

Violeta are 34 ani și de doi ani face parte din echipa Carbogaz din stația Voluntari. Râde mult, recunoaște că-i place să fie totul așezat la dungă, e energică și mereu plină de voie bună, chiar și după o tură de muncă.


Cum ai ajuns să lucrezi în echipa Carbogaz? 

Lucrez de 2 ani aici. Mi-a recomandat cineva: „hai să vezi cum e, hai că-i bine!”. Și am venit la probă și am rămas de atunci. Am lucrat câteva zile și în stația din Ștefănești, dar aici îmi place cel mai mult. Aici am lucrat cel mai bine, că am cunoscut clienții, clienții mă cunosc pe mine și vorbim deja ca între prieteni. Sunt aceeași clienți aproape în fiecare zi, rar când vine un client necunoscut. 

Îmi place că am ajuns să îi cunosc așa de bine, că atunci când îl văd pe un anume client că vine, știu deja ce caută și mă duc să iau cutare țigări sau suc sau altceva. 

Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?

Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, să interacționez cu ei, să vorbesc, să îi ajut. Și întotdeauna am lucrat doar în domeniul ăsta, fie că vânzătoare sau casier sau orice avea legătură directă cu publicul. Asta e, îmi place să vorbesc cu oamenii.

Ah, și cred că și mai mult îmi place să așez marfa la raft. Un biscuit dacă nu e la locul lui, îmi stă pe creier. Până nu mă duc eu să-l așez să stea drept, nu am liniște. Sunt tipicară, trebuie să fie totul cum vreau eu. Eu le așez pe toate în linie. Nu pot să știu că am un produs în spate și nu e așezat la raft, nu pot. Trebuie să mă duc să-l iau și să-l așez, că altfel îmi rămâne în minte.

Dar ce-ți place cel mai puțin la ceea ce faci?

Cred că cel mai puțin îmi place că stau mult în picioare. Asta probabil mi se pare cel mai greu, că stăm în picioare mult și mai sunt turele de noapte care sunt obositoare. Dar te obișnuiești.

Ce crezi că au special Oamenii Carbogaz?

Nu știu cum să explic, eu m-am obișnuit cu totul, a devenit o rutină. Vin la muncă, vine colega, colegu’, ne-am învățat unii cu alții. Și îmi place totul la ei! 

Ai vreo poveste de care îți aduci aminte acum, dacă te gândești la echipa Carbogaz? 

O amintire haioasă chiar am! Îmi aduc aminte când a venit o colegă nouă la învățat, la instruire și, fiind mai plinuță, a apăsat butonul de panică cu șoldul și ne-am trezit cu cei de la pază peste noi. Când ne-am trezit cu agenții de la securitate ne-am speriat foarte tare și, în vreme ce ne întrebau pe noi ce s-a întâmplat, noi le spuneam că nu s-a întâmplat nimic, că nu știam ce făcuse colega noastră, ne-am dat seama după aceea. Ne-am cerut scuze și asta a fost, dar știu că am râs mult după întâmplarea asta. 

Vorbeai mai devreme de instruire. Ce ți se pare cel mai greu de învățat atunci când ești nou în echipă?

La facturi. Când vine cineva nou e foarte greu să îl înveți să introducă o factură în sistem. Trebuie să știi codul, să fii atent la numărul de bucăți, apoi la suma totală. Dacă greșești un produs, greșești toată factura și trebuie s-o iei de la capăt, să vezi unde ai greșit. Sunt multe chestii grele, dar eu eram deja obișnuită, că dacă lucrez de multă vreme în domeniul ăsta, nu mi se pare nimic greu. Știam deja cum să vorbesc cu clienții, cum să iau marfa în primire, cum s-o așez la raft. Deja eram familiarizată cu toate. 

Pe majoritatea dintre ei îi cunosc, știu exact ce cumpără. Am un client care vine în fiecare zi și ia o apă minerală și o pungă de alune. Când îl văd, știu exact ce va cere. Și despre majoritatea știu la fel, ce țigări cer, ce sucuri le plac, le anticipez nevoia.

Violeta, ce-ți place să faci când se termină ziua de lucru?

Cel mai mult îmi place să ascult muzică. Ascult Delia, Smiley, din astea. De gătit nu gătesc, că am norocul să stau cu ai mei și gătește mama. Noi avem programul cam lung, că lucrăm 12 ore, iar în zilele libere prefer să ies pe afara, să mă plimb, să merg în parc. 

Înainte, când nu erau restricții, veneau toată noaptea clienții la terasă și trecea noaptea foarte repede că veneau și luau mereu o apă, un suc. E obositor, dar mie nu-mi place să stau degeaba. Așa, când am o ocupație, îmi place. Aici, poate doar duminica dimineață să fie mai liber. 

Știi, când îți place să faci un lucru, nu simți că obosești. Dacă nu-ți place, deja simți că nu mai poți de când ai venit. Eu, când intru dimineața la tură, știu exact ordinea lucrurilor: intru, îmi număr țigările, fac actele, așez marfa și așa mai departe. Sunt foarte tipicară, îmi place să am o anumită ordine, nu-mi place să fac lucrurile așa hai hui. Dar așa sunt eu. E necesar să fii așa dacă vrei să fie frumos. Eu vin aici și când sunt liberă și, dacă văd ceva care nu e așezat la locul lui, cum l-am pus eu, îi întreb pe colegi cine l-a pus acolo. Și ei râd, că se așteaptă să comentez, s-au învățat cu mine. De asta îmi place, că suntem ca-ntr-o familie!

/de

Cristina, manager: „Cred că trebuie să ai o perspectivă pozitivă asupra lucrurilor și să fii atent la relația umană.”

”Contează foarte mult relația cu oamenii ca să putem face lucruri bune. E ca într-o familie, fiecare are personalitatea, așteptările, provocările lui, dar nu ești singur. Suntem diferiți, dar ne completăm.”

Cristina are 36 ani, iar ultimii 7 i-a petrecut alăturide noi, la Carbogaz. Mereu în ritm alert, gata să vină cu o rezolvare și întotdeauna omul inițiativelor creative, Cristina se ocupă de magazine – să fie frumoase, aranjate și aprovizionate, dar și de relațiile cu oamenii noștri, despre care are numai cuvinte de laudă.

Cristina, ce-ți place cel mai mult la ce faci?

Să lucrez cu oamenii. Chiar dacă este greu, este și foarte frumos. Ai tot timpul de învățat de la oameni, iar la noi sunt situații diferite zi de zi. Tot eu mă ocup și de recrutări și de magazine și de stații – știu că pare că fac foarte multe lucruri, dar în aceleași timp, mi se pare că e simplu. Toate sunt în același context și se leagă; totul e din aceeași poveste. 

Îmi place când am o zi încărcată cu multe lucruri de făcut, spre deosebire de o zi în care mă uit la ceas să văd cum trece timpul. Așa că aproape zilnic mă trezesc că e ora 6, iar eu mai am ceva de făcut. Și-mi place sentimentul ăsta!

Care ți se pare că e cea mai mare provocare a ta, la muncă?

Hm… mă gândesc, dar nu am. Nu fac ceva doar pentru că trebuie, chiar îmi place fiecare task pe care îl am de rezolvat pentru că îmi place să caut soluții și să rezolv situații cu care nu m-am mai întâlnit până atunci. 

Atunci ce îți place cel mai mult să faci?

Din tot ce fac peste zi? Probabil partea de merchandising, de aranjare din magazine. Când amenajezi magazinele și vezi cum arată la final, când vezi cum stau produsele pe raft, frumos, cu eticheta corectă și la final totul arată impecabil, e o satisfacție de nedescris. 

Altfel, și partea legată de sandwichuri a fost o provocare. Practic, de la mine au plecat rețetele de sandwichuri. Da! Aveam sandwichurile clasice de la furnizori și voiam să facem ceva mai bun decât atât pentru clienții care vin să-și bea dimineața cafeaua la noi. Așa că ne-am adunat, am luat legume proaspete și, pentru că aveam o bucătărie pe care nu o foloseam, am vrut să încercăm să le facem noi.  

