Articole

George, îmbuteliator GPL: „Trebuie să fii vesel cu clienții, să glumești cu ei.”

„Trebuie să fii vesel cu clienții, să glumești cu ei. Dacă pleci de acasă trist, aici trebuie să ajungi vesel. E ceva normal.”

George are 38 de ani și spune că a ajuns să-și facă mulți prieteni în cei doi ani de când lucrează în stația Ștefănești. Și-a dorit să schimbe locul de muncă pentru a fi un pic mai aproape de casă și de familie. Drept urmare, activitatea sa preferată din timpul liber este să facă schimb de „roluri” cu fetița sa de 5 ani. 

Cu emoții, ne povestește despre jocurile lor preferate, dar și despre experiența celor doi ani la Carbogaz:

George, care este rolul tău aici?

Sunt îmbuteliator GPL, adică alimentez mașinile cu gaz.

Cu ce te ocupai înainte de a veni la Carbogaz?

Am lucrat la o companie de mobilier. Aveam programul foarte încărcat, plus un drum lung de făcut până acolo. De aceea am vrut să plec. 

Aici sunt aproape de casă, iar programul este mult mai flexibil. Plus că îmi place ceea ce fac.

Ce îți place în mod special la ceea ce faci?

În primul rând, îmi place fiindcă lucrez cu oamenii. Mai am și colegi foarte cumsecade. Mă simt bine.

Dar dacă te-aș întreba ce nu-ți prea place?

Încă n-am aflat. (Zâmbește) Chiar și turele de noapte îmi plac. Poate vremea să fie un punct în minus pentru că dacă lucrezi afară, iarna e un pic greu. Dar nici atunci nu stau toată ziua afară. Intru înăuntru și am grijă să mă uit când vine un client. 

Sunt multe mașini alimentate cu GPL?

Da, foarte multe. În general, am observat că taxiurile alimentează cu GPL.

Ce povești ai adunat în acești ani? Poate vreo întâmplare frumoasă?

Nu-mi trece nimic prin cap acum. Probabil o să-mi amintesc după ce plec de aici. Ce-mi place e că am ajuns să cunosc toți clienții. Cum eu stau în Ștefănești, sunt mulți care alimentează aici și ne cunoaștem de multă vreme, avem glumele noastre. E fain. 

Plus că, de obicei, trebuie să fii vesel cu clienții, să glumești cu ei. Dacă pleci de acasă trist, aici trebuie să ajungi vesel. E ceva normal.

Ce-ți place să faci când nu ești la muncă?

Am o fetiță mică, de 5 ani, îmi place să stau cu ea. Cum băiatul e mai mare, nu prea stă pe acasă. Așa că stau mai mult cu fetița. Ne jucăm – uneori eu sunt elevul, ea este educatoarea, facem tot felul de roluri. 

Și ce te învață când ea e educatoarea?

Mă întreabă mereu lucruri, mă pune să scriu. 

Care e primul cuvânt la care te gândești când auzi Carbogaz?

Prietenie. Chiar mă înțeleg foarte bine cu colegii de muncă.

Ce frumos. Te mai vezi încă 2 ani lucrând aici, George?

Da. Da. Eu aș recomanda să te angajezi la Carbogaz fiindcă ai timp să stai și acasă, cu familia. Nu poți spune că stai tot timpul la serviciu, că mergi acasă doar ca să dormi. Îți faci treburile și pe acasă, te joci cu copiii. 

Dar dacă ar fi să recomanzi serviciile Carbogaz, pentru ce anume ar fi?

E foarte bună motorina, benzina, GPL-ul – toată lumea spune că e bun. Iar oamenii sunt foarte drăguți.

/de

Marian, lucrător pe platformă: „Sunt venit de aproape 18 ani în București, dar aici, lucrez pe platformă de 7 ani”

Marian a împlinit în septembrie 46 de ani de viață și 7 ani de când lucrează alături de noi, în stația din Voluntari. Lucrează pe platformă în stația Carbogaz Voluntari, dar sare în ajutorul oricui are nevoie.

„În timpul meu liber dorm câteva ore și apoi lucrez în particular, în construcții. Pun gresie, faianță, muncesc la betoane, pun polistiren, din astea. Nu sunt chiar meseriaș, dar sunt între amator și meseriaș. Și fac asta de vreo 7 ani de când lucrez și la Carbogaz.”

Marian, spune-ne ce îți place cel mai mult în ceea ce faci aici?

Îmi place aproape cam tot. La ora actuală chiar îmi place tot ce fac. Nu-mi place vremea asta care ne-a zăpăcit și care ne-a terminat psihic pe toți.

Bine, sunt și niște chestii care mă deranjează, cum ar fi, la final de lună, când sunt minusuri, în sensul în care ies lipsuri. Astea nu-mi plac. Sunt multe produse care n-au codurile puse corect sau vin angajați noi, nu le explică cineva bine și tot așa. Și cade mai multă treabă pe noi. Și nu-mi place când se mută colegii între stații. În primul rând că te acomodezi cu clienții, începem și noi între noi să ne cunoaștem, apoi te duci în altă stație și o iei de la capăt și tot așa.

E greu să lucrezi cu oamenii. Îți dai seama, vin 400 – 500 de oameni pe zi, din ei și clienți fideli, care vin în fiecare zi, dar vin și dintre cei cu nasul pe sus și ne tratează urât și nepoliticos. Eu le vorbesc tot timpul frumos, le zic „șefu” sau „șefa”, le zic frumos, nu-mi vin exemple acum, dar nu te roagă frumos, zic doar „dă-mi si mie”, „fă-mi si mie”. Și tu trebuie să faci.

