Articole

Hehe, eu aș mai avea încă 20 de ani până la pensie și, dacă ar da Dumnezeu, aș vrea să rămân aici până atunci. Am foarte multe atuuri, sunt și aproape de serviciu, aici mi-am cunoscut soțul. Mă leagă foarte multe, nu cred că aș schimba dacă aș avea de ales.

Florina lucrează de 12 ani alături de noi și o găsiți în stația Colentina, gata să vă însenineze ziua și să vă ajute în orice. Florentina e cea care așază marfa la raft și mărturisește că ar vrea să iasă la pensie de la Carbogaz. Are 40 de ani, dintre care, în ultimii 12 ani lucrează în echipa noastră, majoritatea în această stație, după ce a mai lucrat în stațiile de la Sebastian și Andronache.

Au trecut 12 ani de când lucrezi la Carbogaz. Mai ții minte cum era la început?  

Da, cum aș putea să uit? Plecasem din restaurantul unde lucram de 7 ani și unde eram șef de tură. Acolo mă ocupam de comenzi, de angajați, de diverse. Numai că… am fost nevoiți să plecăm și eu am ținut o legătură strânsă cu o fata alături de care lucram acolo. Iar după ce ea s-a angajat aici, m-a sfătuit si pe mine să vin și să încerc. 

Așa am ajuns să lucrez și eu la Carbogaz. Am venit o zi și, sincer, nu mi-a plăcut. Venisem de la lucrul de 8 ore, la lucrul pe ture și mi se părea foarte obositor. Dar după o lună și ceva cred că m-am răzgândit, așa că am revenit prin septembrie, m-am obișnuit repede și de atunci n-am mai plecat de aici.

Ce îți place cel mai mult? Ce te face să rămâi aici?

Principalul motiv, pe lângă condițiile de muncă si faptul că suntem că o familie, deci primul motiv e acela că aici mi-am cunoscut soțul. Da, da!

Suntem de 11 ani împreună, anul trecut am făcut și nunta, iar eu sunt foarte legată de locul acesta. Soțul meu nu a lucrat niciodată aici, l-am cunoscut fiind vecin, stătea pe aici aproape și așa ne-am întâlnit. Cred că asta m-a făcut să rămân. 

La argumentul ăsta foarte personal aș adăuga și stabilitatea, încrederea, loialitatea și corectitudinea angajatorilor față de noi. Pentru că am mai lucrat și în alte părți unde nu am fost plătită și știu ce înseamnă. Am lucrat vreo două luni înainte într-o cofetărie și îmi aduc aminte că nu am luat nici un ban, pentru că, spuneau angajatorii „cofetăria era nou deschisă și nu aveau încasări” din care să-și plătească angajații.

Ori aici, întotdeauna s-au ținut de cuvânt. Întotdeauna! Iar acum, cu turele m-am obișnuit, nu mai am nici o problemă, ba chiar îmi plac!

Florina, povestește-ne un moment care te leagă de Carbogaz?

Nu știu, sunt multe, multe. Petrecerile de Moș Nicolae, de exemplu, la care particip și eu deși nu am copii. Maratonul de pe Văcărești, ședințele pe care le ținem împreună o dată la câteva luni și unde nu suntem tratați ca niște angajați, sub nici o formă. Suntem așteptați la birou cu suc, cafea și pateuri. Nu știu, sunt multe momente memorabile.

Îți aduci aminte și de vreo gafă pe care ai făcut-o?

Gafe? Cred că la început am făcut multe trăznăi. Cred că tot ce ține de acte, mai degrabă. Greșeam NIR-uri, eram stresată că am greșit, dar totul se rezolvă într-un fel sau altul. Ce-i drept, lucram și în cu totul alt sistem, cel de acum e mult mai simplu.

Ce îți place cel mai mult într-o zi de muncă? 

Eu sunt așa, fixistă, de fel și îmi place foarte tare să am marfa aranjată într-un anume fel. Asta pot aproba și colegii mei. Îmi place să fie totul la linie, să aranjez marfa frumos, să-ți facă plăcere când intri în stație.

Dar, serios, îmi place tot ce fac, nu am nici o provocare, nu-mi dă nimic bătaie de cap. Au fost multe schimbări în bine în ultimii ani, toate menite să ne ajute, să ne ușureze munca. Eu am început să lucrez aici când stația asta era nou deschisă, iar acum totul s-a simplificat, sistemul e mult mai ușor de operat.

Ce îți place cel mai puțin la ceea ce faci? 

Cred că ce nu-mi place este când vine un client de dimineață care îți strică toată ziua. Se întâmplă să vii așa drăguț la muncă și binedispus, și de la prima oră să ți se întunece ziua. Dar nu putem controla asta. 

Cu bune, cu mai puțin bune, te mai vezi lucrând aici încă 12 ani?

Hehe, eu aș mai avea încă 20 de ani până la pensie și, dacă ar da Dumnezeu, aș vrea să rămân aici până atunci. 

Am foarte multe atuuri, sunt și aproape de serviciu, aici mi-am cunoscut soțul. Mă leagă foarte multe, nu cred că aș schimba dacă aș avea de ales.

Ce îți place să faci în timpul tău liber, când nu ești la serviciu?

În general mă duc la mama, pentru că de un timp tata nu mai e și îmi place să-i țin companie mamei. Apoi, mai ies cu cățelușii mei – am unul mare de curte, și în casă am doi caniși mici, pe care îmi place să-i plimb în parc. 

În rest, mă mai răsfăț și eu, mă duc la manichiură. De gătit nu îmi place, probabil pentru că am lucrat multă vreme în restaurant. Noroc cu soacra mea, ea gătește foarte bine. Dar îmi place să fac curat – în prima zi dintr-un liber spăl și calc. Iar o dată la două luni mergem în locul nostru special, în Sâmbăta de Sus. Nu prea ai ce vizita în afară de Mânăstirea de acolo, dar e atât de relaxantă atmosfera și aerul atât de proaspăt, că n-am dormit nicăieri cum am dormit acolo.

Florina, cu ce cuvânt ai asocia cu Carbogaz?

Familie. Și stabilitate.

Cum sunt clienții voștri?

Majoritatea sunt clienți fideli, din cartier de aici, și sunt aceeași în fiecare zi. Ajungi să îi cunoști, să știi ce fumează, ce cafea beau. Am un client pe care doar când îl văd la gaz, mă duc deja să bag fisa de cafea în aparat și îl aștept cu cafeaua făcută. De multe ori doar îi vezi la pompă alimentând și deja îți pregătești ce vor. E familiar, devine și obișnuință, dar totul vine de la sine și asta e foarte frumos.

Cum e echipa voastră?