Iar dacă inițial aveam doar croissante în meniu, am început apoi să facem și foietajele care sunt foarte iubite. Tot timpul testăm rețete noi pentru sandwichuri. Pregătim toate ingredientele și le combinăm între ele până ajungem la ceva care să ne placă foarte mult. 

Ideea cu sandwichurile a fost de cea mai mare amploare, căci, în rest, sunt mai mult operațiuni interne și sunt vizibile doar în echipă. 

Cristina, care e povestea ta, cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

Pură întâmplare. Am stat acasă cu băiețelul 3 ani în concediu maternal și apoi, când am vrut să mă angajez, mi-am depus CV-ul pe o platformă de recrutare și am fost chemată la interviu. A fost o întâlnire foarte frumoasă, o discuție informală în care simțeam că făceam parte de acolo, îmi plăcea mult. 

Eu cred că simți omul, simți chimia. Simți când lucrurile vor funcționa bine. Așa sunt și oamenii care vin la interviuri – îi simți din prima pe cei care se potrivesc și pe cei care nu se potrivesc cu echipa. Revenind, după interviu, am început imediat să lucrez în stație, casier, timp de 5 ani. Și apoi, probabil datorită ideilor și faptului că voiam să fac mai mult și n-aveam stare, am ajuns să lucrez în poziția de manager, unde sunt astăzi. 

Ce presupune munca ta?

Ceea ce fac se bazează foarte mult să știi cum efectiv se întâmplă totul în stație, să înțelegi realitatea de acolo. Iar pe mine mă ajută anii lucrați la fața locului, căci e cu totul și cu totul altceva. Altfel lucrezi cu oamenii când înțelegi ce se întâmplă, care sunt situațiile din stație și poți înțelege mai bine toate părțile implicate: angajați, clienți, situații. 

Așadar contează foarte mult relația cu oamenii ca să putem face lucruri bune. Trebuie ca și ei să aibă o persoană de încredere, față de care să nu aibă teamă. Totul se rezolvă, numai că trebuie să-mi spună. Toată lumea are o zi mai gri, asta e de înțeles. Cred că le spun mereu „Fiți drăguți, că sunteți pentru voi, nu pentru clienți. Pentru că starea voastră de bine contează cel mai mult. Decât să fii morocănos toată ziua, nu te văita câte lucruri ai de făcut, ci bucură-te că poți să le faci și că ai lucruri de făcut.”

E ca într-o familie, fiecare are personalitatea, așteptările, provocările lui, dar nu ești singur. Suntem diferiți, dar ne completăm. Iar eu sunt acolo ca să îi ajut să rezolve orice.

Ați avut vreodată o întâlnire memorabilă?

Am avut o întâlnire înainte de pandemie, de Moș Nicolae și am fost aproape toți angajații împreună cu copiii noștri și am stat cu toții la povești. Ne întâlnim noi și când facem câte o ședință, dar atunci a fost tare frumos, era o atmosferă de sărbătoare minunată.

Ții minte vreun moment care te-a pus în dificultate?

Da, momentul când au ajuns în stație produsele Pizza &Doodles. Fiecare produs avea câte o bulină, nu cunoșteam produsele și chiar dacă în mod normal, mi-e foarte ușor să-mi creez un sistem, în ziua respectivă a fost ceva atât de amețitor că nu mai știam cum să ne organizăm.

Acum mă amuză, dar atunci păreau foarte multe și mă întrebam cum o să le dau de cap. Dar când te așterni cu calm și începi să înțelegi logic, lucrurile se așază. Vorbeam la un moment dat cu cineva și-i povesteam întâmplări din astea, de peste zi, din stații și la final mi-a spus „ați putea să scrieți o carte cu toate întâmplările astea”. Și chiar cred că am putea, la ce colecție de povești se adună aici. 

Cum sunt Oamenii Carbogaz?

Sunt foarte buni! Îi cunosc pe toți și crede-mă, cei care nu se potrivesc în puzzle, pleacă. Majoritatea oamenilor lucrează aici de foarte multă vreme. Se formează echipe care se completează. Și cred că asta e ideea: când se înțeleg între ei, creează și ceva frumos, o atmosferă din care îți dorești să faci parte. 

Spun mereu că totul depinde de oamenii cu care lucrezi. Eu mi-am dus și munca acasă și casa o aduc la muncă. Este foarte importantă relația cu oamenii. Și eu cred că trebuie să-ți ușurezi munca, să tragi spre bine. 

Încerc să fac tot timpul ce pot pentru ca oamenii să fie senini, mulțumiți. Și asta văd și la schimbul de tură – oamenii vin mai devreme cu 5 minute, „hai să bem o cafea împreună”, se așază, vorbesc, nu fug imediat acasă. Nu e un schimb de tură clasic, ci unul prietenos. Cred că trebuie să ai o perspectivă pozitivă asupra lucrurilor și să fii atent la relația umană. De fiecare dată sunt momente în care vorbim și despre lucruri practice, dar despre fiecare știu și povestea de acasă. Tot timpul ai de învățat. 

Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în acești 7 ani?

Răbdarea. Am învățat să aștept și acum știu că nu toată lumea e în ritmul meu. Am învățat foarte multe lucruri noi pe care nu mă gândeam că o să le fac vreodată. Zi de zi sunt chestiuni de învățat, situații de rezolvat, lucruri de organizat. Și fiecare stație are specificul ei, tipologia clientelei, oamenii. Și oamenii influențează locul, dar și locul contaminează oamenii. 

Care e cel mai frumos lucru la Oamenii Carbogaz?

Oh, sunt în dificultate. Nu pot să găsesc un singur lucru, fiecare om are o colecție întreagă de atribute bune. Dar cel mai mult îmi place că sunt ei, așa cum sunt. Nu sunt prefăcuți, deși sunt foarte diferiți că temperament, fiecare are ceva al lui. 

Cristina, ce îți mai place să faci pe lângă muncă?

Îmi place să petrec timp cu băiețelul meu, Andrei, care are 9 ani. Ne place să mergem cu trotinetele, să citim, să lucrăm la matematică. Ce mă mai bucură? Atunci când muncesc la ceva de foarte mult timp și îl finalizez, satisfacția aceea când văd la final rezultatul, știu că a meritat efortul. Satisfacția că ai reușit să faci ceea ce îți place nu se compară cu nimic.

 

/de

Florin, șofer pe cisterna de GPL: „Am 30 de ani de căsătorie și 30 ani de șoferie”

”Nimeni nu bagă în seamă cât de mare e responsabilitatea noastră. Ori responsabilitățile sunt foarte mari în momentul în care te urci la volanul unei mașini care are 40 de tone de combustibil. Nu trăim într-un oraș degajat și fără trafic, ci în București, unde e foarte aglomerat.

În afară de circulație, trebuie să fii foarte atent la ce e în spatele cabinei. După ce te obișnuiești să conduci un asemenea mastodont, în spate știi permanent că nu ai o basculă încărcată cu pământ, ci o adevărată explozie. Poate ați văzut la televizor, o butelie dărâmă 3 apartamente. Vă dați seama, o cisternă din asta, Doamne ferește!”

Florin are 52 ani și e unul dintre marii povestitori ai noștri. Șofer pe cisternă de peste 30 de ani, – dintre care jumătate petrecuți la noi în echipă – și pasionat de vânătoare, Florin are o mulțime de povești pe care le spune cu tâlc și cu haz.

Ce reguli are de urmat un șofer pe cisternă?

În primul rând trebuie să fii corect echipat, adică să nu porți haine sau încălțăminte care pot provoca scântei. 

În al doilea rând, există o ordine în care trebuie să faci lucrurile, iar dacă respecți acea ordine, totul este foarte ok. La fel, când termini de livrat, dacă urmezi pașii în ordine inversă, totul va fi bine. Nu e nimic complicat, nu sunt mulți pași de urmat, e ușor de ținut minte, dar e important să fii atent.  