Eu sunt venit de aproape 18 ani în București, dar aici, la Carbogaz, lucrez pe platformă de 7 ani. Bine, o ajut și pe colega mea de tură în magazin, stau și la casă, fac tot ce e nevoie.

Ai o întâmplare frumoasă, o amintire de care-ți aduci aminte cu drag?

Au fost multe momente și frumoase si grele, ca peste tot. O singură dată îmi aduc aminte că am făcut o gafă mare. Eram în primul an aici și a venit un client care mi-a zis că-și lasă mașina pentru că i se stricase ceva, dar vine repede în câteva ore, pune piesa și pleacă. Eu am fost de acord, dar a venit după mașină abia două săptămâni mai târziu. Și șeful s-a supărat atunci pe mine și pe colega alături de care lucram în tură.

Altfel, eu mă înțeleg cu aproape toată lumea. Cel mai frumos a fost cu Angi, colega mea, cele mai frumoase zile și ture, cu ea le-am făcut. E de la mine din Pitești și m-am înțeles cel mai bine cu ea. Dar acum mă înțeleg și cu Violeta, ne ajutăm, îmi place să lucrez cu oameni din ăștia.

Marian, dar când nu lucrezi nici la Carbogaz, nici în construcții, ce faci?

Pai acasă eu stau la curte, și ce nu e de făcut într-o curte? Nu mai am animale, dar am vie și am toată ziua de lucru. Tai via primăvara, apoi mai e de stropit, e mult de muncă. Eu stau la țară, la curte pentru că nu îmi place la bloc. Prefer să am curte, să am treabă, să am păsări. Mă odihnesc numai alea 3 sau 4 ore de somn, și nici pe alea nu pot căci, dacă sunt prea obosit, nu pot să dorm bine.

Mă uit câteodată la unii tineri care vin aici și par atât de obosiți, dar… să mă scuzi că eu vorbesc direct așa, mai oltenește, că sunt de la Olt, de la vreo 15 minute de Scornicești, de unde a fost Ceaușescu.

/de

Roxana și Mihai, casierie & platformă: „Ștefănești e stația noastră de suflet.”

„Chiar și în timpul liber venim aici, să bem o cafea cu colegii. Suntem atașați unul de celălalt. Ștefănești e stația noastră de suflet. De asta spun că e ca o familie.”

El spune despre ea că este rapidă și curioasă. Iar ea îl descrie pe el ca fiind calm și atent la detalii. Roxana și Mihai fac parte din echipa Carbogaz de mai bine de 10 ani. Înainte au lucrat la o tipografie, dar fiindcă stația Ștefănești era foarte aproape de casă, au decis să schimbe domeniul de activitate. 

Sărbătoresc 14 ani de relație, au împreună doi copii frumoși, iar aceasta este o parte din povestea lor din cadrul Carbogaz.

Cum a început povestea voastră la Carbogaz?

Mihai: A început pentru amândoi în aceeași zi. 

Roxana: Înainte am lucrat amândoi la o tipografie timp de vreo 6 luni. După care am descoperit anunțul de angajare la benzinărie. Fiindcă era chiar lângă casă, am aplicat. Asta se întâmpla acum 10 ani. Între timp am născut și doi copii, unul are 3 ani, iar celălalt 5 ani. 

Cum a fost schimbarea de la tipografie la benzinărie?

Mihai: A fost ușor, n-am simțit neapărat vreo provocare.

Roxana: Eram și mici. La primul job nu prea ne-a plăcut fiindcă mai mult trebuia să cărăm marfă, dar aici a fost altceva – puteam schimba o vorbă cu clienții, cu colegii. Noi suntem din Ștefănești, deci ne cunoștea mai toată lumea. 

Există provocări într-o zi de muncă pentru voi?

Mihai: Nu chiar, e foarte simplu pentru noi.

Roxana: Da, le putem face și cu ochii închiși.

A existat vreun moment memorabil de care vă amintiți cu drag?

Roxana: Da, în apropierea Crăciunului, mi-am făcut un test de sarcină în grabă și am aflat la muncă că urma să avem primul copil. Asta e memorabil pentru mine. 

(Zâmbesc amândoi).

Mihai (râzând): Iar eu am căzut odată! S-a întâmplat afară în timp ce încercam să despart niște câini care se băteau. 

Dar cum e să lucrați împreună?

Roxana: E foarte bine, n-aș putea să muncesc în altă parte. Și clienții știu că suntem o familie. Ne-am obișnuit așa, e super bine să lucrez lângă el. Ne cunoaștem din priviri.

Mihai: Și pentru mine la fel. Când a fost în concediu prenatal, i-am simțit lipsa. 

Ce vă place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Mihai: În primul rând, există înțelegere între colegi.

Roxana: Da, îi simțim ca parte din familie. Apoi, șefii sunt foarte faini – nu ne stresează. Râdem, glumim, suntem plini de viață – asta ne place aici. De exemplu, dacă e ziua unui coleg, îi facem o mică surpriză, luăm un tort, vin și colegi de pe altă tură. Dacă mergem la un grătar în libere, păstrăm un platou și pentru cei care n-au putut să vină. 

Chiar și în timpul liber venim aici, să bem o cafea cu colegii. Suntem atașați unul de celălalt. Iar dacă ne mută la altă stație, e foarte greu pentru noi fiindcă ne știm – dacă întârzie unul cinci minute, nu e o problemă, nu se supără nimeni – nici din partea șefilor, nici din partea colegilor. Ne înțelegem. Ștefănești e stația noastră de suflet. De asta spun că e ca o familie.

Roxana, care ar fi două calități care crezi că îl ajută pe Mihai în munca pe care o face?