Întotdeauna ne-am ajutat. Eu, cel puțin, am fost ajutată ori de câte ori am avut nevoie. Sigur, sunt și momente când ne mai ciondănim, ne mai ambalăm, dar rezolvăm. Poate că mă supăr pentru că a venit marfa mai târziu și trebuie să bag eu facturile sau poate că rămân să așez eu marfa la raft și altele. Dar le rezolvăm de fiecare dată între noi, pașnic și de cele mai multe ori, cu simțul umorului.

Care crezi că e cel mai frumos lucru la Oamenii Carbogaz?

Cel mai frumos lucru la oamenii Carbogaz e că sunt săritori. Cred că acesta e cuvântul. Repet, eu dacă am avut probleme, am fost ajutată. N-am putut ajunge, am dat un mesaj și s-a rezolvat, cineva s-a oferit să-mi țină locul. Ne-a scris o colegă că nu poate ajunge, imediat se găsește cineva să îi țină locul. Pentru că se întâmplă tot felul de lucruri, ai o ședință la școală, mergi la dentist, știu eu?

Majoritatea celor care lucrează acum în celelalte stații au plecat de aici. Și, în plus, asta nu e o muncă urâtă și nici grea. Dacă ești echilibrat și atent, cel puțin pentru mine, nu e nimic greu. Pentru mine a devenit chiar foarte ușor: doar traversez strada și am ajuns la muncă.

„Trebuie să fii vesel cu clienții, să glumești cu ei. Dacă pleci de acasă trist, aici trebuie să ajungi vesel. E ceva normal.”

George are 38 de ani și spune că a ajuns să-și facă mulți prieteni în cei doi ani de când lucrează în stația Ștefănești. Și-a dorit să schimbe locul de muncă pentru a fi un pic mai aproape de casă și de familie. Drept urmare, activitatea sa preferată din timpul liber este să facă schimb de „roluri” cu fetița sa de 5 ani. 

Cu emoții, ne povestește despre jocurile lor preferate, dar și despre experiența celor doi ani la Carbogaz:

George, care este rolul tău aici?

Sunt îmbuteliator GPL, adică alimentez mașinile cu gaz.

Cu ce te ocupai înainte de a veni la Carbogaz?

Am lucrat la o companie de mobilier. Aveam programul foarte încărcat, plus un drum lung de făcut până acolo. De aceea am vrut să plec. 

Aici sunt aproape de casă, iar programul este mult mai flexibil. Plus că îmi place ceea ce fac.

Ce îți place în mod special la ceea ce faci?

În primul rând, îmi place fiindcă lucrez cu oamenii. Mai am și colegi foarte cumsecade. Mă simt bine.

Dar dacă te-aș întreba ce nu-ți prea place?

Încă n-am aflat. (Zâmbește) Chiar și turele de noapte îmi plac. Poate vremea să fie un punct în minus pentru că dacă lucrezi afară, iarna e un pic greu. Dar nici atunci nu stau toată ziua afară. Intru înăuntru și am grijă să mă uit când vine un client. 

Sunt multe mașini alimentate cu GPL?

Da, foarte multe. În general, am observat că taxiurile alimentează cu GPL.

Ce povești ai adunat în acești ani? Poate vreo întâmplare frumoasă?

Nu-mi trece nimic prin cap acum. Probabil o să-mi amintesc după ce plec de aici. Ce-mi place e că am ajuns să cunosc toți clienții. Cum eu stau în Ștefănești, sunt mulți care alimentează aici și ne cunoaștem de multă vreme, avem glumele noastre. E fain. 

Plus că, de obicei, trebuie să fii vesel cu clienții, să glumești cu ei. Dacă pleci de acasă trist, aici trebuie să ajungi vesel. E ceva normal.

Ce-ți place să faci când nu ești la muncă?

Am o fetiță mică, de 5 ani, îmi place să stau cu ea. Cum băiatul e mai mare, nu prea stă pe acasă. Așa că stau mai mult cu fetița. Ne jucăm – uneori eu sunt elevul, ea este educatoarea, facem tot felul de roluri. 

Și ce te învață când ea e educatoarea?

Mă întreabă mereu lucruri, mă pune să scriu. 

Care e primul cuvânt la care te gândești când auzi Carbogaz?

Prietenie. Chiar mă înțeleg foarte bine cu colegii de muncă.

Ce frumos. Te mai vezi încă 2 ani lucrând aici, George?

Da. Da. Eu aș recomanda să te angajezi la Carbogaz fiindcă ai timp să stai și acasă, cu familia. Nu poți spune că stai tot timpul la serviciu, că mergi acasă doar ca să dormi. Îți faci treburile și pe acasă, te joci cu copiii. 

Dar dacă ar fi să recomanzi serviciile Carbogaz, pentru ce anume ar fi?

E foarte bună motorina, benzina, GPL-ul – toată lumea spune că e bun. Iar oamenii sunt foarte drăguți.

Marian a împlinit în septembrie 46 de ani de viață și 7 ani de când lucrează alături de noi, în stația din Voluntari. Lucrează pe platformă în stația Carbogaz Voluntari, dar sare în ajutorul oricui are nevoie.

„În timpul meu liber dorm câteva ore și apoi lucrez în particular, în construcții. Pun gresie, faianță, muncesc la betoane, pun polistiren, din astea. Nu sunt chiar meseriaș, dar sunt între amator și meseriaș. Și fac asta de vreo 7 ani de când lucrez și la Carbogaz.”

Marian, spune-ne ce îți place cel mai mult în ceea ce faci aici?

Îmi place aproape cam tot. La ora actuală chiar îmi place tot ce fac. Nu-mi place vremea asta care ne-a zăpăcit și care ne-a terminat psihic pe toți.

Bine, sunt și niște chestii care mă deranjează, cum ar fi, la final de lună, când sunt minusuri, în sensul în care ies lipsuri. Astea nu-mi plac. Sunt multe produse care n-au codurile puse corect sau vin angajați noi, nu le explică cineva bine și tot așa. Și cade mai multă treabă pe noi. Și nu-mi place când se mută colegii între stații. În primul rând că te acomodezi cu clienții, începem și noi între noi să ne cunoaștem, apoi te duci în altă stație și o iei de la capăt și tot așa.

E greu să lucrezi cu oamenii. Îți dai seama, vin 400 – 500 de oameni pe zi, din ei și clienți fideli, care vin în fiecare zi, dar vin și dintre cei cu nasul pe sus și ne tratează urât și nepoliticos. Eu le vorbesc tot timpul frumos, le zic „șefu” sau „șefa”, le zic frumos, nu-mi vin exemple acum, dar nu te roagă frumos, zic doar „dă-mi si mie”, „fă-mi si mie”. Și tu trebuie să faci.