De cât timp faceți meseria asta?

Am 30 de ani de căsătorie și 30 ani de șoferie. Iar la Carbogaz, pe 1 septembrie am împlinit 14 ani de când lucrez aici și, dacă mă ajută Dumnezeu, poate mai lucrez încă 14! Au fost vremuri bune, au fost vremuri grele, dar am trecut prin toate cu bine.

În ziua de azi, lumea vrea să fie numai bine de când te-ai trezit și până seara când adormi, totul trebuie să fie perfect; inclusiv temperatura de afara dacă s-ar putea s-o regleze, ar fi minunat. Ori, în ultimii 14 ani au fost și probleme, dar dublu sau triplu satisfacții. Am putut să-mi întrețin familia, avem de toate, suntem sănătoși, mergem înainte. 

Ce vă place cel mai mult aici?

Nu am avut decât 2 locuri de muncă. Hai să mai zic și pe-al treilea, în armată, pe vremea lui Ceaușescu. Nu mi-a plăcut să fiu plimbăreț de colo-colo, iar după revoluție, m-am angajat la o firmă unde am rămas 13 ani și apoi, am venit aici unde lucrez de 14 ani. Și dacă e greu, e greu azi. Și mâine poate plouă, dar o să fie și soare, numai că trebuie să mai și plouă. 

Sunt perioade în care poate stau 2 zile acasă și mi se face dor de volan. După 30 de ani îmi place ceea ce fac, vin cu drag la muncă, mi-e drag să merg cu tirul. Mi s-a oferit și un alt post mai ușor poate, dar am dat de înțeles că îmi place foarte mult ceea ce fac și mie chiar mi-e drag să fiu la volan. 

Îmi place sentimentul de a fi sus acolo. Pentru că sunt născut într-o familie mai săracă, n-am avut tată de la 9 ani, mi-ar fi plăcut să conduc un avion sau un vapor. Dar cum financiar foarte greu ajungi acolo și cum mi-a plăcut întotdeauna să conduc ceva mare, să fiu acolo sus, m-a atras volanul la înălțime. Și de asta spun, vin cu drag în fiecare dimineață la serviciu. Știu foarte bine ce am de făcut, îmi văd de treabă și, dacă respect pașii de care vorbeam mai devreme, nu am probleme. Nu avem un program încărcat în care să rămân blocat. Ai timp și pentru familie și pentru acasă, și pentru pasiuni, dacă știi să ți-l organizezi. 

Cum arată o zi de muncă a unui șofer pe cisternă?

Păi de exemplu, eu sunt pe cisterna de GPL a firmei și merg la încărcat în diferite rafinării. Când ajungi acolo, intri cu un ADR (Certificat de atestarea profesională a conducătorilor auto care transportă mărfuri periculoase), iar ADR-ul presupune mai multe lucruri. În primul rând, echipamentul de protecție corespunzător; nu poți intra într-o rafinărie dacă nu porți bocanci, pantaloni antiex, cască, mănuși, ochelari, ș.a.m.d.

În mașină există o trusă ADR unde există toate lucrurile astea, dar acelea sunt de rezervă, în caz de urgență. Tu trebuie să le ai pe ale tale și să le porți corespunzător. Dacă toate acestea nu sunt în termen de valabilitate, nu poți intra la încărcare. După ce ai făcut verificarea (făcută de obicei de pompieri) intri la rampă unde există un operator care te ajută să legi cisterna la niște furtunuri prin care se încarcă. 

O altă regulă importantă e că nu ai voie să părăsești cisterna sub nicio formă. Dacă trebuie să mergi la toaletă, rămâne un alt șofer, trebuie să anunți pe cineva, indiferent ce s-ar întâmpla. Tu ești singura persoana care cunoaște mașina și ești singura persoană care poate preveni sau opri ceva. Iar cu cât ești mai bine pregătit, știi unde sunt puse toate și poți acționa rapid. 

După ce ai încărcat (încărcarea se face pe un cântar), mergi la poartă pe unde ai intrat, unde se facturează marfa și aici, în funcție de rafinărie, poate să dureze de la 15 minute, până la câteva ore (am așteptat odată și 6 ore să se facă niște proceduri, analize, etc). În principiu, cam într-o oră, ai actele și e treaba ta să ajungi la firmă, cu toate în regulă. Încet, conducând responsabil și conform legii (viteza la cisterne e cu 10 km mai puțin decât la celelalte camioane), adică de exemplu, noi pe autostrăzi avem voie cu 80 km/h.

E multă responsabilitate în ceea ce faceți în fiecare zi. Dar ce vi se pare cel mai greu? 

Au fost vremuri când au venit șoferi să se angajeze, care nu au mai lucrat niciodată pe cisternă și care, după prima livrare au spus clar că nu e pentru ei. Am auzit și argumente de tipul „eu nu lucrez cu bomba în spinare” de la unii. Dar eu m-am obișnuit. Nu există greu. Orice lucru, dacă e făcut cu plăcere, nu are cum să fie greu. Puțină lume înțelege că mie chiar mi-e drag să conduc tirul. Nici măcar nevastă-mea nu mă înțelege; când plec pe undeva tot cu mașina îmi place să merg. 

Iar acolo, de la înălțime, se vede lumea altfel. Mi-ar plăcea să fiu și la butoane într-un avion, e un soi de adrenalină pe care nu are cum să ți-o dea altceva. 

Ce povești memorabile ați strâns în cei 14 ani?

Sunt multe și nu poți să ți le aduci aminte pe toate când vrei. Dar îmi aduc aminte când șeful a venit într-o zi cu băiatul lui, care avea până în 5 ani și – probabil că de atunci îi plăcea să conducă – și l-am întrebat dacă nu vrea să se urce cu mine la volan, să conducem amândoi. Și a fost foarte încântat; stătea în brațele mele și l-am plimbat cu mașina prin curte pe acolo. Altfel, am mai spart și eu câte o oglindă la mașină, câte o lampă la spate (când dai cu spatele și nu vezi popicul ăla), dar astea sunt mărunțișuri, care în timp devin amuzante.  

Dar ucenici pe cisternă ați avut?

Da, păi toți șoferii care vin pentru prima dată, pentru că transportul de GPL e o meserie  mai puțin cunoscută. 

Dar colegii? Cum sunt oamenii Carbogaz?

Noi, șoferii ăștia care suntem de multă vreme, chiar am învățat șoferie adevărată. Pentru că șoferia nu e pentru toată lumea. Dar știți de ce am stat 14 ani aici? Păi am colegi care au fost și pe la alte firme și cunosc cum merg lucrurile în alte părți, ori aici nu există tu să-i spui ceva unuia și el să se ducă să spună mai departe ce vrea el, nu ce i-ai spus tu. Nu, aici tu vorbești direct cu șeful sau cu cine ai de vorbit. 

Plus, cel mai important: nu există problemă să nu fie rezolvată. Aici imediat se gândește ce soluție să-ți dea ca să fie rapidă și favorabilă. De asta spun: cum să nu vii la serviciu cu drag când știi că orice ar fi, găsești înțelegere?

Acum, da, recunosc, nu pleci de acasă decât pentru bani. Asta e lumea în care trăim. Dar la un moment dat, nu numai banii contează. Trebuie să pui multe lucruri în balanță și să le cântărești pe toate. Da, poate ai un salariu mai bun în altă parte și poate munca e aceeași, dar cum e liniștea ta, cu cine stai de vorbă, cât de liniștit ești? La noi toată lumea dă binețe, toată lumea îți zâmbește, vorbește frumos. 

Ce vă place să faceți atunci când terminați ziua de muncă?

Aproape 15 ani de zile am fost vânător. Mi-a plăcut să merg la vânătoare, e ceva deosebit, mai deosebit chiar decât șoferia. Probabil foarte mulți oameni din România au o părere foarte proastă despre vânători, dacă e să ne luăm după ce se prezintă la televizor, însă vânătoarea e primul lucru de când e lumea. E un sport puțin costisitor, deși cred că pescuitul e mai costisitor. Numai că aprobările costă. De exemplu, ca să obții permisul de vânătoare trebuie să treacă cel puțin un an de zile și abia după ce-l obții poți vorbi de arme și de vânătoare. 