E tipicar, atent la detalii – se uită la data de expirare, să fie toate în line, aranjate, organizate. Și e foarte calm – are răbdare cu clienții, chiar și cu aceia care vorbesc poate pe alt ton. 

Mihai, care sunt calitățile Roxanei care o ajută în munca pe care o face?

E ușor. Rapiditate și curiozitate.

Vă completați bine. Există vreun moment preferat pe care îl împărțiți la muncă?

Mihai: Da, prima oară trebuie să beau cafeaua la muncă și să fumez o țigară. 

Roxana: Iar la mine e la prânz, când mănânc un sandwich cu omletă. 

În final, Mihai, Roxana, pentru ce anume recomandați serviciile Carbogaz?

Roxana: Prețurile sunt cele mai bune. Nu o să găsiți prețuri mai bune – câteodată vin oamenii să cumpere de aici, noaptea chiar avem vânzare bună. Sandwich-urile iar sunt foarte bune, câteodată aduc și de două ori pe zi fiindcă se dau foarte repede. 

Mihai: Și că oamenii de aici vorbesc frumos cu toată lumea. 

/de

Eugen, șofer pe cisternă: „Cel mai greu? Traficul din București.”

„Trebuie să faci ceva care îți place. Dacă nu faci ceva cu drag, vii ca roboțelul la muncă, aștepti doar să se termine ziua și aștepți ziua de salariu. În felul ăsta, nu ai nici un viitor. Trebuie să-ți găsești să lucrezi într-un domeniu unde să te atragă măcar puțin, unde să rezonezi.”

Știți oamenii aceia care sunt tăcuți și discreți, dar sar întotdeauna să dea o mână de ajutor când e cazul? Un om cu aceste calități este și Eugen care, de peste 2 ani lucrează ca șofer pe cisternă, pe benzină, în echipa Carbogaz. 

Eugen are 30 de ani și puține cuvinte de spus, dar întotdeauna bine cântărite. Până acum câteva luni a fost șofer pe cisterna alimentată cu gaz, căci mai lucrase și în trecut în acest domeniu, iar acum conduce cisterna pe benzină – motorină.

Unde ai lucrat înainte de a veni la Carbogaz? 

Primul meu job a fost la o pompă într-o benzinărie, iar apoi am lucrat pe post de casier, și ulterior, ca șofer pe gaz și apoi ca șofer pe benzină – motorină. Am lucrat doar în domeniul petrolier.

Cum e să fii șofer pe cisternă?

Nu este atât de greu pe cât pare, daca îți place ce faci. Mie, de exemplu îmi place mult să conduc. Pur și simplu. 

Iar aici îmi place și ce fac și îmi place și personalul. Cu majoritatea colegilor sunt prieten. Toți colegii mei sunt amabili și serviabili, nu sunt scorțoși sau strict după regulament. Mai mereu îi găsesc cu zâmbetul pe buze. 

De multe ori, când mergi în alte benzinării, îi vezi pe angajați cu o față lungă, nu zâmbesc deloc, sunt timorați sau se comportă ca niște roboți. Aici, la noi, dacă o să observi, sunt toți foarte deschiși, cu zâmbetul pe buze, vorbesc prietenos cu tine. 

Cum ai ajuns să lucrezi aici?

Am ajuns prin intermediul unui coleg care mi-a spus că există un post disponibil. Am venit la interviu și ulterior am avut și angajarea. A urmat o perioadă de câteva zile de probă, dar a fost ok. Poate un pic plictisitor, pentru că stăteam doar în dreapta, asistând, fără să mă pot implica în vreun fel și… a fost un pic mai obositor. Acum, când conduc eu, e mult mai bine.

Care este cea mai mare provocare pentru tine într-o zi de lucru?

Cel mai greu? Traficul din București. Asta mi se pare cel mai greu. N-are importanță nici ora, nimic. Prefer să plec mai de dimineață când se poate. Prefer până în ora 7 dacă se poate, sau noaptea, când nu mai este trafic. Traficul este infernal în București. Plus că a început o dezvoltare masivă di punct de vedere imobiliar și, chiar dacă se construiesc multe spații de locuit pe lângă București, nu se fac și străzi sau locuri de parcare, așa că… tot traficul e îngreunat.

Dar ce îți place cel mai mult aici?

Cred că mă repet, dar, pe lângă program, personalul amabil și pe stații și între noi, șoferii. Îmi place să vin la muncă și să-mi beau cafeaua aici (n. ed. Tunari). Și îmi plac sandvișurile, mai ales că sunt proaspete, făcute de colegele noastre și sunt și delicioase! Preferatul meu e cel cu omletă. 

Trebuie să faci ceva care îți place. Dacă nu faci ceva cu drag, vii ca roboțelul la muncă, aștepti doar să se termine ziua și aștepți ziua de salariu. În felul ăsta, nu ai nici un viitor. Trebuie să-ți găsești să lucrezi într-un domeniu unde să te atragă măcar puțin, unde să rezonezi. 

Tu simți că ți-ai gasit locul?

Da. Chiar îmi place. Dacă nu îmi plăcea, nu începeam în acest domeniu. Casier, de exemplu nu m-aș mai vedea pentru că nu îmi place să lucrez cu oamenii, o parte dintre clienți sunt foarte dificili, așa că prefer la volan. 

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz?

Hmm… greu. Nu știu. Pot să spun două cuvinte? Dezvoltare durabilă. Este o companie mică care a plecat și s-a dezvoltat până astăzi când are aproape 20 de ani. Și nu multe firme reprezintă atât de mult într-un domeniu care este destul de saturat și în care e foarte greu să începi. Da, Carbogaz egal dezvoltare durabilă.