Eu sunt venit de aproape 18 ani în București, dar aici, la Carbogaz, lucrez pe platformă de 7 ani. Bine, o ajut și pe colega mea de tură în magazin, stau și la casă, fac tot ce e nevoie.

Ai o întâmplare frumoasă, o amintire de care-ți aduci aminte cu drag?

Au fost multe momente și frumoase si grele, ca peste tot. O singură dată îmi aduc aminte că am făcut o gafă mare. Eram în primul an aici și a venit un client care mi-a zis că-și lasă mașina pentru că i se stricase ceva, dar vine repede în câteva ore, pune piesa și pleacă. Eu am fost de acord, dar a venit după mașină abia două săptămâni mai târziu. Și șeful s-a supărat atunci pe mine și pe colega alături de care lucram în tură.

Altfel, eu mă înțeleg cu aproape toată lumea. Cel mai frumos a fost cu Angi, colega mea, cele mai frumoase zile și ture, cu ea le-am făcut. E de la mine din Pitești și m-am înțeles cel mai bine cu ea. Dar acum mă înțeleg și cu Violeta, ne ajutăm, îmi place să lucrez cu oameni din ăștia.

Marian, dar când nu lucrezi nici la Carbogaz, nici în construcții, ce faci?

Pai acasă eu stau la curte, și ce nu e de făcut într-o curte? Nu mai am animale, dar am vie și am toată ziua de lucru. Tai via primăvara, apoi mai e de stropit, e mult de muncă. Eu stau la țară, la curte pentru că nu îmi place la bloc. Prefer să am curte, să am treabă, să am păsări. Mă odihnesc numai alea 3 sau 4 ore de somn, și nici pe alea nu pot căci, dacă sunt prea obosit, nu pot să dorm bine.

Mă uit câteodată la unii tineri care vin aici și par atât de obosiți, dar… să mă scuzi că eu vorbesc direct așa, mai oltenește, că sunt de la Olt, de la vreo 15 minute de Scornicești, de unde a fost Ceaușescu.

„Chiar și în timpul liber venim aici, să bem o cafea cu colegii. Suntem atașați unul de celălalt. Ștefănești e stația noastră de suflet. De asta spun că e ca o familie.”

El spune despre ea că este rapidă și curioasă. Iar ea îl descrie pe el ca fiind calm și atent la detalii. Roxana și Mihai fac parte din echipa Carbogaz de mai bine de 10 ani. Înainte au lucrat la o tipografie, dar fiindcă stația Ștefănești era foarte aproape de casă, au decis să schimbe domeniul de activitate. 

Sărbătoresc 14 ani de relație, au împreună doi copii frumoși, iar aceasta este o parte din povestea lor din cadrul Carbogaz.

Cum a început povestea voastră la Carbogaz?

Mihai: A început pentru amândoi în aceeași zi. 

Roxana: Înainte am lucrat amândoi la o tipografie timp de vreo 6 luni. După care am descoperit anunțul de angajare la benzinărie. Fiindcă era chiar lângă casă, am aplicat. Asta se întâmpla acum 10 ani. Între timp am născut și doi copii, unul are 3 ani, iar celălalt 5 ani. 

Cum a fost schimbarea de la tipografie la benzinărie?

Mihai: A fost ușor, n-am simțit neapărat vreo provocare.

Roxana: Eram și mici. La primul job nu prea ne-a plăcut fiindcă mai mult trebuia să cărăm marfă, dar aici a fost altceva – puteam schimba o vorbă cu clienții, cu colegii. Noi suntem din Ștefănești, deci ne cunoștea mai toată lumea. 

Există provocări într-o zi de muncă pentru voi?

Mihai: Nu chiar, e foarte simplu pentru noi.

Roxana: Da, le putem face și cu ochii închiși.

A existat vreun moment memorabil de care vă amintiți cu drag?

Roxana: Da, în apropierea Crăciunului, mi-am făcut un test de sarcină în grabă și am aflat la muncă că urma să avem primul copil. Asta e memorabil pentru mine. 

(Zâmbesc amândoi).

Mihai (râzând): Iar eu am căzut odată! S-a întâmplat afară în timp ce încercam să despart niște câini care se băteau. 

Dar cum e să lucrați împreună?

Roxana: E foarte bine, n-aș putea să muncesc în altă parte. Și clienții știu că suntem o familie. Ne-am obișnuit așa, e super bine să lucrez lângă el. Ne cunoaștem din priviri.

Mihai: Și pentru mine la fel. Când a fost în concediu prenatal, i-am simțit lipsa. 

Ce vă place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Mihai: În primul rând, există înțelegere între colegi.

Roxana: Da, îi simțim ca parte din familie. Apoi, șefii sunt foarte faini – nu ne stresează. Râdem, glumim, suntem plini de viață – asta ne place aici. De exemplu, dacă e ziua unui coleg, îi facem o mică surpriză, luăm un tort, vin și colegi de pe altă tură. Dacă mergem la un grătar în libere, păstrăm un platou și pentru cei care n-au putut să vină. 

Chiar și în timpul liber venim aici, să bem o cafea cu colegii. Suntem atașați unul de celălalt. Iar dacă ne mută la altă stație, e foarte greu pentru noi fiindcă ne știm – dacă întârzie unul cinci minute, nu e o problemă, nu se supără nimeni – nici din partea șefilor, nici din partea colegilor. Ne înțelegem. Ștefănești e stația noastră de suflet. De asta spun că e ca o familie.

Roxana, care ar fi două calități care crezi că îl ajută pe Mihai în munca pe care o face?

E tipicar, atent la detalii – se uită la data de expirare, să fie toate în line, aranjate, organizate. Și e foarte calm – are răbdare cu clienții, chiar și cu aceia care vorbesc poate pe alt ton. 

Mihai, care sunt calitățile Roxanei care o ajută în munca pe care o face?

E ușor. Rapiditate și curiozitate.

Vă completați bine. Există vreun moment preferat pe care îl împărțiți la muncă?

Mihai: Da, prima oară trebuie să beau cafeaua la muncă și să fumez o țigară. 

Roxana: Iar la mine e la prânz, când mănânc un sandwich cu omletă. 

În final, Mihai, Roxana, pentru ce anume recomandați serviciile Carbogaz?

Roxana: Prețurile sunt cele mai bune. Nu o să găsiți prețuri mai bune – câteodată vin oamenii să cumpere de aici, noaptea chiar avem vânzare bună. Sandwich-urile iar sunt foarte bune, câteodată aduc și de două ori pe zi fiindcă se dau foarte repede. 

Mihai: Și că oamenii de aici vorbesc frumos cu toată lumea. 