De fapt, plăcerea vânătorii nu e atât vânătoarea în esență, cât e seara, când se termină vânătoarea și când se adună vânătorii în jurul focului și stau și povestesc fiecare de unde a venit, cum au ajuns, ce a făcut. Se pune un ceaun, unii pregătesc carnea, unii fac vinul. E toată povestea care îmbracă ziua de vânătoare. Ba, mai mult, sunt vânători bătrâni care au povesti impresionate cu lupi și urși de prin pădurile noastre de altă dată. Și e minunat să stai și să asculți așa cu gura căscată toate poveștile astea. 

 

/de

Marian, șofer pe cisternă: „Ultimii doi ani au fost unii dintre cei mai frumoși ani!”

”Îmi place corectitudinea colegilor mei și că mă pot baza pe ei – avem posibilitatea să facem schimburi, în funcție de cum avem treburi. Asta contează mult. Avem o echipă foarte bună.”

Marian are 55 de ani și lucrează ca șofer pe cisternă de când se știe. Când a început în ‘97 munca în transportul petrolier, era nevoie de o perioadă de probă mare – „Nu te lăsa nimeni să faci treaba asta fără să fii însoțit; abia după câteva luni încărcai singur cisterna”.

Marian povestește cu drag despre experiența sa, știe că duce zilnic o responsabilitate mare, dar atenția și respectul pentru ceea ce face i-au asigurat longevitatea în meserie. 

Am povestit într-o dimineață despre cei doi ani petrecuți la Carbogaz, dar și despre motivele care-l fac să spună că ultimii doi ani au fost unii dintre cei mai frumoși ani ai săi.

Marian, mai ții minte momentul în care ai ajuns la Carbogaz?

Da, am venit aici pe 1 martie, 2019. Finul meu lucra aici ca șofer și fiindcă mai era nevoie de încă unul, m-a întrebat dacă nu aș vrea să încerc. Atunci mi-a povestit despre programul de muncă. Am acceptat fără să stau pe gânduri.

De ce spui că ai acceptat fără să stai pe gânduri, ce era diferit?

Programul. Am lucrat mult pe cisternă, știam ce înseamnă să lucrezi o zi cu o zi liberă, știam că e un program bun. Doar că la acel moment conduceam prin toată țara, eram mai mult plecat. De aceea, când am auzit cum se lucrează la Carbogaz, am zis da imediat. 

Ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Îmi place corectitudinea lor și că mă pot baza pe ei – avem posibilitatea să facem schimburi, în funcție de cum avem treburi. Asta contează mult. Avem o echipă foarte bună.

Care e cea mai mare provocare dintr-o zi de muncă, Marian?

Cea mai mare provocare e atenția – trebuie să fim cu gândul numai la ceea ce facem. Cisterna are 5 compartimente, iar noi nu trebuie să transportăm doar un singur produs – atunci nu ar fi fost la fel de complicat. Dar sunt 4 produse, cum avem noi la stație: benzină superioară, normală, motorină superioară și normală – toate astea se încarcă într-o singură mașină. Fiecare pe un compartiment. 

De aceea, trebuie să fii foarte atent la butoane, altfel paguba e foarte mare: dacă se încurcă, de exemplu, 15.000 de litri de benzină cu motorină, s-a făcut o pagubă de sute de mii de euro. 

Nu e o muncă ușoară. Mereu le-am zis celor pe care i-am învățat: „Nu trebuie să te grăbești! Te uiți de 5 ori și dai drumul la furtun 1 dată. Mai bine stai 10 minute în plus decât să faci o prostie.”

Ai vreun sfat pentru cei care sunt la început de drum în acest domeniu?

Să fie prudenți. Și să pună suflet în ceea ce fac. Dacă eu sunt șofer și nu mă interesează munca pe care o fac, degeaba o mai fac. Așa ajungi să faci și greseli – iar în șoferie e greu, greșelile nu prea se acceptă. În altă parte, poate se mai trece cu vederea, dar asta este o meserie care poate să coste viața ta, a altora. Eu mereu spun „mai bine mai târziu, decât deloc.”

Cum arată o zi din programul tău de muncă?

Mă trezesc în jur de ora 7. La 8 ajungem aici fiindcă mai stăm puțin la o cafea, mai povestim și după aceea plecăm pe traseu, în jur de ora 9. Mergem la depozit, încărcăm, ne întoarcem la stații și ne facem treaba.

Dacă ar fi să te gândești la un singur cuvânt prin care să descrii experiența Carbogaz, care ar fi acela?

Unii dintre cei mai frumoși ani! Personal fiindcă am mai mult timp liber pentru mine, și profesional fiindcă nu am stres mult la muncă.

Din bistro ce-ți comanzi mereu?

Îmi plac mult sandwich-urile și strudelele – pe alea cu mere le iau de obicei. Și cafeaua – beau una acasă, dar mereu îmi rezerv loc și pentru una aici. (Zâmbește)

Marian, în final, pentru ce ai recomanda Carbogaz?

Am recomandat mereu carburanții, produsele din magazin. Dar ce recomand eu în mod special multor oameni este să-și caute un loc de muncă la Carbogaz. Asta recomand mereu. Aș vrea să se extindă atât de mult încât să aibă oamenii unde să lucreze.

/de

Mihai, șofer: „Tati, ăsta e cel mai bun serviciu pe care l-ai avut până acum!”

”Unde lucram înainte totul cădea în spatele șoferului, nu-și asuma nimeni nimic, nu te ajuta nimeni dacă se întâmpla ceva. Era foarte stresant. Când am venit aici, am simțit că am venit în concediu. Aici altcineva susține stresul pe care eu îl aveam în cealaltă parte. Îți faci treaba ușor fiindcă știi ce ai de făcut.”

Mihai are 48 de ani, o experiență în domeniul transporturilor petroliere de aproape 30 de ani și o familie care se bucură mai mult de prezența sa acasă. „Asta mi-a spus-o cea mică, de 8 ani: Tati, ăsta e cel mai bun serviciu pe care l-ai avut până acum!”. Am stat de vorbă cu Mihai într-o dimineață răcoroasă, la început de program, în stația Carbogaz din Tunari. 

Înainte să plece pe traseu, am povestit relaxat despre relația pe care o are cu munca sa, experiența celor 2 ani de când lucrează la noi și despre momentele memorabile pe care le-a petrecut aici. Iată discuția noastră:

Mihai, mai ții minte momentul în care te-ai decis să vii la noi?

Da, am vorbit cu un prieten care lucra și încă lucrează aici, astăzi lipsește motivat, e în concediu. El mi-a spus despre modul de lucru de aici, despre condiții, despre abordarea patronilor referitoare la relația cu angajații. Mi s-a părut foarte ok și i-am spus că în situația în care apare vreun loc liber, aș fi interesat. La un moment dat s-a și ivit locul respectiv, am venit, am vorbit cu domnul Șerban și cam asta a fost.

Ce îți place cel mai mult aici?

Mi se pare foarte fain că, în primul rând, domnul Șerban este un om direct și își asumă ceea ce spune; își asumă responsabilitatea în totalitate referitor la dispozițiile pe care le dă, ceea ce e mare lucru. 

Următoarea chestie ar fi că raportul între salariu-muncă este perfect, din punctul meu de vedere; e un detaliu care interesează pe orice angajat din lumea asta. Ne dăm seama că pe zi ce trece este foarte greu să găsești oameni serioși, iar după mine un patron serios este cel care în ziua de salariu îți dă salariul. 

Apoi, fiindcă noi lucrăm în domeniul transporturilor, e mare lucru ca firma la care lucrezi să-ți asigure logistica necesară fără a duce grija. Pe mine nu m-a luat la rost nimeni, niciodată când am spus că mașina trebuie să meargă în service. Ceea ce e mare lucru pentru mine fiindcă e siguranța noastră, a familiilor noastre și a celor de pe drum, logic. 