Eugen, ce îți place să faci în timpul liber?

Să mă uit la filme și seriale – cel mai recent film a fost un serial – Teen Wolf. Să mă joc pe calculator, să ies să mă plimb în aer liber. Alteori îmi place să conduc, uneori să ies la plimbări cu bicicleta, ceva mai rar în ultimul timp pentru că… pandemie. Cam asta. De regulă, mie îmi place să stau și să ascult, nu să vorbesc. 

/de

Rely Ionelia, casier: „Pentru mine locul acesta este a doua casă. Am trecut și printr-o depresie, tot aici m-am recuperat.”

Rely Ionelia are 34 de ani și este de o energie molipsitoare. Se emoționează când vorbește despre clienți și despre relația cu aceștia. Pune mult suflet în tot ceea ce face, îi place viața și o încântă să lucreze cu oamenii. 

„Chiar dacă sunt obosită, nu vreau să se vadă, dar totuși ei mă cunosc și mă întreabă ce e cu mine – iar asta, uneori, chiar contează. Te simți bine când cineva te întreabă ce mai faci, dacă ești supărat, obosit.”

S-a angajat la Carbogaz pentru a fi mai aproape de casă după nașterea primului copil, iar 11 ani mai târziu spune că acest loc de muncă a ajutat-o să se aprecieze mai mult, dar și să depășească cu bine un episod dificil din viața sa. 

Despre ce este vorba? Ne povestește chiar ea. 

Rely, numele tău este memorabil. Care e povestea din spate?

(Râde) Rely vine de la numele unui amic al părinților pe nume Relu. Și apoi, pe nașa mea o chema Ionela, dar când mi-au făcut certificatul de naștere, în loc să treacă numele acesta, au trecut Ionelia. Eu acum trebuie să specific în toate actele că e corect Ionelia, nu Ionela. 

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

În februarie se fac 11 ani de când lucrez aici. 

Înainte am lucrat tot la o benzinărie, dar era cam departe și așa am ales locul acesta. Sora mea s-a angajat mai întâi, iar fiindcă eram în postnatal, am venit și eu. După aceea am mai avut un copil, dar m-am reîntors. 

Stația din Ștefănești e viața mea și spun asta cu lacrimi în ochi și cu bucurie. Îmi place agitația de aici, îmi place să fie aglomerat, să vorbesc cu clienții. 

Ce frumos. Ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci?

Îmi place tot. Nu pot să stau doar într-un loc. Uneori mai ies și afară la GPL, stau și la casierie, mă descurc și cu marfa. Dar așa-mi place mie, nu contează că e muncă de băiat sau de fată, n-am treabă. Sunt activă. 

De unde îți iei energia asta?

Nu știu, așa sunt și acasă. Mă trezesc și mă apuc de treabă. Mie-mi place activitatea, nu-mi place să stau sau să aștept. Așa sunt eu.

Când te relaxezi, cum faci?

Să știi că dorm puțin, 4-5 ore pe noapte. Am și doi copii, un băiat de 12 ani și o fetiță de 5 ani – sunt destul de gălăgioși.

Ce-ți place să faci în timpul liber, când nu ești la muncă?

În primul rând, trebuie să am grijă de copii. Am foarte puțin timp pentru mine. Ajung o dată pe lună la coafor, la manichiură. În rest, mai ies cu prietenele, mai vorbesc cu colegele de la muncă.

Dar ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Îmi place că socializăm mult între noi, că suntem apropiați, că ne ajutăm între noi – chiar ne dăm sfaturi, împărțim treaba. 

Ai învățat ceva despre tine în tot acest timp?

Am învățat să pun accentul și pe mine, nu mă apreciam deloc înainte. Făceam mereu pentru alții. În general, femeile fac asta – îi pun pe ceilalți pe primul loc. Între timp am devenit mai încrezătoare în mine. 

A contribuit munca la felul în care te simți acum?

Da, da. Și colegele m-au ajutat mult. 

Rely, care sunt trei calități care te ajută să-ți faci treaba bine?

Energia! Apoi, cred că ar mai fi și faptul că sunt vorbăreață. Și…respectul. Astea mă ajută în tot ce fac. 

Cum te înțelegi cu clienții?

Mă înțeleg foarte bine, ne cunoaștem reciproc. Chiar dacă sunt obosită, nu vreau să se vadă, dar totuși ei mă cunosc și mă întreabă ce e cu mine – iar asta, uneori, chiar contează. Te simți bine când cineva te întreabă ce mai faci, dacă ești supărat, obosit. 

De asta spun că pentru mine locul acesta este a doua casă. Am trecut și printr-o depresie, tot aici m-am recuperat. Mi-a făcut foarte bine socializarea. 

Există vreun moment frumos care ți-a rămas la suflet?

Au fost multe, nu pot să aleg. Îmi place mult când vorbesc cu colegele mele, când ne întrebăm seara „Cum a fost la muncă? Ce ai mai făcut? Ce s-a mai întâmplat?” – dacă una dintre noi nu lucrează în acea zi.

Dacă ai descrie într-un cuvânt experiența ta în cadrul Carbogaz, care ar fi acela?

Familie. Atât. Uneori și în timpul liber venim în stație să bem o cafea. 

În final, pentru ce anume ai recomanda unui prieten serviciile Carbogaz?

Pentru tot! Pentru combustibil, pentru magazin, pentru panificație, pentru cafea. Și noi cumpărăm produsele de la Carbogaz, chiar dacă avem și alte magazine prin preajmă. 

Care sunt preferatele tale, ce cumperi cel mai des?