„Trebuie să faci ceva care îți place. Dacă nu faci ceva cu drag, vii ca roboțelul la muncă, aștepti doar să se termine ziua și aștepți ziua de salariu. În felul ăsta, nu ai nici un viitor. Trebuie să-ți găsești să lucrezi într-un domeniu unde să te atragă măcar puțin, unde să rezonezi.”

Știți oamenii aceia care sunt tăcuți și discreți, dar sar întotdeauna să dea o mână de ajutor când e cazul? Un om cu aceste calități este și Eugen care, de peste 2 ani lucrează ca șofer pe cisternă, pe benzină, în echipa Carbogaz. 

Eugen are 30 de ani și puține cuvinte de spus, dar întotdeauna bine cântărite. Până acum câteva luni a fost șofer pe cisterna alimentată cu gaz, căci mai lucrase și în trecut în acest domeniu, iar acum conduce cisterna pe benzină – motorină.

Unde ai lucrat înainte de a veni la Carbogaz? 

Primul meu job a fost la o pompă într-o benzinărie, iar apoi am lucrat pe post de casier, și ulterior, ca șofer pe gaz și apoi ca șofer pe benzină – motorină. Am lucrat doar în domeniul petrolier.

Cum e să fii șofer pe cisternă?

Nu este atât de greu pe cât pare, daca îți place ce faci. Mie, de exemplu îmi place mult să conduc. Pur și simplu. 

Iar aici îmi place și ce fac și îmi place și personalul. Cu majoritatea colegilor sunt prieten. Toți colegii mei sunt amabili și serviabili, nu sunt scorțoși sau strict după regulament. Mai mereu îi găsesc cu zâmbetul pe buze. 

De multe ori, când mergi în alte benzinării, îi vezi pe angajați cu o față lungă, nu zâmbesc deloc, sunt timorați sau se comportă ca niște roboți. Aici, la noi, dacă o să observi, sunt toți foarte deschiși, cu zâmbetul pe buze, vorbesc prietenos cu tine. 

Cum ai ajuns să lucrezi aici?

Am ajuns prin intermediul unui coleg care mi-a spus că există un post disponibil. Am venit la interviu și ulterior am avut și angajarea. A urmat o perioadă de câteva zile de probă, dar a fost ok. Poate un pic plictisitor, pentru că stăteam doar în dreapta, asistând, fără să mă pot implica în vreun fel și… a fost un pic mai obositor. Acum, când conduc eu, e mult mai bine.

Care este cea mai mare provocare pentru tine într-o zi de lucru?

Cel mai greu? Traficul din București. Asta mi se pare cel mai greu. N-are importanță nici ora, nimic. Prefer să plec mai de dimineață când se poate. Prefer până în ora 7 dacă se poate, sau noaptea, când nu mai este trafic. Traficul este infernal în București. Plus că a început o dezvoltare masivă di punct de vedere imobiliar și, chiar dacă se construiesc multe spații de locuit pe lângă București, nu se fac și străzi sau locuri de parcare, așa că… tot traficul e îngreunat.

Dar ce îți place cel mai mult aici?

Cred că mă repet, dar, pe lângă program, personalul amabil și pe stații și între noi, șoferii. Îmi place să vin la muncă și să-mi beau cafeaua aici (n. ed. Tunari). Și îmi plac sandvișurile, mai ales că sunt proaspete, făcute de colegele noastre și sunt și delicioase! Preferatul meu e cel cu omletă. 

Trebuie să faci ceva care îți place. Dacă nu faci ceva cu drag, vii ca roboțelul la muncă, aștepti doar să se termine ziua și aștepți ziua de salariu. În felul ăsta, nu ai nici un viitor. Trebuie să-ți găsești să lucrezi într-un domeniu unde să te atragă măcar puțin, unde să rezonezi. 

Tu simți că ți-ai gasit locul?

Da. Chiar îmi place. Dacă nu îmi plăcea, nu începeam în acest domeniu. Casier, de exemplu nu m-aș mai vedea pentru că nu îmi place să lucrez cu oamenii, o parte dintre clienți sunt foarte dificili, așa că prefer la volan. 

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz?

Hmm… greu. Nu știu. Pot să spun două cuvinte? Dezvoltare durabilă. Este o companie mică care a plecat și s-a dezvoltat până astăzi când are aproape 20 de ani. Și nu multe firme reprezintă atât de mult într-un domeniu care este destul de saturat și în care e foarte greu să începi. Da, Carbogaz egal dezvoltare durabilă.

Eugen, ce îți place să faci în timpul liber?

Să mă uit la filme și seriale – cel mai recent film a fost un serial – Teen Wolf. Să mă joc pe calculator, să ies să mă plimb în aer liber. Alteori îmi place să conduc, uneori să ies la plimbări cu bicicleta, ceva mai rar în ultimul timp pentru că… pandemie. Cam asta. De regulă, mie îmi place să stau și să ascult, nu să vorbesc. 

Rely Ionelia are 34 de ani și este de o energie molipsitoare. Se emoționează când vorbește despre clienți și despre relația cu aceștia. Pune mult suflet în tot ceea ce face, îi place viața și o încântă să lucreze cu oamenii. 

„Chiar dacă sunt obosită, nu vreau să se vadă, dar totuși ei mă cunosc și mă întreabă ce e cu mine – iar asta, uneori, chiar contează. Te simți bine când cineva te întreabă ce mai faci, dacă ești supărat, obosit.”

S-a angajat la Carbogaz pentru a fi mai aproape de casă după nașterea primului copil, iar 11 ani mai târziu spune că acest loc de muncă a ajutat-o să se aprecieze mai mult, dar și să depășească cu bine un episod dificil din viața sa. 

Despre ce este vorba? Ne povestește chiar ea. 

Rely, numele tău este memorabil. Care e povestea din spate?

(Râde) Rely vine de la numele unui amic al părinților pe nume Relu. Și apoi, pe nașa mea o chema Ionela, dar când mi-au făcut certificatul de naștere, în loc să treacă numele acesta, au trecut Ionelia. Eu acum trebuie să specific în toate actele că e corect Ionelia, nu Ionela. 

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

În februarie se fac 11 ani de când lucrez aici. 

Înainte am lucrat tot la o benzinărie, dar era cam departe și așa am ales locul acesta. Sora mea s-a angajat mai întâi, iar fiindcă eram în postnatal, am venit și eu. După aceea am mai avut un copil, dar m-am reîntors. 

Stația din Ștefănești e viața mea și spun asta cu lacrimi în ochi și cu bucurie. Îmi place agitația de aici, îmi place să fie aglomerat, să vorbesc cu clienții. 

Ce frumos. Ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci?

Îmi place tot. Nu pot să stau doar într-un loc. Uneori mai ies și afară la GPL, stau și la casierie, mă descurc și cu marfa. Dar așa-mi place mie, nu contează că e muncă de băiat sau de fată, n-am treabă. Sunt activă. 