Atâta timp cât salariul ți-l iei la timp, îți desfășori munca în condiții normale, esti respectat în firma la care lucrezi, atunci ai un stimul care se menține la un anumit nivel și vii de drag la muncă. Și la serviciu e ca la o nuntă – nu toată lumea poate să fie mulțumită, trebuie să fie unul căruia nu-i convine ceva.

Eu vorbesc în numele meu.  Noi, sufletește, stăm liniștiți fiindcă știm că la locul de muncă e bine. Ca o paranteză, fetele mele mi-au spus în felul următor, am o fată de 8 ani și una de 14; asta mi-a spus-o cea mică, de 8 ani: Tati, ăsta e cel mai bun serviciu pe care l-ai avut până acum!

De ce?

Zice: Păi stai mai mult cu noi. Gândiți-vă că am lucrat la gaz, în transporturi, unde lucram zi de zi, de dimineața până seara, inclusiv sâmbăta și duminica. Când mă îmbrăcam în trening acasă ziceai că mă îmbrac în frac; stăteam în salopetă de la 1 ianuarie până pe 31 decembrie. 

Ne vedeam foarte rar, de aceea ele sunt fericite acum fiindcă putem fi împreună, putem merge undeva. Mă gândesc că și pentru ele a fost greu. Ajungi să pierzi niște etape din viața copilului tău pe care nu le mai poți recupera. Eu nu am mai simțit asta lucrând aici, am putut să mă bucur de ele. 

Mai există vreo provocare pentru tine astăzi, la locul de muncă?

Nu prea am nicio provocare, noi plutim în niște ape liniște. (Zâmbește) Ce provocare pot să am? Vin, îmi fac treaba și asta e. M-am învățat și cu toate responsabilitățile acestei meserii, dacă respecți normele, dacă folosești echipamentul care trebuie, dacă ai mașina funcțională și toate sistemele de siguranță ale mașinii sunt ok, nu ai ce să pățești. Eu vorbesc în contextul celui obișnuit cu acest domeniu. 

Dar când ai venit aici, ce ți s-a părut schimbat?

Modul de lucru a fost altul. Unde lucram totul cădea în spatele șoferului, nu-și asuma nimeni nimic, nu te ajuta nimeni dacă se întâmpla ceva. Era foarte stresant. Când am venit aici, am simțit că am venit în concediu. Aici altcineva susține stresul pe care eu îl aveam în cealaltă parte. Îți faci treaba ușor fiindcă știi ce ai de făcut. 

Cum arată o zi din programul tău, Mihai?

Venim la un 7:30 – 8:00, ne trimite mesaj domnul Șerban cu traseul, unde trebuie să mergem, apoi pornim pe traseu, încărcăm și așa mai departe. Este ca la RATB, avem niște trasee de făcut, încărcăm în afara Bucureștiului și ne întoarcem în București. 

Cum e relația cu colegii tăi?

Cu unii colegi există relații de colegialitate, ne respectăm; de alții ești mai apropiat, normal – unii sunt mai volubili, se pliază pe felul tău de a fi, alții poate nu. Dar nu am avut vreun conflict, nici unul dintre noi. Suntem destul de maturi ca să vorbim. 

Ne înțelegem bine cu toată lumea, cu fetele de la casă, cu băieții de pe platformă. Poate că sunt lucruri pe care nu sunt obligați să le facă, fără a-i ruga sau a fi impus de domnul Șerban, dar ei le fac, din plăcere. Să zicem că vin cu mașina să parchez și sunt popicele alea pe jos, ei se duc repede și le iau ca să-mi facă loc să parchez – când ar fi trebuit să opresc, să mă dau eu jos și să fac asta. E un gest care contează. Am aproape 30 de ani de când lucrez în acest domeniu și au fost foarte rare perioadele în viață în care am fost atât de liniștit. 

Un singur cuvânt prin care să descrii experiența ta la Carbogaz?

Mi-e greu să găsesc un singur cuvânt fiindcă eu vorbesc foarte mult. 

Râdem.

Încercăm atunci 2 sau 3? Să fie ca un top. 

Liniște și mulțumire sufletească. 

Îți amintești vreun moment memorabil în cei doi ani petrecuți la noi?

Da. Dar nu unul plăcut. Îmi amintesc despre o greșeală făcută de mine; nu mă așteptam să se rezolve în modul în care s-a rezolvat. Domnul Șerban m-a ajutat în 5 minute, fără a exista un reproș, fără a exista o discuție ulterioară. A contat foarte mult pentru mine. 

Cum a contat pentru tine?

M-am simțit sprijinit și înțeles. Chiar nu mă așteptam. 

Dacă ar fi să recomanzi serviciile Carbogaz, pentru ce anume ar fi?

Păi ce să zic? Hai să ne uităm în jurul nostru! 

Câte benzinării din această zonă au o stație electrică de încărcat, cu două posturi? Câte benzinării din zonă au un compresor de calitatea celui de aici? La câte benzinării din zonă există băieții care alimentează pe toată lumea? 

Credeți-mă este de treabă în rolul pe care-l fac ei. Plus că sunt mulți oameni mofturoși, dar pentru care colegii mei se mulează după situație, nu le răspunde nimeni obraznic. Este un loc cald. Unde vii și te întorci și a doua oară cu drag fiindcă unde te simți bine, revii.

/de

Ionuț, lucrător platformă: „Vin la muncă fără stres.”

”Îmi place aici și nu vreau să renunț. E bine că oamenii sunt primitori și că vin la muncă fără stres. Am avut joburi și mai stresante, trăgea șeful de noi să facem totul la minut. Aici dacă ne facem treaba nu se ia nimeni de noi.”

Ionuț a venit în echipa noastră pe poziția de lucrător platformă, în stația Carbogaz din Chiajna, în 2020. La 28 de ani, Ionuț caută să facă lucrurile bine și să se simtă confortabil la locul de muncă, iar de curând ne-a mărturisit că, în timpul petrecut aici, a învățat să fie mai răbdător. Iată povestea sa:

În august s-a făcut un an de când lucrez aici. Îmi căutam de muncă și nașul meu mi-a spus că se fac angajări la Carbogaz. 

Ce făceai înainte de a ajunge la noi?

Înainte de asta am lucrat ca ajutor de mecanic. Am vrut să plec fiindcă nu mă mai înțelegeam cu locul acela de muncă, cu oamenii.

Aici cum e?

E bine, e bine. Mai sunt mici neînțelegeri, dar în rest e bine.

Și cum le rezolvați?

Unii lasă de la ei, alții nu. 

(Zâmbește.)

Tu cum alegi să faci?

Eu îi las în pace, îmi fac treaba pentru că așa e cel mai bine.

Simți că exită provocări într-o zi de muncă?

La început am crezut că o să-mi fie greu, că n-am lucrat niciodată într-o benzinărie, dar m-am acomodat. În unele zile mi-a fost mai greu să mă adaptez, dar mi-au arătat colegii și am învățat. Îmi place aici și nu vreau să renunț. E bine că oamenii sunt primitori și că vin la muncă fără stres. Am avut joburi și mai stresante, trăgea șeful de noi să facem totul la minut. Aici dacă ne facem treaba nu se ia nimeni de noi.

Clienții cum ți se par?

Mai sunt clienți mofturoși, dar nu îi bag în seamă; eu îmi fac treaba. Dacă așa e omul, nu ai ce să faci, nu poți să știi ce zi a avut. 

Dar la #OameniiCarbogaz ce îți place cel mai mult?

Îmi place că ne înțelegem, dacă a fost vreodată vreo problemă, ne-am ajutat între noi; știu că pot să apelez la ei. 

Există vreun moment din acest an care ți-a rămas drag?

Da, am avut un coleg cu care am lucrat și care mi-a rămas foarte bun prieten chiar dacă a plecat de aici. Ne-am cunoscut când m-am angajat și acum ne înțelegem super bine.

Simți că ai învățat ceva nou de când lucrezi aici?