Trigoanele cu vișine – le iau și pentru copii. 

/de

Mihaela, casier: „Nu am stat nicăieri atât de mult ca aici, chiar nu mi-am dorit să plec.”

”Stabilitate – ăsta cred că e cuvântul cu care aș caracteriza Carbogaz. Nu duci grija zilei de mâine, dacă ai sau nu de muncă. Cu atât mai mult dacă stai să te gândești prin ce perioadă trecem noi acum – mulți au rămas fără serviciu. La noi nu s-a pus problema asta niciodată.”

 

Mihaela lucrează alături de noi de 6 ani. Are 30 de ani, îi place mult ciocolata, zilele pe care le petrece cu fiica sa, dar și momentele de la muncă când ajunge cu câteva minute mai devreme pentru a povesti cu colegii. 

Spune că munca pe care o face a ajutat-o să fie mai sociabilă, dar și mai responsabilă, mai atentă. În toți acești ani, a lucrat în aproape toate stațiile Carbogaz, dar cel mai bine se simte în stația Ștefănești – unde ne-am și întâlnit să povestim despre cei 6 ani petrecuți împreună.  

Cu ce te-a cucerit acest loc de muncă, Mihaela?

Simt că în 6 ani nu am dus lipsă de siguranță la locul de muncă. E un serviciu sigur. Nu am stat nicăieri atât de mult ca aici; poate am lucrat 2 ani sau 1 an, dar de aici chiar nu mi-am dorit să plec. Am un program bun, simt că am timp să îmi fac treburile, să stau cu fetița mea, să ieșim.

Ce îți place cel mai mult la rolul tău?

Îmi place că stau de vorbă cu oamenii. Eu nu eram așa vorbăreață, dar de când lucrez aici, m-am schimbat. Nu-ți faci neapărat prieteni, dar începi să cunoști clienții – ce cafea doresc, ce tip de țigări fumează. Dar și ei ajung să ne cunoască pe noi. Dacă ai o zi mai proastă și poate nu zâmbești la fel, te întreabă ce ai pățit. Vrei nu vrei, începi să cunoști oamenii mult mai bine.

Ce ai învățat în ultimii 6 ani, Mihaela?

Să fiu mai  responsabilă, cred. Îți vine foarte multă marfă, trebuie să bagi facturi, să servești în același timp – trebuie să fiu atentă, e o responsabilitate mare mai ales că lucrez cu bani. 

Ai întâmpinat provocări de-a lungul timpului? 

A fost bine, pot să spun că nu am avut probleme. La început a fost mai greu cu tura de noapte, până la ora 3 eram super bine, după aceea simțeam că trebuie să dorm. Dar după atât de mult timp, m-am obișnuit. Acum îmi și place tura de noapte, e un pic mai liniște.

Ce îți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Ne înțelegem bine! Suntem și neamuri unii dintre noi – acum ceva timp am lucrat și cu mătușa mea pe tură. 

Și cum a fost pentru tine? Simți că a trebuit să fii mai atentă, tocmai pentru că e cineva care ți-e apropiat?

Nu, parcă te simți mai degajat când lucrezi cu cineva cunoscut. Mie chiar mi-a plăcut. Oricum depinde de fiecare. Aici chiar nu am întâmpinat probleme cu colegii. 

Dar dacă te-ai gândi la o singură calitate a colegilor tăi, care ar fi aceea? Dat fiind că ai lucrat în mai multe stații Carbogaz.

Ne ajutăm mult între noi – cred că aceasta ar fi. Eu chiar am pățit-o: am fost bolnavă și am anunțat aproape în ultima clipă că nu mai pot să ajung la muncă. Dar colega mea nu a zis nu, m-a înțeles și m-a ajutat. Dacă se întâmplă ceva, ceri voie și găsești ajutor. Contează mult să ai înțelegere.

Plus că noi rămânem prieteni și după serviciu – ne întrebăm ce ai mai făcut, unde ai fost, ce ai mai văzut. Chiar acum am venit cu o jumătate de oră mai devreme doar ca să mai stau puțin de vorbă cu o colegă. 

A existat vreun moment de care îți aduci aminte cu drag de când lucrezi aici?

Da, în fiecare an șefii organizează o petrecere pentru copii, de Moș Nicolae. Eu am fost cu fetița și a fost chiar frumos, ne-am strâns cu toți colegii, cu copiii, cu șefii. 

Cum ai caracteriza experiența Carbogaz într-un singur cuvânt? 

Stabilitate – ăsta cred că e cuvântul. Nu duci grija zilei de mâine, dacă ai sau nu de muncă. Cu atât mai mult dacă stai să te gândești prin ce perioadă trecem noi acum – mulți au rămas fără serviciu. La noi nu s-a pus problema asta niciodată.

Ai recomanda unui prieten de-al tău să se angajeze la Carbogaz?

Să știi că o fac mereu! Dacă vine cineva și ne întreabă cum e la Carbogaz, cred că sunt printre persoanele care mereu zic: „Dacă îmi aduceți un CV, vi-l pun în acte!”. Am mereu tendința de a chema oameni noi, de a recomanda. 

Și acum ceva timp, pe stația Colentina, într-o dimineață a venit un om fiindcă voia să se angajeze. Am sunat imediat șefii – în ziua aia s-a și angajat. Nu sunt o persoană care să refuze venirea altora în echipă. Mereu mă interesez să ajut oamenii. Dar nu spun asta ca o laudă. 

Nici nu este; e important să ne cunoaștem bine și calitățile noastre, nu doar defectele. Și atunci te-aș întreba, care sunt trei calități care te ajută și la muncă?