De unde îți iei energia asta?

Nu știu, așa sunt și acasă. Mă trezesc și mă apuc de treabă. Mie-mi place activitatea, nu-mi place să stau sau să aștept. Așa sunt eu.

Când te relaxezi, cum faci?

Să știi că dorm puțin, 4-5 ore pe noapte. Am și doi copii, un băiat de 12 ani și o fetiță de 5 ani – sunt destul de gălăgioși.

Ce-ți place să faci în timpul liber, când nu ești la muncă?

În primul rând, trebuie să am grijă de copii. Am foarte puțin timp pentru mine. Ajung o dată pe lună la coafor, la manichiură. În rest, mai ies cu prietenele, mai vorbesc cu colegele de la muncă.

Dar ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Îmi place că socializăm mult între noi, că suntem apropiați, că ne ajutăm între noi – chiar ne dăm sfaturi, împărțim treaba. 

Ai învățat ceva despre tine în tot acest timp?

Am învățat să pun accentul și pe mine, nu mă apreciam deloc înainte. Făceam mereu pentru alții. În general, femeile fac asta – îi pun pe ceilalți pe primul loc. Între timp am devenit mai încrezătoare în mine. 

A contribuit munca la felul în care te simți acum?

Da, da. Și colegele m-au ajutat mult. 

Rely, care sunt trei calități care te ajută să-ți faci treaba bine?

Energia! Apoi, cred că ar mai fi și faptul că sunt vorbăreață. Și…respectul. Astea mă ajută în tot ce fac. 

Cum te înțelegi cu clienții?

Mă înțeleg foarte bine, ne cunoaștem reciproc. Chiar dacă sunt obosită, nu vreau să se vadă, dar totuși ei mă cunosc și mă întreabă ce e cu mine – iar asta, uneori, chiar contează. Te simți bine când cineva te întreabă ce mai faci, dacă ești supărat, obosit. 

De asta spun că pentru mine locul acesta este a doua casă. Am trecut și printr-o depresie, tot aici m-am recuperat. Mi-a făcut foarte bine socializarea. 

Există vreun moment frumos care ți-a rămas la suflet?

Au fost multe, nu pot să aleg. Îmi place mult când vorbesc cu colegele mele, când ne întrebăm seara „Cum a fost la muncă? Ce ai mai făcut? Ce s-a mai întâmplat?” – dacă una dintre noi nu lucrează în acea zi.

Dacă ai descrie într-un cuvânt experiența ta în cadrul Carbogaz, care ar fi acela?

Familie. Atât. Uneori și în timpul liber venim în stație să bem o cafea. 

În final, pentru ce anume ai recomanda unui prieten serviciile Carbogaz?

Pentru tot! Pentru combustibil, pentru magazin, pentru panificație, pentru cafea. Și noi cumpărăm produsele de la Carbogaz, chiar dacă avem și alte magazine prin preajmă. 

Care sunt preferatele tale, ce cumperi cel mai des?

Trigoanele cu vișine – le iau și pentru copii. 

Pasionată de grădinărit și de natură, Angela face parte din echipa Carbogaz de peste 6 ani, iar în prezent se ocupă de achiziții și de toate cele necesare pentru aprovizionarea magazinelor. E glumeață și una dintre cele mai solare personalități, iar la doar 41 ani este mândra bunică a unui nepoțel pe care îl iubește mai mult decât orice.

„Ce-mi place la muncă e că nu fac nimic singură, colaborez cu toți colegii, și, pe lângă asta, mă asigur că produsele din sistem au tot ce le trebuie: cod de bare, denumirea corectă, prețurile corespunzătoare. Țin legătura cu colegii din stații, mă anunță când și dacă s-a schimbat ceva, îi ajut la facturi când au nevoie și, în general, sărim toți în ajutorul oricui are nevoie.”

Angela locuiește în Pitești și lucrează remote, încă de dinainte de pandemie. A avut o viață plină de greutăți, însă nu-i place să vorbească despre asta. Iar când viața ei s-a schimbat și a fost nevoită să se mute în București, o mamă singură cu un copil, s-a descurcat. „Carbogaz mi-a oferit și înțelegere și stabilitate financiară; ca mamă singură, în chirie, cu un băiat care făcea naveta să se ducă la școală, nu a fost chiar ușor. Numai că viața are drumurile ei și, după ce am fost promovată, viața mi-a scos în cale un om minunat și am hotărât să ne mutăm în Pitești, iar asta înseamnă acum că lucrez online, work from home de câțiva ani.”

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

Un prieten de familie lucra într-una dintre stații și, aflând că se fac angajări și știind că îmi caut de lucru, m-a sfătuit să vin și să depun un CV. Și am depus și așa m-am angajat. Sinceră să fiu, mi-era teama că urma să fac naveta 40 de kilometri (căci eu locuiam după Fundulea). Dar am început lucrând ca și casieră; inițial am mers în stația din Colentina să învăț, iar acolo, spre uimirea mea, am prins destul de repede. Am și avut, ce-i drept, niște colegi foarte buni care m-au învățat tot ce trebuia să fac, iar apoi am fost repartizată în stația din Voluntari, unde am stat mai mult de 2 ani. 

Și așa am prins gustul, că niciodată nu știi pentru ce ești făcut, până nu încerci. Și așa am descoperit că îmi plăcea și să așez marfa pe raft, și să știu ce se întâmplă în magazin, și să fac inventare și facturi. Îmi notam cu responsabilitate problemele care apăreau și, cum colegilor mei le-a plăcut ideea, au început și ei să-și noteze. Și astfel am început să fim mai atenți și să rezolvăm problemele mai repede.

De 3 ani nu mai lucrez pe stație, căci mi s-a propus să fac inventar și asta chiar mi-a plăcut! Mi-a fost ușor pentru că știam furnizorii, structura, programul, cunoșteam produsele și îmi plăcea să le așez pe toate în ordine. Ori, când îți place ce faci, nu ai decât să progresezi, căci te implici, cauți soluții. Zicala asta e peste tot, dar nu o înțeleg toți: „Fă ceea ce-ți place, căci așa vei găsi soluții și resurse și totul va deveni mai ușor.”

Ce îți place cel mai mult în ceea ce faci acum?

Că îmi pot ajuta colegii. Poate sună clișeu, dar mie chiar îmi place să le răspund la telefon și să fiu eu cea care îi ajută să rezolve, să le pot da o soluție. Uneori stau și mă gândesc mult, câteva zile, până am o idee bună. Și cu furnizorii îmi place să comunic, e frumos să colaborezi cu oameni cu care te înțelegi. 