Mi-am dat seama că pot să vorbesc frumos cu clienții, că pot să las de la mine și să nu mă cert cu lumea. Cu timpul le învățăm pe toate.

Care ar fi motivele pentru care ai recomanda serviciile Carbogaz unui prieten?

Le recomand cu încredere oricui pentru combustibil și pentru produse. 

/de

Mihai, lucrător platformă: „Dacă nu știi să vorbești cu clientul, chiar nu mai vine.”

”Dacă nu îți place și nu te înțelegi cu oamenii, nu îți convine să stai într-un mediu în care nu ești acceptat, e ceva logic. Dacă nu te înțelegi cu ei, nu merge. Mai trebuie să faci și compromisuri, mai accepți un defect la un coleg, dar și invers, și defectul tău e acceptat de alții. Altfel nu există înțelegere.”

Mihai are 47 de ani, iar la vârsta lui, spune mândru, nimeni și nimic nu îl mai provoacă. Dar asta nu înseamnă că uneori nu apar noutăți care să-l tulbure: „M-a zăpăcit terasa asta!”. Pe măsură ce povestim, Mihai salută frecvent clienții care opresc să alimenteze. „Dacă nu știi să vorbești cu clientul, chiar nu vine. Te simte că ești rece și te respinge.”

Suntem în stația Carbogaz de la Chiajna, chiar pe terasa micuță, proaspăt deschisă în vara aceasta, la un pahar de apă rece. Mihai lucrează alături de noi de șase ani, după ce o perioadă a lucrat în construcții, iar timp de un an a fost plecat în Belgia. Încă mai are câteva nostalgii pentru felul în care se fac lucrurile în străinătate, dar spune că avea nevoie de un loc mai sigur de muncă: „Iarna, în construcții, lucrurile nu merg”. 

Mărturisește că nu se aștepta să rămână la noi atâta vreme. Iată-i povestea:

Cum ai început alături de noi, Mihai?

Am ajuns aici printr-un prieten care lucra la Carbogaz și mi-a spus că se fac angajări. Între timp, el a plecat. 

E ok, mă stresează terasa asta, care e pusă aici de vreo 3 săptămâni și atunci toată noaptea avem de lucru cu cei care vin pe aici și mai fac gălăgie, vor să petreacă, mai sunt și tineri. Oricum trebuie să le spun șefilor. În rest, nu sunt deloc probleme. E un loc de muncă bun. 

Ai întâmpinat provocări, de-a lungul celor 6 ani?

În ce fel?

Ceva care să-ți fi fost mai greu.

Nu, doar terasa asta care mă stresează momentan, altceva nu mă provoacă pe mine. Ah, poate doar că a durat ceva până când am învățat toate denumirile de ceaiuri; eu le vedeam pe toate la fel. Dar acum nimic și nimeni nu mă mai provoacă, e și vârsta, și experiența. Dar, în general, la nici un loc de muncă n-am avut probleme, nimeni nu m-a dat afară. Dacă nu, m-am dat eu afară că n-am mai putut.

Ce îți place aici?

Că e aproape de casă, nu am avut probleme cu nimeni, nici cu șefii, nici cu colegii. Dacă nu îți place și nu te înțelegi cu oamenii, nu îți convine să stai într-un mediu în care nu ești acceptat, e ceva logic. Dacă nu te înțelegi cu ei, nu merge. Mai trebuie să faci și compromisuri, mai accepți un defect la un coleg, dar și invers, și defectul tău e acceptat de alții. Altfel nu există înțelegere. 

Eu mai am și o vârstă. Colegii mei sunt mai tineri, gândesc altfel. Când stai de vorbă cu cineva, care e prichindel și nu e trecut prin viață, îți dai seama că și tu, la rândul tău, ai trecut prin aceleași situații și îl lași în pace, să facă cum vrea. Uneori le mai spun cum aș vedea eu lucrurile. 

Dar poate învață din experiența ta. 

Nu chiar, și eu am fost în locul lor, am avut aceleași reacții, știu cum gândești când ești tânăr. Îi tratez cu răbdare. Timpul înseamnă riscuri.

În ce fel?

Păi… riști, că poate omul se îndreaptă sau nu se îndreaptă. Depinde de alegerea fiecăruia.

Ce îți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Cu clienții mă înțeleg destul de bine, pe majoritatea îi cunosc, sunt născut și crescut aici. Ca să schimbi un loc de muncă, să o iei de la zero, mai bine rămâi cu oamenii pe care îi știi, colegi, clienți. Dar îmi place de ei. 

Stau de vorbă cu clienții; chiar dacă nu pot, tot stau de vorbă cu ei, nu pot să fiu rece; dacă nu discuți cu clientul, nu-l mai atragi. Păi cum să îi întorc spatele? Contează foarte mult să fii sociabil, găsești un subiect despre care să discuți, poate să fie amuzant sau să-ți atragă atenția. Dacă nu știi să vorbești cu clientul, chiar nu mai vine. Te simte că ești rece și te respinge. 

Există vreun moment de care îți amintești cu drag, din cei 6 ani de Carbogaz?

Da, aveam o colegă, acum cinci ani, care lucra pe tură cu mine. Tot timpul îmi povestea câte ceva, era haioasă; se oftica de fiecare dată când mă bufnea râsul în timp ce povestea, dar era așa amuzantă. De exemplu, era la început și făceam inventarul, iar eu am scris pe foaie ce mai era nevoie și în dreptul la o soluție am scris TSV. Ea a căutat pe internet ce înseamnă TSV, a stat vreun sfert de oră. Când n-a găsit nimic, a ieșit afară și m-a întrebat: „Mihai, dar ce înseamnă TSV?!”. 

„Trebuie să vină!”

Râdem.

A rămas cu ochii la mine, îți dai seama că m-am amuzat. 

Dacă ar fi să găsești un cuvânt care să descrie cei 6 ani de când lucrezi aici, care ar fi acela?

Nu pot spune Perfect, că nimic în viață nu e perfect. Aș zice că e Normal, vii la muncă să muncești și atâta tot, cam asta e toată ideea. 

În final, Mihai, pentru ce anume recomanzi serviciile Carbogaz?

Eu spun că sunt destul de ieftine, în comparație cu alte locuri, eu chiar nu le văd scumpe. Chiar am întrebat, la un moment dat, câțiva clienți, de ce nu merg și peste drum, că sunt vreo 3 magazine, și mi-au spus: „Păi, ce? Pentru 1 leu diferență? Dar, în primul rând, aici știu că am loc de parcare, am asigurată mașina, acolo unde să-mi las mașina? În stradă?”

 

/de

Iulia, lucrător comercial: „Sunt zile în care, dacă începi de la prima oră cu un client morocănos, până seara, așa sunt toți.”

”Soțul meu era client fidel, locuiam prin preajmă și după o lungă perioadă de stat acasă, am hotorât că e momentul să mă întorc la serviciu. Înainte am lucrat ca asistent manager la o companie de curățenie, apoi am intrat în concediu de creștere copil și apoi încă într-unul, am avut și un accident între timp, iar în 2015 m-am angajat aici.”

Iulia are 44 de ani și lucrează în echipa Carbogaz de aproape 6 ani. Are un râs molipsitor și are cele mai diplomate răspunsuri, deși, dacă ești unul dintre clienții ei fideli, este cea care știe mereu  cum să-ți dea o mână de ajutor.

Îți mai aduci aminte cum au fost primele zile?

Era octombrie sau noiembrie, și după ce mi-am depus CV-ul, am intrat în probă timp de 2 săptămâni. Veneam aproape în fiecare zi, m-am înțeles cu colegii care erau la vremea respectivă, nu mi s-a părut ceva foarte greu și am rămas. 

Ce îți place cel mai mult și ce îți place cel mai puțin la ceea ce faci?

N-aș mai vrea clienți morocănoși (râde). Sunt zile în care, dacă începi de la prima oră cu un client morocănos, până seara, așa sunt toți. Serios. Și e groaznic. Lumea este foarte stresată, fiecare are treaba lui, nu se trezesc bine, nu știu ce să zic. 