Responsabilă pot să spun că sunt – atunci când sunt în timpul serviciului, las tot deoparte. Doar dacă e ceva foarte grav și urgent, îmi pun căștile și vorbesc poate cu cineva de acasă. 

Pot să spun că sunt și sufletistă – așa simt eu. 

Altceva chiar nu mai știu.

Încă una. Ce crezi că te ajută să-ți faci treaba impecabil?

Pot să spun că sunt și respectoasă – cred că și asta e tot o calitate. Dacă nu există respect față de ceilalți, nu ar fi ok nici cu clienții, nici cu șefii, cu nimeni. Iar pe unde m-am dus, mereu observam o bucurie pe fața clienților fiindcă mă vedeau iar. Și contează asta. 

Dar dacă ar fi să recomanzi serviciile Carbogaz, pentru ce anume le-ai recomanda?

La noi e foarte bună cafeaua! Și când zic foarte bună, spun că în fiecare dimineață se formează cozi de 5-6 oameni la fiecare aparat. Iar noi avem 3 aparate de cafea pe stație. 

Și la GPL mereu e coadă, carburantul este foarte bun la noi. Nu am avut niciodată plângeri, pe nicio stație. 

Și acum, în ultimul timp, avem sandwich-uri la vânzare, pe stația noastră. Vreau să spun că niciodată nu rămânem cu ele pe stoc, până seara se duc toate. Eu sunt o fire pofticioasă și mănânc mult dulce, dacă văd că un client și-a luat ceva, testez și eu. Așa am făcut și cu sandvișurile – asta mă ajută să le și recomand clienților. Mereu mă întreabă: „Cum e? E bun?”. Eu le spun: „Ia-l că e bun!”. 

/de

Nicoleta, lucrător comercial: „E plăcut, e liniște, sunt clienții care sunt respectuoși și sunt colegii mei care te ajută în orice situație”

”Oricât de supărat ai fi, nu ai cum să stai supărat prea mult. Vine un client, face o glumă, sunt colegii care te înveselesc. Acum, de exemplu, urmează să intru pe tură și mă gândesc cu drag la ce am de făcut. Nu prea sunt eu vorbăreață de fel, dar îmi place aici.”

 

Nicoleta vorbește puțin și face mult. Are 41 de ani, iar de 6 ani de când face parte din echipa noastră nu s-a dat înapoi de la muncă nici o dată, ba dimpotrivă, are vorbe de încurajare pentru oricare dintre colegii ei. De câteva luni e casier în stația Carbogaz Voluntari și are numai cuvinte bune de dat mai departe.

Nicoleta, cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

Nu mai știu cum am venit. S-a angajat mai întâi o prietenă care mi-a spus că era foarte bine, iar apoi am încercat și eu. Înainte lucram la noi, de unde sunt eu, din Las Fierbinți. Și acolo lucram la magazin, dar, cum sunt salariile mai mici, am hotărât să vin aici. Am lucrat aici în primul an, apoi am lucrat la Ștefănești, iar de câteva luni m-am mutat înapoi aici. 

Ce îți place la Carbogaz?

Totul. M-am învățat cu colegii, cu cei de la birouri, ne înțelegem bine toți. Nu suntem certați, ne ajutăm între noi. Poate dacă am băgat greșit vreo factură în calculator sau mai știu eu, dar de fiecare dată am găsit înțelegere.

 Care e cea mai mare provocare într-o zi obișnuită de muncă?

Nimic nu e complicat sau greu. Îmi place să fac orice, nu mă vait de muncă… Noi aici lucrăm în schimburi: de zi, de noapte și libere. Și așa ai și timp pentru tine, mie îmi place.

Care sunt lucrurile pe care îți place să le faci într-o zi de lucru?

Mai mult îmi place să fac curățenie, să mă duc să așez marfa la raft, decât să stau la casă (râde). Dar altfel, nu e nimic greu: ajutăm clienții, vorbim cu ei, le facem cafea. Sunt și clienții pe care îi cunoaștem deja și despre care știm ce cafea sau ce țigări preferă de cum intră. Cam așa curge fiecare zi.

Dar ce-ți place să faci după ce termini munca?

Îmi place să gătesc. Fac ciorbe, fac prăjituri, fac tocănițe, tot felul de mâncăruri. Trebuie să-ți și placă să faci. Poate nu-ți iese cum vrei de fiecare dată, dar mie îmi place mult să gătesc. Și-mi place să mai stau cu prietenele mele de vorbă.

De ce ai recomanda unui client să oprească aici?

Sincer? E plăcut, e liniște, sunt clienții care sunt respectuoși și sunt colegii mei care te ajută în orice situație. Chiar nu lipsește nimic, mi se pare că e totul bine. 

Și mă simt bine aici la muncă. Oricât de supărat ai fi, nu ai cum să stai supărat prea mult. Vine un client, face o glumă, sunt colegii care te înveselesc. Acum, de exemplu, urmează să intru pe tură și mă gândesc cu drag la ce am de făcut. Nu prea sunt eu vorbăreață de fel, dar îmi place aici.

 

/de

Robert, șofer: „Mie îmi place motorsportul în general, asta respir practic.”

”Eu conduc și camionul diviziei „Carbogaz Racing” la anumite competiții de anduranță auto din Germania și alte țări. Mie îmi place motorsportul în general, asta respir practic. Faptul că ajung să văd niște circuite pe care n-aș fi avut cum să le văd fără Carbogaz sunt niște momente pe care nu le voi uita prea repede.”

 

Robert și-a dorit dintotdeauna să stea la volan. În copilărie, visa la Formula 1 – și acum urmărește campionatele, iar uneori ajunge chiar și pe o pistă de racing – momente despre care mărturisește că nu le va uita prea repede. 