Mie îmi place să creez starea asta de satisfacție în muncă. Pentru că, dacă eu fac un efort minim, se creează un lanț benefic pentru toți cei implicați: eu vin la muncă zâmbind, sunt amabilă, celălalt e și el amabil și așa se formează o atmosferă frumoasă. 

Când am un necaz, nu stau să mă vait, caut soluții. Cred că, dacă o să-mi păstrez stilul ăsta de a gândi, o să fiu tânără și la 70 de ani. 

Care ți se pare cea mai mare provocare în munca ta, la Carbogaz?

Cu toate sinceritatea, – și eu sunt uneori dureros de sinceră – chiar nu simt că e ceva unde mă împotmolesc sau nu reușesc să deznod. Nu e nimic greu. Poate doar lipsa de timp? E frustrant că nu am timp să fac tot ce mi-aș dori. Timpul – ăsta ar fi singurul lucru. 

Mie chiar îmi place să mă adaptez, să găsesc soluții, să intuiesc ce urmează. Chiar nu sunt provocări mari pentru că nu sunt pretenții exagerate. Aici nu chinuie nimeni pe nimeni, nimeni nu are de învățat texte și poezii, chiar e mai primitor și mai cald decât poți vedea la prima vedere. Vrem ca cel care vine în benzinărie, să se simtă bine, să nu fie agasat, ci să fie liniștit și să aibă parte de o pauză.  

Ce-ți place cel mai mult la colegii tăi?

Faptul că suntem uniți. Și faptul că fiecare contează pentru celălalt. Nu simt că suntem niște simpli angajați. Eu încep toate mesajele cu „Buna ziua, colegi!” și abia apoi le scriu mesajul. E o bucurie să primești răbdare, timp, atenție, nu? Ori fiecare dintre noi a primit toate astea aici. 

Și-mi place că e încurajat propriul stil. Eu am avut libertatea să-mi impun propriul stil în metoda de lucru. Și când veneam cu lucruri noi, mi se acceptau. Informația e centralizată, toata lumea știe ce se întâmplă, orice mesaj e distribuit către noi toți. Chiar încercăm să fim o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Nu degeaba ne place nouă să ne numim „familia Carbogaz”, că aici chiar ne străduim să ne ascultăm, să ne înțelegem și să ne ajutăm. 

Angela, momentul adevărului: ai făcut vreo gafă memorabilă?

Oh, am făcut mai multe (râde)!  Dar țin minte că, odată, când lucram pe stație și trebuia să predau închiderea de lună la  schimbul de tură, adică la 12 noaptea, eu m-am luat cu treaba și am uitat să predau schimbul de tură. Și s-a făcut 12:00, am ieșit din tură, și eu mi-am dat seama că e închidere de lună abia când am primit telefon a doua zi și am simțit cum mă scurgeam. 

A doua oară n-am mai făcut așa ceva. Și, în general, ce greșesc prima oară, a doua oară nu se mai întâmplă. Nu greșesc de două ori la fel. 

Cu ce cuvânt asociez Carbogaz?

Dinamică. Și familie. Un singur cuvânt nu spune chiar tot, e greu să-l găsești pe cel potrivit, dar cred că astea două sunt bune. 

Povestește-ne un moment, o amintire care te leagă de Carbogaz.

Oh, sunt multe, îți dai seama. Dar mi-aduc aminte cum eram într-o iarnă și când ningea cu fulgi mari – nu ca acum – și tot trăgeam de colegul meu să dăm zăpada care se depunea îngrijorător de repede. Și nu mai puteam, dădeam zăpada și n-o dădeam bine, că iar se depunea și tot așa. Și intram în stație, ne puneam gecile ude la uscat și iar ieșeam afară. Dar ce mai râdeam! 

Sau mi-amintesc tot de când lucram în stație și venea Revelionul, ieșeam afară și ciocneam cu șampanie pentru copii. Și fiecare venea de acasă cu sărmăluțe, cu dulciuri și așa ne făceam o masă festivă. Am colegi extraordinari!

Angela, în final, trebuie să ne spui cum te simți să fii bunică la 41 de ani.

E foarte bine să fii bunică tânără pentru că ai energie să le faci pe toate. Nepoțelul meu are 1 an acum și, chiar dacă inițial a fost un șoc, căci ambii părinți sunt tineri (abia au 20 de ani), ne-am bucurat mult! Orice copil e o binecuvântare și oricum noi le vom fi alături și va fi iubit de toți. Viața are drumurile ei, cum spuneam, căci eu l-am născut pe fiul meu la 20 de ani, iar el e tată la 20 de ani. 

Stabilitate – ăsta cred că e cuvântul cu care aș caracteriza Carbogaz. Nu duci grija zilei de mâine, dacă ai sau nu de muncă. Cu atât mai mult dacă stai să te gândești prin ce perioadă trecem noi acum – mulți au rămas fără serviciu. La noi nu s-a pus problema asta niciodată.

 

Mihaela lucrează alături de noi de 6 ani. Are 30 de ani, îi place mult ciocolata, zilele pe care le petrece cu fiica sa, dar și momentele de la muncă când ajunge cu câteva minute mai devreme pentru a povesti cu colegii. 

Spune că munca pe care o face a ajutat-o să fie mai sociabilă, dar și mai responsabilă, mai atentă. În toți acești ani, a lucrat în aproape toate stațiile Carbogaz, dar cel mai bine se simte în stația Ștefănești – unde ne-am și întâlnit să povestim despre cei 6 ani petrecuți împreună.  

Cu ce te-a cucerit acest loc de muncă, Mihaela?

Simt că în 6 ani nu am dus lipsă de siguranță la locul de muncă. E un serviciu sigur. Nu am stat nicăieri atât de mult ca aici; poate am lucrat 2 ani sau 1 an, dar de aici chiar nu mi-am dorit să plec. Am un program bun, simt că am timp să îmi fac treburile, să stau cu fetița mea, să ieșim.

Ce îți place cel mai mult la rolul tău?

Îmi place că stau de vorbă cu oamenii. Eu nu eram așa vorbăreață, dar de când lucrez aici, m-am schimbat. Nu-ți faci neapărat prieteni, dar începi să cunoști clienții – ce cafea doresc, ce tip de țigări fumează. Dar și ei ajung să ne cunoască pe noi. Dacă ai o zi mai proastă și poate nu zâmbești la fel, te întreabă ce ai pățit. Vrei nu vrei, începi să cunoști oamenii mult mai bine.

Ce ai învățat în ultimii 6 ani, Mihaela?

Să fiu mai  responsabilă, cred. Îți vine foarte multă marfă, trebuie să bagi facturi, să servești în același timp – trebuie să fiu atentă, e o responsabilitate mare mai ales că lucrez cu bani. 

Ai întâmpinat provocări de-a lungul timpului? 