Sunt foarte mulți oameni care, din păcate, nu știu să-și separe problemele personale de restul interacțiunilor de peste zi și… se răzbună pe primul om care le iese în cale, în cazul ăsta, omul de la casă. Cel puțin asta e părerea mea. 

Care e cea mai mare provocare dintr-o zi oarecare?

Cam toate zilele sunt la fel, mai puțin week-end-ul. Sunt aceleași lucruri pe care le faci zi de zi, mai mult sau mai puțin. Despre colegii mei ce să zic? Ne cunoaștem de foarte mulți ani, de când lucrăm împreună. Mai există discuții, dar le rezolvăm, le discutăm și până acum, chiar nu ne-am dus mai sus să ne rezolvăm problemele. 

De la ce vă ciondăniți?

Motive sunt multe, depinde de colegi. De exemplu, dacă cineva nu-și face treaba, totuși parcă nu-ți vine să faci treabă pentru doi. Mai ales dacă ai și tu o zi mai proastă și dacă un coleg din tura de dinainte nu a făcut ce trebuia să facă, parcă nu-ți prea vine să faci tu în locul lui. Și atunci ies discuții. Dar de obicei, se discută și se rezolvă. 

Cum sunt clienții tăi, Iulia? 

Sunt destui clienți care la un moment dat veneau numai pe cealaltă stație unde lucram înainte, iar acum vin doar aici. Posibil că vin pentru oameni, posibil pentru că le este la îndemână sau pur și simplu pentru că așa vor ei. Cei mai mulți dintre clienți sunt în permanență aceeași.

Ai vreo poveste sau un moment memorabil pe care vrei s-o împărtășești?

Ohoho, probabil sunt multe, dar nu-mi vine nici una în minte acum. Gafe facem oricând, în fiecare zi. Eu, una, gafez când sunt nervoasă. Și dacă am un client care e moroconos, la următorul client greșesc ceva, scot alt bon, îl servesc cu altceva. Le gafez că n-am cum, mă supăr și e inevitabil. Dar trec și momentele astea. 

Iulia, în final, pentru ce ai recomanda Carbogaz?

De obicei clienții noi sunt mai reținuti și tot timpul e cineva care le răspunde la întrebări. Dacă e un client nou și nu e în trecere, adică dacă s-a mutat de curând în zonă, vine și încearcă să interacționeze cu tine, să afle lucruri. Te întreabă legat de carburanți, de produse, sau de cine știe ce. Deci depinde ce caută cineva, să pot să-i recomand. Poate aici găsești acel ceva de care ai nevoie. Și de cele mai multe ori, găsești ceea ce cauți.

 

/de

Marius, lucrător pe platformă: „Dacă vii la job doar ca să aștepți ziua de salariu, nu e o soluție. Trebuie să-ți și placă ce faci. ”

”Îmi place mult ceea ce fac. Nu mi se pare un job greu. Dar cel mai important e că vin cu drag zi de zi.”

Marius are 33 ani, lucrează de 4 luni în stația din Chiajna și e sigur că se poate descurca în orice situație. E mereu politicos și dacă n-ar lucra în benzinărie, probabil că ar fi un foarte bun mediator, pentru că îi place să explice cu răbdare și să aplaneze conflicte.

Marius, povestește-ne cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

Lucrez aici de 4 luni și am ajuns printr-un prieten care lucrează la Carbogaz în Tunari. Eu mergeam frecvent acolo, de acolo alimentam, eram client. Și la un moment dat, printre picături, am aflat că fac angajări, am întrebat, am depus un CV, am venit la muncă și iată-mă aici, la pompe.

Ce ai făcut înainte?

Am lucrat 11 ani ca operator la o firmă de mobilă, în tâmplărie. Am plecat în Germania, ca orice om care pleacă din țară să câștige mai mult, mi-am ridicat o casă și după m-am întors în România și m-am angajat aici. În Germania, când am ajuns, vorbeam foarte puțină engleză și m-am descurcat în orice situație de nu le venea nici lor să creadă. 

Îți place să lucrezi aici?

Îmi place mult ceea ce fac. Nu mi se pare un job greu. Cred că cel mai mult contează cum vorbești cu oamenii. Sunt mulți clienți cu bun simț, dar evident, sunt mulți și fără. Acum… nici nu poți să împaci pe toată lumea; unii sunt mulțumiți, pe alții nu poți să-i mulțumești. Dar cel mai important e că vin cu drag zi de zi. 

Momentul adevărului: ce nu-ți place să faci la job?

Hm… nu prea m-am gândit. Cred că e incomod când plouă. Nu că nu-mi place, dar seara trebuie să băgăm marfa în frigidere și dacă plouă nu-i chiar confortabil să stai 2-3 ore în ploaie. Bine, nu ne obligă nimeni să stăm în ploaie, dar trebuie să avem mereu frigiderele pline pentru că vin clienți, mai ales seara și cumpără multe băuturi. Și e important ca atunci când ieși din tură, să te asiguri că lași marfa în frigidere. Și curățenie. Eu m-am acomodat repede, dar cred că pentru fiecare diferă experiența și în funcție de cum sunt colegii. 

Știm că e puțin timp, dar ce ai învățat în cele 4 luni de când ești în echipa Carbogaz?

Acolo unde am lucrat înainte am muncit cot la cot doar cu 2-3 oameni. Aici e foarte diferit pentru că vin foarte mulți clienți și e mai dinamic. Și asta am înțeles: că pe măsură ce îi cunoști pe clienți, au un comportament diferit. Am început deja să îi cunosc, să știu ce fel de benzină pun, ce cumpără. 

Sunt mulți clienți care vor să fie ajutați, alții care preferă să se descurce singuri. Sunt clienți pe care îi țin minte și mă duc repede să îi ajut să alimenteze, pe ceilalți îi întreb dacă le pot fi de folos. Asta învăț în fiecare zi: să comunic mai bine.

Ce-ai vrea să îmbunătățești la locul de muncă?

Nu m-am gândit la asta, sincer. Cred că e încă prea devreme, sunt abia 4 luni, deși mă văd lucrând și peste câțiva ani aici. De asta am și venit aici. Problema la mine e că este și mai greu cu locurile de muncă, că eu sunt mai brunețel așa și mulți strâmbă din nas. 

Acolo unde am lucrat 11 ani înainte, am fost eu la interviu, au spus că mă sună și nu m-au sunat. Iar apoi cineva de-acolo, un prieten care lucra de ceva vreme m-a recomandat direct și m-au angajat și am lucrat 11 ani. Prima dată m-am angajat ca manipulant mărfuri, după aceea am avansat magazioner și după am fost la școală și mi-am luat diploma de operator. Concluzia e că dacă muncești, crești. 

Cum e în echipa Carbogaz? Ce i-ai spune unui prieten despre cum e la tine la muncă?

I-aș spune exact cum văd eu lucrurile. Unul dintre lucrurile care îmi place foarte mult e că e mereu curat și tu stai curat. Nu lucrezi cu praf, cu soluții toxice, nu cari greutăți mari ca să zici că îți nenorocești spatele. Mie îmi place foarte mult să comunic cu oamenii, iar aici e un du-te-vino continuu. Munca asta e despre amabilitate și de la fiecare om pe care îl întâlnești înveți câte ceva, chiar dacă vorbim numai despre cum putem alimenta sau dacă au nevoie de o pungă de gheață. 

Deci l-aș recomanda cu sufletul deschis, ai ceva de învățat tot timpul. De exemplu, eu fiecare job mi l-am ales să-mi și placă, pentru că dacă te duci la un job care nu-ți place – nu poți duce mult. Dacă vii la job doar ca să aștepți ziua de salariu, nu e o soluție, trebuie să-ți și placă ce faci. 

Cu toate astea, mai vin și clienți nervoși sau grăbiți. Cum reacționezi?