La 35 de ani, Robert spune că șoferia l-a învățat să nu se grăbească inutil. Am povestit despre experiența sa la Carbogaz, despre meserii, pasiuni și tare simpatică ne-a fost conversația. Iată:

Cum ai ales meseria de șofer, Robert?

Din pasiunea pentru mașini. Poate sună ciudat, dar fac parte și dintr-un grup de oameni pasionați de mașini, iar în timpul liber ne întâlnim, vorbim, mai modificăm mașini. De mic mă pasionează tot ce înseamnă motoare, detalii, mecanică.

Am făcut karting de performanță când eram mic și apoi am participat la câteva competiții de drift în România. Dar e greu să ții pasul cu genul acesta de sport, sunt costuri foarte mari pe care e greu să le susții. 

Dar la Carbogaz cum s-a întâmplat să lucrezi?

A trecut ceva timp de când lucrez aici. Am ajuns în ianurie 2015. Obișnuiam să alimentez la una dintre stațiile Carbogaz și alimentând aproape zilnic acolo, mai vorbeam și cu fata de la casierie. La un moment dat, a trebuit să mă reorientez, să-mi caut de lucru fiindcă compania la care lucram era în faliment. Am întrebat-o atunci dacă nu cumva Carbogaz angajează pe cisternă. Ea mi-a zis că nu știe, dar a întrebat mai departe. 

Și așa s-a întâmplat să fie un loc liber.

Au existat provocări pe care le-ai întâmpinat?

Sincer, la început, mi-a fost un pic teamă de carburanți. Cum nu am mai lucrat niciodată cu așa ceva, mi-era teamă să nu greșesc, să fac vreo prostie, se pot întâmpla multe. Spre exemplu, să amesteci benzina cu motorina, ceea ce ar fi nasol! 

Ce te-a ajutat în acele momente?

Lucrând zi de zi și apoi, sprijinul colegilor. Ei m-au ajutat maxim, cât au putut și au știut și ei.

Azi mai simți vreo provocare?

Nu, m-am obișnuit. Nu cred că mai există ceva care să mă provoace.

Dar care ai spune că e cea mai mare responsabilitate la rolul pe care îl ai?

Consider că datoria noastră este să ne mișcăm repede, să ajungem în timp util cu produsele în stație, să nu rămână vreo stație fără produs – evident ar fi un minus pentru firmă dacă s-ar întâmpla.

Ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz, Robert?

Există o oarecare unicitate între noi; ne ajutăm foarte mult, există înțelegere – asta-mi place mult.

Există vreun moment memorabil de care să-ți amintești cu drag?

Nu știu dacă a fost chiar de la muncă, dar a fost un eveniment la care am participat toți colegii. Am fost la un maraton împreună, inclusiv șefa. S-a ținut în Delta Văcărești, acum câțiva ani, și mi s-a părut inedit. Nu am mai făcut niciodată așa ceva – mai ales cu colegii de muncă. 

Gândește-te că nici unul dintre noi nu era sportiv. Dar eu cum sunt un tip competitiv, nu aveam cum să nu merg. Am râs, a fost funny – mai unește echipa genul acesta de eveniment.

Apoi, eu conduc și camionul diviziei „Carbogaz Racing” la anumite competiții de anduranță auto din Germania și alte țări. Mie îmi place motorsportul în general, asta respir practic. Faptul că ajung să văd niște circuite pe care n-aș fi avut cum să le văd fără Carbogaz sunt niște momente pe care nu le voi uita prea repede.

Prima oară când am văzut mașinile de Formula 1 pe circuit, am rămas uau. Ce vezi la televizor nu are nicio treabă cu realitatea. Sunt atât de rapide mașinile alea. Să fii pilot este o meserie intensă, trebuie să ai o viteză de reacție la secundă.

Ce te-a învățat pe tine meseria pe care o faci?

Probabil că mi-am exersat mai mult atenția, să anticipez lucrurile mai din timp și să nu mă mai grăbesc inutil – asta cred că e cel mai important.

Ai vreun sfat pentru cei care sunt la început de drum în acest domeniu?

În primul rând, să nu se grăbească și să nu ia meseria asta ca pe o glumă sau ca pe ceva ușor – mă refer la șofatul pe camioane cu combustibil. Necesită multă atenție și responsabilitate.

Dacă ar fi să te gândești la un singur cuvânt prin care să descrii experiența Carbogaz, care ar fi acela?

M-aș gândi la faptul că nicio zi nu seamănă cu alta – în fiecare zi e altceva de făcut și probabil că asta m-a motivat până acum, că nu există monotonie. 

Te ferești de monotonie?

Da, pentru că am impresia că mă plafonează. Caut mereu să învăț ceva. Toată viața învățăm, indiferent de vârstă.

Robert, în final, pentru ce anume ai recomanda Carbogaz?

Pentru că produsele sunt de o calitate bună și diversitatea pe care oamenii o pot găsi aici. Uită-te și tu: flori, hanorace, bistro.

/de

Aura, casierie: „E un job sigur, dacă și tu ești ok ca angajat.”

”Cea mai mare provocare dintre toate a fost cu închiderea de schimb – aveam mari emoții, mă temeam să nu greșesc. Eu sunt și mai emotivă de felul meu. Dar ușor, ușor le-am învățat.”

Aura are 42 de ani, este o fire emotivă, sensibilă, cu o voce caldă și o mare calitate: se adaptează rapid oricărui mediu de lucru. Înainte de a intra în echipa Carbogaz, a lucrat 4 ani și jumătate în Germania. Cum dorul de casă a fost mereu intens, Aura a decis să revină în țară, definitiv: „Aici e țara noastră, limba noastră, oricum te descurci altfel.”