A fost bine, pot să spun că nu am avut probleme. La început a fost mai greu cu tura de noapte, până la ora 3 eram super bine, după aceea simțeam că trebuie să dorm. Dar după atât de mult timp, m-am obișnuit. Acum îmi și place tura de noapte, e un pic mai liniște.

Ce îți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Ne înțelegem bine! Suntem și neamuri unii dintre noi – acum ceva timp am lucrat și cu mătușa mea pe tură. 

Și cum a fost pentru tine? Simți că a trebuit să fii mai atentă, tocmai pentru că e cineva care ți-e apropiat?

Nu, parcă te simți mai degajat când lucrezi cu cineva cunoscut. Mie chiar mi-a plăcut. Oricum depinde de fiecare. Aici chiar nu am întâmpinat probleme cu colegii. 

Dar dacă te-ai gândi la o singură calitate a colegilor tăi, care ar fi aceea? Dat fiind că ai lucrat în mai multe stații Carbogaz.

Ne ajutăm mult între noi – cred că aceasta ar fi. Eu chiar am pățit-o: am fost bolnavă și am anunțat aproape în ultima clipă că nu mai pot să ajung la muncă. Dar colega mea nu a zis nu, m-a înțeles și m-a ajutat. Dacă se întâmplă ceva, ceri voie și găsești ajutor. Contează mult să ai înțelegere.

Plus că noi rămânem prieteni și după serviciu – ne întrebăm ce ai mai făcut, unde ai fost, ce ai mai văzut. Chiar acum am venit cu o jumătate de oră mai devreme doar ca să mai stau puțin de vorbă cu o colegă. 

A existat vreun moment de care îți aduci aminte cu drag de când lucrezi aici?

Da, în fiecare an șefii organizează o petrecere pentru copii, de Moș Nicolae. Eu am fost cu fetița și a fost chiar frumos, ne-am strâns cu toți colegii, cu copiii, cu șefii. 

Cum ai caracteriza experiența Carbogaz într-un singur cuvânt? 

Stabilitate – ăsta cred că e cuvântul. Nu duci grija zilei de mâine, dacă ai sau nu de muncă. Cu atât mai mult dacă stai să te gândești prin ce perioadă trecem noi acum – mulți au rămas fără serviciu. La noi nu s-a pus problema asta niciodată.

Ai recomanda unui prieten de-al tău să se angajeze la Carbogaz?

Să știi că o fac mereu! Dacă vine cineva și ne întreabă cum e la Carbogaz, cred că sunt printre persoanele care mereu zic: „Dacă îmi aduceți un CV, vi-l pun în acte!”. Am mereu tendința de a chema oameni noi, de a recomanda. 

Și acum ceva timp, pe stația Colentina, într-o dimineață a venit un om fiindcă voia să se angajeze. Am sunat imediat șefii – în ziua aia s-a și angajat. Nu sunt o persoană care să refuze venirea altora în echipă. Mereu mă interesez să ajut oamenii. Dar nu spun asta ca o laudă. 

Nici nu este; e important să ne cunoaștem bine și calitățile noastre, nu doar defectele. Și atunci te-aș întreba, care sunt trei calități care te ajută și la muncă?

Responsabilă pot să spun că sunt – atunci când sunt în timpul serviciului, las tot deoparte. Doar dacă e ceva foarte grav și urgent, îmi pun căștile și vorbesc poate cu cineva de acasă. 

Pot să spun că sunt și sufletistă – așa simt eu. 

Altceva chiar nu mai știu.

Încă una. Ce crezi că te ajută să-ți faci treaba impecabil?

Pot să spun că sunt și respectoasă – cred că și asta e tot o calitate. Dacă nu există respect față de ceilalți, nu ar fi ok nici cu clienții, nici cu șefii, cu nimeni. Iar pe unde m-am dus, mereu observam o bucurie pe fața clienților fiindcă mă vedeau iar. Și contează asta. 

Dar dacă ar fi să recomanzi serviciile Carbogaz, pentru ce anume le-ai recomanda?

La noi e foarte bună cafeaua! Și când zic foarte bună, spun că în fiecare dimineață se formează cozi de 5-6 oameni la fiecare aparat. Iar noi avem 3 aparate de cafea pe stație. 

Și la GPL mereu e coadă, carburantul este foarte bun la noi. Nu am avut niciodată plângeri, pe nicio stație. 

Și acum, în ultimul timp, avem sandwich-uri la vânzare, pe stația noastră. Vreau să spun că niciodată nu rămânem cu ele pe stoc, până seara se duc toate. Eu sunt o fire pofticioasă și mănânc mult dulce, dacă văd că un client și-a luat ceva, testez și eu. Așa am făcut și cu sandvișurile – asta mă ajută să le și recomand clienților. Mereu mă întreabă: „Cum e? E bun?”. Eu le spun: „Ia-l că e bun!”

”Oricât de supărat ai fi, nu ai cum să stai supărat prea mult. Vine un client, face o glumă, sunt colegii care te înveselesc. Acum, de exemplu, urmează să intru pe tură și mă gândesc cu drag la ce am de făcut. Nu prea sunt eu vorbăreață de fel, dar îmi place aici.”

 

Nicoleta vorbește puțin și face mult. Are 41 de ani, iar de 6 ani de când face parte din echipa noastră nu s-a dat înapoi de la muncă nici o dată, ba dimpotrivă, are vorbe de încurajare pentru oricare dintre colegii ei. De câteva luni e casier în stația Carbogaz Voluntari și are numai cuvinte bune de dat mai departe.

Nicoleta, cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz?

Nu mai știu cum am venit. S-a angajat mai întâi o prietenă care mi-a spus că era foarte bine, iar apoi am încercat și eu. Înainte lucram la noi, de unde sunt eu, din Las Fierbinți. Și acolo lucram la magazin, dar, cum sunt salariile mai mici, am hotărât să vin aici. Am lucrat aici în primul an, apoi am lucrat la Ștefănești, iar de câteva luni m-am mutat înapoi aici. 

Ce îți place la Carbogaz?

Totul. M-am învățat cu colegii, cu cei de la birouri, ne înțelegem bine toți. Nu suntem certați, ne ajutăm între noi. Poate dacă am băgat greșit vreo factură în calculator sau mai știu eu, dar de fiecare dată am găsit înțelegere.

 Care e cea mai mare provocare într-o zi obișnuită de muncă?

Nimic nu e complicat sau greu. Îmi place să fac orice, nu mă vait de muncă… Noi aici lucrăm în schimburi: de zi, de noapte și libere. Și așa ai și timp pentru tine, mie îmi place.

Care sunt lucrurile pe care îți place să le faci într-o zi de lucru?