Așa e, mai vin și oameni nervoși, dar cu ei încerc întotdeauna să vorbesc mai puțin, încerc să le explic, iar dacă nu înțeleg și continuă să fie agresivi, îi las să se liniștească și pleacă singuri la un moment dat. 

Unii vor să deconteze, alții vor RO pe bon, alții vor ceva, dar uită, se întorc. Și de fiecare dată eu încerc să le spun că există o rezolvare. Cu toate astea, cei mai mulți oameni vin și întreabă colegii „Unde e băiatul brunețel?”sau pe mine mă întreabă de alți colegi care nu sunt pe tură, deci sunt oameni buni și atenți.

Te-ai mai întoarce în Germania?

Am colindat toată Germania, e foarte frumoasă, dar nu m-aș mai întoarce din 2 motive: pe de o parte mă gândesc că am nevoie de vechime pe cartea de muncă. Iar al doilea motiv e că am fost plecat pentru că nu aveam pe nimeni, dar acum mi-am făcut o relație și nu mai am de ce să plec. 

Dar ce-ți place să faci când nu ești la job?

Să mă plimb. Peste tot, prin București, prin afara lui. Eu stau în sectorul 2 și fac aproape 12 km până la muncă. Oricum, de la muncă nu plec niciodată la 6 fix, când se termină tura. Vin colegii, predăm tura, mai stăm un pic de vorbă și după aceea plec. Și de cele mai multe ori mă duc să mă odihnesc sau să mă plimb.

Îți aduci aminte de vreun episod amuzant?

Aici, la locul de muncă? Cred că în fiecare zi sunt situații amuzante, ca în viață. Sunt clienți care vin puși pe șotii, sunt clienți care fac boacăne. Am făcut și eu în prima mea zi aici! A venit marfa și, când am vrut să ajut la descărcare, am scăpat o sticlă pe jos și s-a spart. Am avut noroc că nu era scumpă, dar mi s-a părut incredibil: chiar în prima zi și când am vrut să mă implic, am scăpat o sticlă! Îți dai seama cum m-am simțit?

Ei și după aceea, colegii mi-au explicat regulile, am înțeles că tot timpul trebuie să fie curățenie. Și e amuzant pentru că, de exemplu, aici sunt foarte mulți copaci, iar dimineața când predau tura, trebuie să mătur în curte, să șterg pompele, să las totul pregătit. Și să vezi cum începe să bată vântul și să se scuture copacii cu câteva minute înainte să ies din tură! 

În rest chiar avem libertate, și nu spun asta că, vezi, Doamne, mă aude șeful. Până la urmă, eu nu pot să spun că sunt trup și suflet pentru Carbogaz, dar îmi fac treaba cât de bine pot. Și asta cred că e de datoria fiecăruia.

 

/de

Liliana, casierie: „Aici sunt alt om, mă simt mai tânără.”

”Acasă am vârsta de 54 de ani, dar aici parcă am 25. Să spun că mă întinerește? Așa aș zice. Ăsta cred că e cuvântul potrivit.”

Chirana Liliana are 54 de ani. Vorbește repede, spune că e agitată din fire, că-i place să fie activă și că îndrăgește foarte mult copiii – inclusiv cei care ajung în stația Tunari, unde lucrează de doi ani. A venit la noi cu experiență în ceea ce privește munca într-o benzinărie, dar ce a găsit aici a făcut-o să simtă că întinerește. „Clienții îmi plac foarte mult, sunt drăguți, zâmbăreți, vorbesc altfel.”

Soțul său lucrează tot la noi, doar că atunci când am povestit cu Liliana, acesta era în concediu. Cu toate acestea, Liliana ne mărturisește:

„Am zis că nu voi putea să lucrez niciodată cu soțul meu pe aceeași tură, dar acum simt că n-aș putea să o mai fac fără el; e atât de implicat. Și asta îmi place la el. Îmi mai face observații câteodată, că de ce n-am băgat la frigider, de ce n-am făcut cealaltă. Și acasă e la fel. Știam că așa o să fie. Dar acum am siguranța că e totul ok, nu că nu mi-aș face eu treaba, dar am bază în el, atenția lui e bine-venită.”

Iată povestea Lilianei, povestită la o cafea, cu puțin înainte ca tura de noapte să înceapă:

Ce îți place aici?

Îmi place totul. Mai râdem, mai glumim. Șefii sunt super – nu ne stresează, au încredere că știm ce avem de făcut, nu stau în spatele tău. Simți că ai libertate. 

Apoi, îmi plac foarte mult clienții. Acum îi și cunoaștem, știm ce vor, ce își doresc. Am altă stare aici față de acasă. Față de unde am lucrat, aici clienții sunt drăguți, zâmbăreți, vorbesc altfel, nu se uită la tine de parcă ei ar fi nu știu cine. Stau pentru clienți, că-mi plac. Până la urmă toți suntem la fel, ca oameni.

Dar provocări ai întâmpinatde-a lungul celor doi ani?

Cea mai mare provocare a mea este să nu fie coada (de clienți) până la ușă, încontinuu. Bine, am fost și obișnuită. Am lucrat și la OMV și știu cum este, nu aveam timp să respir. Mie nu-mi place să aștept, eu vreau activitate încontinuu. Trece și timpul altfel. În general nu-mi place să stau, sunt mai activă.

Dar la #OameniiCarbogaz, care crezi că e cea mai frumoasă latură?

Cel puțin pe stația noastră, sunt niște fete super. Toate zâmbesc, au energie. Toate suntem la fel. De o amabilitate ieșită de comun, și între noi, și față de client. Cred că asta ne și reprezintă.

Stau și pentru colegi, pentru că sunt foarte săritori. Contează mult să lucrezi cu cineva cu care te înțelegi. Trebuie să te înțelegi din priviri cu colega ta, dacă chiar faci o echipă bună. Vii altfel la serviciu când știi că ai cu cine să te înțelegi. Chiar și când am concediu, mă gândesc la muncă, dacă am făcut aia, cealaltă, dacă sunt toate lăsate în ordine. 

Există vreo situație memorabilă pe care încă ți-o amintești?

Da, cred că sunt acele momente în care vorbesc cu clientele și știu că ele sunt însărcinate. Adică le știu de atât timp încât îmi dau seama că sunt gravide. Și le văd după ceva vreme și povestim despre parcursul sarcinii, dacă au născut. Când revin la noi, le întreb dacă sunt bine, ce fac bebelușii. E o plăcere. 

Ce cuvânt asociezi cu experiența Carbogaz, Liliana?

Aici parcă sunt mai mult eu. De fapt și acasă sunt tot eu, dar nu ca aici – mai energică, mai zăpăcită, poate. Acasă am vârsta de 54 de ani, dar aici parcă am 25. Să spun că mă întinerește? Așa aș zice. Ăsta cred că e cuvântul potrivit. 

Dar de unde vine energia asta?

Din plăcerea lucrului pe care îl fac.

Și ce-ți place cel și cel mai mult la rolul tău?

Să încasez la casă și să servesc clienții. Îmi place lucrul cu oamenii, să fiu drăguță și omul să plece de aici mulțumit. Asta mă face pe mine fericită. 

Din bistro sau din magazin ce ai putea să iei cu tine acasă în fiecare zi?

Cafeaua! Că-mi place foarte mult. Beau două, trei cafele pe zi. Îmi place mult frappe-ul. Și înghețata aș lua-o, dar și pralinele. Sunt foarte consistente, de calitate. Șefa chiar are alegeri bune.

Care e sortimentul preferat?

Cele cu mentă și cu caramel sărat, alea-mi plac cel mai mult. 

Dacă ar fi să recomanzi serviciile Carbogaz, pentru ce anume ar fi?

Pentru că produsele sunt foarte bune – chiar ne-a lăudat un client că avem prețuri foarte bune, spre deosebire de alte locuri. Pentru noi, cei de la casierie, pentru că suntem foarte drăguți și prezenți pentru ei. 

Dar și pentru frumusețea stației. Sunt clienți care ne spun de la intrare că nu știu dacă au intrat într-o benzinărie sau într-o cafenea.

/de