Am invitat-o să povestim despre cele 5 luni de când ne este colegă, în stația Tunari, dar și despre provocările și culisele muncii sale. Iată conversația noastră:

Cum ai ajuns aici, Aura? Care este povestea ta?

Am fost plecată în Germania. Acolo am stat 4 ani și jumătate, am lucrat în curățenie, la hotel. Dar am revenit în țară și a trebuit să mă angajez. Nepoata mea m-a adus aici.

Cum ai simțit trecerea la noul job?

Aici e țara noastră, limba noastră, oricum te descurci altfel – e mult mai bine, aici e familia. În Germania, dacă nu știi să vorbești limba lor, e foarte greu. Aici e acasă și e bine. Acolo poți să stai și 20 de ani și tot nu-i acasă. 

Dar mi-a fost un pic greu și aici fiindcă nu am mai lucrat în acest domeniu. 

Care au fost cele mai mari provocări?

Mi-a fost greu cu calculatorul, cu sistemele – dacă nu lucrezi cu așa ceva, nu ai cum să știi. Cea mai mare provocare dintre toate a fost cu închiderea de schimb – aveam mari emoții, mă temeam să nu greșesc. Eu sunt și mai emotivă de felul meu. Dar ușor, ușor le-am învățat. 

Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?

Îmi place sistemul de lucru, îmi place să aranjez marfa – să nu stau degeaba. 

Dar la oamenii Carbogaz?

M-am obișnuit cu toți, eu mă acomodez repede. La fel și cu clienții, m-am obișnuit repede. Înainte de Germania, am lucrat mult timp, vreo 20 de ani, în Dragonul Roșu. Aici e altceva, oricum. 

Din shop sau din bistro ce produs preferat ai lua cu tine acasă?

Îmi place mult ștrudelul cu vișine. Dar și sandwich-urile, sunt proaspete. 

Ai învățat ceva nou în ultimele 5 luni?

Da, am învățat să lucrez mai bine pe calculator, înainte nu știam. 

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz, Aura?

Siguranță. E un job sigur, dacă și tu ești ok ca angajat. Trebuie să-ți faci și tu îndatoririle.

/de

Marian, lucrător platformă: „Dacă ar vrea Dumnezeu să mă țină sănătos până la pensie, de aici aș pleca.”

”Recomand serviciile Carbogaz pentru că există o seriozitate mare – și la patroni, și la angajați. Sunt oameni serioși.”

Marian are 55 de ani, iar în timpul liber se bucură mult atunci când joacă fotbal, dar și când este înconjurat de oameni. „Îmi place tot timpul să fie cineva în jurul meu!” ne povestește pe măsură ce depănăm amintirile celor 2 ani petrecuți la Carbogaz. 

Iată ce ne-a împărtășit:

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz, Marian?

M-a recomandat cineva. Știa că rămăsesem fără serviciu, știa că sunt om serios și că îmi fac treaba bine și m-a recomandat. Așa am început. 

Cum te-ai adaptat?

La celălalt loc de muncă n-am lucrat niciodată de noapte, în 18 ani. De aceea, singura chestie care a fost mai grea, la început, a fost tura de noapte. Până m-am acomodat, a durat puțin; dar acum nu mi se pare că mai este vreo diferență – eu muncesc normal, fie că e tură de noapte sau de zi.

Care e cea mai mare provocare la rolul pe care îl ai, într-o zi de lucru?

Nimic nu-i greu. Îmi fac programul în așa fel încât să mulțumesc și angajatorul, dar și pe mine. Știu să-mi organizez munca, iar atunci toată lumea e mulțumită. Până acum n-am avut probleme. E un serviciu bun pentru mine. Dacă ar vrea Dumnezeu să mă țină sănătos până la pensie, de aici aș pleca. 

Ce te face să spui asta?

Îmi place activitatea, îmi place unde lucrez, îmi place că am contact cu oamenii, că mai aflu ceva nou. Nu e o muncă închisă, să stai doar cu gândurile tale și atât. Chiar dacă mai vii și cu probleme de acasă, dar când ajungi aici, uiți de ele. Intri în discuție cu clienții și asta te relaxează uneori.

Cum simți relația cu clienții?

Eu mă înțeleg foarte bine cu ei, îi cunosc cam pe toți. Eu sunt din Ștefănești și fiindcă atunci când eram mai tânăr am jucat fotbal, oamenii mă cunosc – și cei mai tineri, și cei mai bătrâni. 

Mai joci fotbal?

Da, sâmbăta când sunt liber, mă mai relaxez. Mă menține în formă, sănătos.

Ce apreciezi cel mai mult la #OameniiCarbogaz, Marian?

Îmi place când șeful e vesel, îmi dă și mie o stare de bine. În rest, cu colegii vorbesc ce e legat de muncă, că în rest nu prea avem timp. Dar, în general, e o liniște care îmi place. 

Dacă ai descrie doar printr-un cuvânt cei doi ani petrecuți la Carbogaz, care ar fi acela?

Responsabilitate. Adică există o anumită responsabilitate pe care o ai când lucrezi cu oamenii. Dar și plăcerea de a face lucrurile pe care le fac. Chiar le fac pe toate cu plăcere, îmi e drag să vin aici. Toate lucrurile sunt așa cum trebuie să fie, normale. 

În final,  pentru ce anume ai recomanda serviciile Carbogaz, Marian?

Pentru că există o seriozitate mare – și la patroni, și la angajați. Sunt oameni serioși.

/de