Mai mult îmi place să fac curățenie, să mă duc să așez marfa la raft, decât să stau la casă (râde). Dar altfel, nu e nimic greu: ajutăm clienții, vorbim cu ei, le facem cafea. Sunt și clienții pe care îi cunoaștem deja și despre care știm ce cafea sau ce țigări preferă de cum intră. Cam așa curge fiecare zi.

Dar ce-ți place să faci după ce termini munca?

Îmi place să gătesc. Fac ciorbe, fac prăjituri, fac tocănițe, tot felul de mâncăruri. Trebuie să-ți și placă să faci. Poate nu-ți iese cum vrei de fiecare dată, dar mie îmi place mult să gătesc. Și-mi place să mai stau cu prietenele mele de vorbă.

De ce ai recomanda unui client să oprească aici?

Sincer? E plăcut, e liniște, sunt clienții care sunt respectuoși și sunt colegii mei care te ajută în orice situație. Chiar nu lipsește nimic, mi se pare că e totul bine. 

Și mă simt bine aici la muncă. Oricât de supărat ai fi, nu ai cum să stai supărat prea mult. Vine un client, face o glumă, sunt colegii care te înveselesc. Acum, de exemplu, urmează să intru pe tură și mă gândesc cu drag la ce am de făcut. Nu prea sunt eu vorbăreață de fel, dar îmi place aici.

 

”Eu conduc și camionul diviziei „Carbogaz Racing” la anumite competiții de anduranță auto din Germania și alte țări. Mie îmi place motorsportul în general, asta respir practic. Faptul că ajung să văd niște circuite pe care n-aș fi avut cum să le văd fără Carbogaz sunt niște momente pe care nu le voi uita prea repede.”

 

Robert și-a dorit dintotdeauna să stea la volan. În copilărie, visa la Formula 1 – și acum urmărește campionatele, iar uneori ajunge chiar și pe o pistă de racing – momente despre care mărturisește că nu le va uita prea repede. 

La 35 de ani, Robert spune că șoferia l-a învățat să nu se grăbească inutil. Am povestit despre experiența sa la Carbogaz, despre meserii, pasiuni și tare simpatică ne-a fost conversația. Iată:

Cum ai ales meseria de șofer, Robert?

Din pasiunea pentru mașini. Poate sună ciudat, dar fac parte și dintr-un grup de oameni pasionați de mașini, iar în timpul liber ne întâlnim, vorbim, mai modificăm mașini. De mic mă pasionează tot ce înseamnă motoare, detalii, mecanică.

Am făcut karting de performanță când eram mic și apoi am participat la câteva competiții de drift în România. Dar e greu să ții pasul cu genul acesta de sport, sunt costuri foarte mari pe care e greu să le susții. 

Dar la Carbogaz cum s-a întâmplat să lucrezi?

A trecut ceva timp de când lucrez aici. Am ajuns în ianurie 2015. Obișnuiam să alimentez la una dintre stațiile Carbogaz și alimentând aproape zilnic acolo, mai vorbeam și cu fata de la casierie. La un moment dat, a trebuit să mă reorientez, să-mi caut de lucru fiindcă compania la care lucram era în faliment. Am întrebat-o atunci dacă nu cumva Carbogaz angajează pe cisternă. Ea mi-a zis că nu știe, dar a întrebat mai departe. 

Și așa s-a întâmplat să fie un loc liber.

Au existat provocări pe care le-ai întâmpinat?

Sincer, la început, mi-a fost un pic teamă de carburanți. Cum nu am mai lucrat niciodată cu așa ceva, mi-era teamă să nu greșesc, să fac vreo prostie, se pot întâmpla multe. Spre exemplu, să amesteci benzina cu motorina, ceea ce ar fi nasol! 

Ce te-a ajutat în acele momente?

Lucrând zi de zi și apoi, sprijinul colegilor. Ei m-au ajutat maxim, cât au putut și au știut și ei.

Azi mai simți vreo provocare?

Nu, m-am obișnuit. Nu cred că mai există ceva care să mă provoace.

Dar care ai spune că e cea mai mare responsabilitate la rolul pe care îl ai?

Consider că datoria noastră este să ne mișcăm repede, să ajungem în timp util cu produsele în stație, să nu rămână vreo stație fără produs – evident ar fi un minus pentru firmă dacă s-ar întâmpla.

Ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz, Robert?

Există o oarecare unicitate între noi; ne ajutăm foarte mult, există înțelegere – asta-mi place mult.

Există vreun moment memorabil de care să-ți amintești cu drag?

Nu știu dacă a fost chiar de la muncă, dar a fost un eveniment la care am participat toți colegii. Am fost la un maraton împreună, inclusiv șefa. S-a ținut în Delta Văcărești, acum câțiva ani, și mi s-a părut inedit. Nu am mai făcut niciodată așa ceva – mai ales cu colegii de muncă. 

Gândește-te că nici unul dintre noi nu era sportiv. Dar eu cum sunt un tip competitiv, nu aveam cum să nu merg. Am râs, a fost funny – mai unește echipa genul acesta de eveniment.

Apoi, eu conduc și camionul diviziei „Carbogaz Racing” la anumite competiții de anduranță auto din Germania și alte țări. Mie îmi place motorsportul în general, asta respir practic. Faptul că ajung să văd niște circuite pe care n-aș fi avut cum să le văd fără Carbogaz sunt niște momente pe care nu le voi uita prea repede.

Prima oară când am văzut mașinile de Formula 1 pe circuit, am rămas uau. Ce vezi la televizor nu are nicio treabă cu realitatea. Sunt atât de rapide mașinile alea. Să fii pilot este o meserie intensă, trebuie să ai o viteză de reacție la secundă.

Ce te-a învățat pe tine meseria pe care o faci?

Probabil că mi-am exersat mai mult atenția, să anticipez lucrurile mai din timp și să nu mă mai grăbesc inutil – asta cred că e cel mai important.

Ai vreun sfat pentru cei care sunt la început de drum în acest domeniu?

În primul rând, să nu se grăbească și să nu ia meseria asta ca pe o glumă sau ca pe ceva ușor – mă refer la șofatul pe camioane cu combustibil. Necesită multă atenție și responsabilitate.

Dacă ar fi să te gândești la un singur cuvânt prin care să descrii experiența Carbogaz, care ar fi acela?

M-aș gândi la faptul că nicio zi nu seamănă cu alta – în fiecare zi e altceva de făcut și probabil că asta m-a motivat până acum, că nu există monotonie. 

Te ferești de monotonie?

Da, pentru că am impresia că mă plafonează. Caut mereu să învăț ceva. Toată viața învățăm, indiferent de vârstă.

Robert, în final, pentru ce anume ai recomanda Carbogaz?

Pentru că produsele sunt de o calitate bună și diversitatea pe care oamenii o pot găsi aici. Uită-te și tu: flori, hanorace, bistro.